Semestrul II în cifre

A.V.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 3 februarie

Semestrul II în cifre

English Version

25 iulie

- Guvernul aprobă şi înaintează Parlamentului un proiect de lege ce are ca scop modernizarea sistemului de încălzire centralizată.

8 august

- Banca Centrală Europeană (BCE) şi Banca Naţională a României (BNR) decid reînnoirea unui acord-cadru de furnizare de lichiditate în euro pentru BNR, prin intermediul unei linii repo.

14 august

- Guvernul aprobă Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale pentru perioada 2024-2026.

22 august

- Premierul Marcel Ciolacu, ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, şi alţi membri ai Cabinetului se deplasează la Bruxelles pentru discuţii cu Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, privind necesitatea revizuirii ţintei de deficit bugetar asumată pentru anul în curs şi stabilirea unui plan pe şapte ani în care finanţele României să reintre în nivelul de deficit de maxim 3% din PIB, aşa cum este stipulat în tratatele UE.

24 august

- Are loc Congresul PSD, eveniment în cadrul căruia Marcel Ciolacu a fost reales şef al social-democraţilor (singurul candidat pentru această funcţie), fiind totodată desemnat candidat al partidului la alegerile prezidenţiale.

2 septembrie

- Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, o nominalizează pe Roxana Mînzatu pentru funcţia de vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, cu portofoliul pentru ocuparea forţei de muncă, drepturi sociale şi educaţie.

4 septembrie

- Acţionarii CCP.RO Bucharest aprobă Planul de Afaceri actualizat al Contrapărţii Centrale, majorarea de capital al societăţii cu cinci milioane de euro, contractul de licenţă cu Euronext Clearing şi contractul cu noul furnizor de servicii tehnologice. Din cele cinci milioane, trei milioane de euro reprezintă aportul BVB.

- Guvernulul aprobă o amnistie fiscală parţială de care beneficiază 330.000 de firme şi 848.000 de persoane fizice.

23 septembrie

- Guvernul adoptă prima rectificare bugetară a anului.

4 octombrie

- Ministerul Finanţelor lansează prima emisiune de obligaţiuni Samurai în valoare totală de 33 de miliarde de yeni, cu ordine ferme de cumpărare din partea investitorilor în sumă de 34,1 miliarde yeni.

7 octombrie

- Agenţia de evaluare financiară Standard&Poor's (S&P) decide menţinerea ratingului aferent datoriei guvernamentale a României la nivelul BBB-/A3, cu perspectivă stabilă, pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută.

- Guvernul aprobă măsurile privind nivelul de siguranţă în funcţionarea sistemului energetic naţional.

11 octombrie

- Intră în vigoare, pentru o perioadă de cinci ani, mandatul noului Consiliu de administraţie al BNR.

16 octombrie

- Guvernul aprobă înfiinţarea Carpatica Feroviar SA, societate strategică destinată transportului feroviar.

- Guvernul aprobă finanţarea instruirii piloţilor ucraineni care vor manevra avioanele de luptă F-16.

24 octombrie

- Este publicat Planul de ajustare fiscală pentru ca deficitul bugetar să revină în ţinta maximă de 3% din PIB.

8 noiembrie

- Consiliul de administraţie al BNR decide menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 6,50%.

21 noiembrie

- Guvernul aprobă Strategia industrială pentru perioada 2024-2030 şi Strategia Energetică pentru perioada 2025-2035.

24 noiembrie

- Are loc primul tur al alegerilor prezidenţiale, care îi plasează pe primele două locuri pe independentul Călin Georgescu şi preşedinta USR, Elena Lasconi.

- Alegătorii din Bucureşti aprobă cu peste 66% din voturi cele trei aspecte administrative propuse prin referendum de primarul general Nicuşor Dan: distribuirea resurselor financiare între Primăria Capitalei şi Guvern, acordarea autorizaţiilor de construire şi prevenirea consumului de droguri în şcoli.

