BCE mai poate promite europenilor doar creşterea preţurilor

Atât mai poate face Banca Centrală Europeană (BCE) prin reducerea dobânzilor de politică monetară. Problemele structurale grave care determină lipsa de competitivitate a economiilor europene, mai ales a celor din zona euro, şi efectele sufocante ale reglementărilor nu se pot rezolva prin reducerea costurilor de finanţare.

S-a ajuns aici în urma experimentului monetar iresponsabil realizat de BCE în deceniul trecut sub conducerea lui Mario Draghi. Dobânzile zero sau negative au stimulat mai mult sectoarele speculative din economie şi au condus la acumularea unor datorii uriaşe ale guvernelor, populaţiei şi firmelor în bilanţurile băncilor, pe baza unor garanţii a căror "valoare" este complet desprinsă de realitate.

După o decizie recentă de politică monetară a BCE, inclusiv un membru al Consiliului guvernatorilor, Robert Holzmann, guvernatorul Băncii Austriei, a declarat că "sarcina BCE nu este stimularea economică, ci asigurarea stabilităţii preţurilor".

Dar ce mai contează opinia stingheră a unui guvernator din zona euro, când BCE a condus o politică monetară care a încălcat tratatele europene în numele salvării monedei unice?

Acum BCE a mai redus dobânzile cu 0,25 de puncte procentuale tocmai pentru a stimula economia. Dar ce poate face o dobândă a facilităţii de depozit de 2,75% şi nu poate face o dobândă de 3%? Sau o dobândă de refinanţare de 2,9%, faţă de una de 3,15%?

De când BCE a început noul ciclu de reducere a dobânzilor, în iunie 2024, dobânda pentru facilitatea de depozit a scăzut cu 125 de puncte de bază, în urma a cinci reduceri consecutive de 25 de puncte.

În cărţile de teorie monetară poate mai scrie că intervalul dintre anunţarea deciziilor de politică monetară şi primele rezultate din economia reală poate fi de 6 luni, poate chiar de un an, dar nimeni nu mai are timp să aştepte aşa de mult, în ciuda numeroaselor dovezi conform cărora, atât economiile reale din zona euro cât şi de peste Ocean, nu mai reacţionează la stimulii monetari.

Motivul este simplu: deformările structurale masive determinate de politica banilor ieftini prelungită pe termen nedefinit.

Practic au fost "înăbuşite" toate mecanismele de redresare economică pe baze sustenabile şi toate semnalele de piaţă, odată cu aplicarea unor politici de susţinere cu orice preţ a unor active financiare speculative, ale căror evaluări au fost complet desprinse de realitate.

Reducerea dobânzilor nu poate ajuta, de exemplu, economia Germaniei, în condiţiile în care declinul producţiei industriale din cea mai mare economie a zonei euro a ajuns anual trecut la circa 17% faţă de maximul înregistrat în noiembrie 2017.

O astfel de tendinţă negativă nu poate fi inversată prin simpla scădere a dobânzilor. Este nevoie de schimbări structurale masive, care sunt împiedicate tocmai de reducerea dobânzilor de politică monetară.

Un alt obstacol masiv în calea schimbărilor structurale îl reprezintă politica energetică promovată de Comisia Europeană, care a determinat explozia preţurilor energiei. În prezent, acestea sunt uriaşe în Europa, pentru toate formele de energie, comparativ cu Statele Unite sau China.

În comunicatul BCE se arată că dobânzile continuă să aibă un caracter restrictiv asupra activităţii economice, în ciuda faptului că dobânzile reale de politică monetară sunt aproape de zero, pe fondul unor presiuni inflaţioniste în creştere.

"Consiliul guvernatorilor este hotărât să se asigure că inflaţia se stabilizează în mod sustenabil la ţinta sa pe termen mediu de 2%", se mai arată în comunicatul de presă. Adică BCE promite, de fapt, că va "asigura" creşterea exponenţială a preţurilor, în condiţiile în care o rată anuală medie de 2% implică dublarea nivelului preţurilor în circa 32 de ani şi scăderea masivă a puterii de cumpărare.

Decizia BCE a fost precedată de publicarea datelor preliminare de la Eurostat cu privire la Produsul Intern Brut al zonei euro, care au arătat o stagnare trimestrială neaşteptată.

Autorităţile ar trebui să explice de ce reducerile anterioare ale dobânzilor de politică monetară nu au condus la creşterea optimismului cu privire la activitatea economică viitoare şi nici la acţiuni corespunzătoare din partea agenţilor economici.

Pentru Germania a fost şi mai rău. PIB-ul celei mai mari economii din UE a scăzut cu 0,2% faţă de trimestrul anterior, în condiţiile în care era aşteptat un declin de 0,1%. Anterior, autorităţile de la Berlin tocmai au anunţat o reducere semnificativă a prognozelor pentru acest an şi anul viitor.

Mai mult, reducerea dobânzilor în zona euro, în condiţiile în care Federal Reserve tocmai a făcut o pauză şi reevaluează situaţia presiunilor inflaţioniste, poate conduce la creşterea divergenţei dintre costurile de finanţare din SUA şi Europa, pe fondul unei "fugi" a capitalurilor peste Ocean. Un astfel de fenomen ar neutraliza complet orice încercare a BCE de a stimula economia prin reducerea dobânzilor, în special dacă vor apărea şi presiuni suplimentare pentru deprecierea euro.

"Zona euro nu reuşeşte să crească în mijlocul celui mai mare plan de stimulare din ultimele decenii (Next Gen EU), a politicilor relaxate ale BCE, a măsurilor de anti-fragmentare care ascund riscul suveran şi în lipsa regulilor fiscale", subliniază economistul spaniol Daniel Lacalle pe contul său de Twitter, iar concluzia sa este evidentă: "zona euro nu reuşeşte să crească din cauza planificării centralizate şi a sectoarelor guvernamentale supradimensionate".

În faţa acestor obstacole insurmontabile, orice încercare de stimulare monetară este sortită eşecului.