Se zice că statul este cel mai prost administrator. De câte ori aud asta îmi imaginez un administrator de bloc, cu un fes pe cap, în papuci şi cu o condică la subraţ în care scrie din 1975, de când este construit blocul.
Administratorul nostru îşi votează bugetul săptămâna aceasta. Adică se duce cu caietul studenţesc jerpelit, în care a scris urât şi cu multe ştersături, la alţi administratori de bloc, ca să-i voteze bugetul şi să mai rămână un an în funcţia de la administraţie, prin care mai ia şi el nişte bani pe lângă pensie.
M-am uitat şi eu în caietul administratorului şi am văzut aşa: deficit de 7,04% din PIB anul ăsta. Adică, cheltuielile blocului sunt cu 134,6 miliarde de lei mai mari decât veniturile. Primul gând a fost să convoc şedinţă de asociaţie. A venit Ionescu de la etajul doi (era să scriu Georgescu, dar am şters...) şi l-a luat la întrebări pe Administrator de ce avem cheltuieli prognozate de peste 800 de miliarde de lei, dacă ne aşteptăm să încasăm doar 667,5 miliarde de lei? Adică, cum poţi trăi un an pe datorie, cu cheltuieli mai mari decât veniturile şi să mai primeşti şi votul celorlalţi administratori din Parlament pentru asta? Să înţelegem, domnule Administrator, că marea ta performanţă a fost că ai redus deficitul de la 152,7 miliarde de lei cât era în 2024, la 134,6 miliarde de lei pentru 2025?
18 miliarde de lei este performanţa în construcţia bugetului din acest an, corect? Dar nu este o creştere de 18 miliarde, ci o diminuare a scăderii. Mai plastic, imaginea este următoarea: Administratorului nostru îi intră pe card cam 6.675 de lei. Pentru că nu este educat financiar, administratorul aruncă banii pe mese la restaurant, merge cu taxiul în loc să ia metroul şi face risipă la curent şi gaze. Când vede că nu-i ajung banii, îşi dă seama că trebuie să se împrumute ca să aibă ce mânca. Şi atunci, face un credit pentru care plăteşte dobânzi mari (cu tot cu DAE plafonat) pe care le pune în facturile la întreţinere către toţi oamenii din bloc!
Şedinţa pe care am convocat-o ca să analizăm bugetul a început abrupt:
-"De ce ai luat în calcul şi veniturile ipotetice pe care le-ar colecta ANAF, domn' Administrator? Ai pus din pix că vei înasa cu ajutorul Fiscului cu 9,7 miliarde de lei mai mult decât anul trecut? Păi, dacă am exclude imaginaţia dumitale, am ajunge la deficit de 7,7% din PIB, nu?", a completat vecinul de la 9 care lucrează la Consiliul Fiscal.
Administratorul s-a făcut că plouă şi a întors vorba la cheltuieli, încercând să se justifice:
-"Păi, trebuie să cheltuim, să facem investiţii! Avem de înlocuit ţevi, de pus smoală pe bloc, de reparat liftul... 150 de miliarde de lei, adică 7,8% din PIB şi 20% din toate cheltuielile reprezintă investiţiile", s-a lăudat administratorul! A bătut moneda pe asta: "Avem investiţii cu 30 de miliarde de lei mai mult decât anul trecut!" Apoi a continuat, dar cu jumătate de gură: "12,7% din PIB sunt cheltuielile cu asistenţa socială, iar cheltuielile de personal sunt aproape 170 de miliarde de lei, cam 21% din PIB".
După ce au auzit asta (pe scară ecoul este foarte bun), câţiva vecini care lucrează în privat au luat foc şi au început să-i reproşeze:
-"Degeaba spui că nu vei mai majora salariile şi pensiile cum ai făcut în 2024 şi că vom avea o creştere salarială medie de doar 6% faţă de peste 14%, că dumneata tot îţi dai salariu de administrator mai mare decât avem noi la privat! În plus, îţi dai pensie specială, ţii ditamai aparatul birocratic şi ai dat contabilitatea asociaţiei de locatari către firma fetei dumitale!"
I-au mai reproşat şi că şi-a angajat nevasta pensionară să taie facturi, dar ea nici nu dă pe la serviciu şi ar fi angajată fictiv. În timp ce se certau s-au deschis mai multe uşi şi a venit cam tot blocul la şedinţă. Avem şi un vecin care lucrează la PNRR şi când l-a auzit pe Administrator că investiţiile trecute de el cu pixul au o pondere în PIB de aproape 3 ori mai mică decât cheltuielile cu personalul, i-a bătut obrazul! Mai ales că banii pentru investiţii veneau tot din apartamentul vecinului de la Redresare şi Rezilienţă. Luat la întrebări, Administratorul s-a grăbit să citească din caiet:
-"Voi aloca 11 miliarde de lei Programelor Anghel Saligny şi PNDL, 8,2 miliarde proiectelor PNRR şi 3,3 miliarde celor din fonduri europene...."
-(rumoare între vecini)
-"Banii sunt de la mine!", a strigat vecinul din PNRR, proaspăt întors de la Bruxelles!
Ceilalţi vecini au răsuflat uşuraţi că avem şi vecini generoşi în bloc, dar au început să întrebe de venituri:
-"Domnule Administrator, 30,8% din veniturile bugetare vin din contribuţiile sociale, 20,4% vine din colectarea TVA-ului, iar 13,1% sunt bani pe care îi primim de la UE. Impozitele pe salarii şi venit sunt şi ele 8,5% din venituri. Dar cu evaziunea fiscală de 10% din PIB, adică peste 150 de miliarde de lei ce facem? Nu vi se pare cel puţin curios că evaziunea fiscală este cât valoarea cu care aţi redus anul acesta deficitul bugetar de aţi ajuns de la 8,65% din PIB în 2024, la mult prea optimistul 7% pentru 2025?"
Altă vecină, antreprenoare, a intervenit şi ea:
-"Văd că ţi-ai propus să ai venituri din impozitul pe profit mai mari: de la 2% din PIB anul trecut, la 2,2% din PIB în 2025. Văd că te bazezi inclusiv pe cei care nu vor mai fi consideraţi microîntreprindere, începând cu acest an. Dar cum vei face asta dacă firmele nu vor obţine profituri mai mari? Tot dumneata, domnule Administrator, ne-ai majorat impozitul pe dividende la începutul anului, de la 8%, la 10%! Apoi, ai spus că dacă avem venituri de peste 250.000 de euro (faţă de 500.000 de euro înainte) trebuie să plătim impozit pe profit de 16%, că nu mai suntem microîntreprinderi ca să plătim doar impozit pe venit de 1% sau 3%. Aşadar, pe o parte ne creşti impozitele, iar pe altă parte estimezi că vei încasa mai mult din profiturile noastre mai mari? Ceva, undeva nu se leagă, domnule Administrator!
Dacă vrei să-ţi plătim la administraţie mai mulţi bani, de ce nu iei măsuri pentru creşterea economică reală, nu aia bazată pe consum? De ce nu reduci impozitele la profitul reinvestit, de exemplu? Ca să facem banii să circule în economie, nu să plătească împrumuturile pe care le faci la dobânzi mai mari decât au vecinii din celelalte blocuri!
Şi cum speri dumneata să ne meargă mai bine anul ăsta dacă deja ai crescut acciza la carburanţi care ne-a scumpit benzina, iar salariul minim l-ai crescut cu 9,45%, până a depăşit 4 mii de lei brut?"
Discuţia a durat până târziu în noapte. Administratorul n-a mai avut răbdare până la final, şi-a tras fesul pe urechi şi nu a mai ascultat nicio părere. El ştie că odată ce a fost pus Administrator de cei care îi vor vota săptămâna aceasta bugetul, nu trebuie să aibă nicio emoţie...
Când a ajuns acasă a observat şi el că soţia pensionară pe care a angajat-o să taie facturi la întreţinere nu îl aştepta în patul conjugal. Păi dacă e angajată fictiv, la ce să se aştepte?
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.02.2025, 00:59)
Mi-a plăcut articolul, dar era bun prin 2017-2018 și republicat periodic, sa nu se facă alegătorii că nu știu cu cine au de-a face. Sau poate nici nu i-ar fi interesat. Acum nici nu mai contează dacă-i interesează, cum nu-i va interesa nici vânzarea acțiunilor la marile firme de stat precum Hidroelectrica, Romgaz, etc. sa acopere găurile făcute de celebra coaliție "pro-europeana". Asta nu-i trădare, este "pro-europenism".