27 noiembrie

- Guvernul aprobă majorarea salariului minim brut pe ţară, care creşte de la 1 ianuarie 2025 de la 3.700 lei la 4.050 lei.

- Executivul adoptă o hotărâre de guvern privind aprobarea Strategiei Naţionale pentru Industria de Apărare 2024-2030.

- Guvernul aprobă Strategia Naţională de Supraveghere a Pieţei 2024-2027.

28 noiembrie

- Are loc şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) care constată că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral din 24 noiembrie.

1 decembrie

- Au loc alegeri parlamentare, iar în urma votului exprimat de peste 9,4 milioane de cetăţeni, rezultă următoarea structură a Legislativului: PSD - 122 mandate, AUR - 91, PNL - 71, USR - 59, SOS România - 40, UDMR - 32, POT - 31, Grupul Minorităţilor Naţionale - 19.

- BNR anunţă că, la data de 30 noiembrie 2024, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la 61.174 milioane de euro, faţă de 62.841 milioane euro la 31 octombrie 2024. Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 8.399 milioane de euro. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 noiembrie 2024 erau de 69.573 milioane de euro, faţă de 71.361 milioane euro la 31 octombrie 2024.

2 decembrie

- Curtea Constituţională a României (CCR) validează primul tur al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat în 24 noiembrie, care i-a plasat pe primele două locuri pe Elena Lasconi (USR) şi Călin Georgescu (independent).

6 decembrie

- Curtea Constituţională decide anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale. Preşedintele Klaus Iohannis anunţă că rămâne în mandat până va fi ales un nou preşedinte al ţării.

13 decembrie

- BNR anunţă că, în perioada ianuarie-octombrie 2024, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 24.210 milioane euro, comparativ cu 18.453 milioane euro în intervalul ianuarie-octombrie 2023. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 3.706 milioane euro, balanţa serviciilor - un excedent mai mic cu 1.690 milioane euro, balanţa veniturilor primare - un deficit mai mare cu 793 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare - un excedent mai mare cu 432 milioane euro.

17 decembrie

- Ageţia de evauare financiară Fitch Ratings revizuieşte de la "stabilă" la "negativă" perspectiva calificativului României, dar a confirmat la "BBB-" ratingul ţării noastre pe termen lung în valută.

20 decembrie

- Este constituit noul Parlament, iar Klaus Iohannis îl desemnează pe Marcel Ciolacu premier însărcinat cu formarea noului guvern.

23 decembrie

- Guvernul Ciolacu 2 trece de votul Parlamentului şi depune jurământul de învestitură.

30 decembrie

- Guvernul adoptă ordonanţa "Trenuleţ", care introduce un set de măsuri menite să reducă deficitul bugetar, să susţină investiţiile publice şi să optimizeze funcţionarea statului prin reducerea cheltuielilor excesive.

31 decembrie

- Ministerul Finanţelor anunţă că, în primele 11 luni din 2024, deficitul bugetar a fost de 125,72 miliarde lei (7,12% din PIB), faţă de 73,55 miliarde lei (4,58% din PIB) în perioada ianuarie - noiembrie 2023.

- Indicele BET, al celor mai lichide 20 de titluri de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), a scăzut cu 8,3% în al doilea semestru din 2024, iar BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, cu 7,4%.

- Indicele BET-XT, al celor mai lichide 30 de titluri ale pieţei noastre, s-a depreciat cu 7,1%.

- 19 din cele 20 de companii din BET au avut scăderi în semestrul al doilea al anului trecut, printre cele mai mari fiind consemnate de Transport Trade Services (-43,5%), One United Properties (-35,4%) şi Fondul Proprietatea (-20,2%).

- Acţiunile Electrica au scăzut cu 15,2%, cele ale Transelectrica - cu 10%.

- Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un avans de 5,4%, fiind singurul coş de acţiuni de la BVB ce s-a apreciat în al doilea semestru din 2024.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7959
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2638
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9541
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.9044

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb