Mediul privat, alarmat de protestele bugetarilor

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 6 octombrie 2009

Patronatele consideră că protestele sindicaliştilor sunt nejustificate în contextul economic actual şi sunt îngrijorate de posibilitatea apariţiei unor acţiuni similare şi în mediul privat, la negocierile contractelor colective la nivel de ramură

Protestele organizaţiilor sindicale, în contextul politic şi economic actual, sunt nejus-tificate, iar solicitarea lor privind creşterea salariului minim la 740 de lei în 2010 este nesustenabilă, consideră principalele organizaţii patronale, consultate de BURSA.

Preşedintele UGIR 1903, Ioan Cezar Corâci, consideră că proteste sindicale ar putea avea consecinţe nefaste asupra situaţiei economice extrem de dificile şi apreciază că pentru rezolvarea problemelor este necesar un dialog între Guvern şi partenerii sociali.

Liderul UGIR 1903 a declarat: "Protestele sindicatelor, într-un moment de criză economică şi politică, pot să genereze prejudicii semnificative în economie. Ieri a fost grevă. Practic nu s-au încasat taxe şi nu s-au făcut plăţi. Pentru evitarea derapajelor, Guvernul trebuie să se aşeze cât mai rapid la negocieri cu partenerii sociali".

Privind cererile sindicale, liderul UGIR 1903 consideră că acestea ar trebui corelate cu evoluţia economiei naţionale.

"Desigur, nu este normal ca salariul minim pe economie să nu acopere coşul minim de consum, dar nu prin greve şi proteste găsim soluţiile necesare pentru rezolvarea problemelor, ci prin creşterea activităţii economice şi a productivităţii muncii", ne-a de-clarat Ioan Cezar Corâci.

La rândul său, secretarul general al CONPIROM, Dan Matei Agathon, consideră că protestul organizaţiilor sindicale este total nepotrivit în condiţiile actuale.Dan Matei Agathon ne-a declarat: "Este dreptul sindicatelor să facă greve şi acţiuni de protest, dar nu credem că este momentul cel mai potrivit pentru acestea, deci nu putem fi de acord cu ele.

Însă suntem de acord cu sindicatele pentru ca să se acorde şase luni de zile pentru renegocierea grilelor din Legea unică a salarizării".

Şi secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Cristian Pârvan, consideră că protestele organizaţiilor sindicatele sunt total nejustificate în contextul economic actual.

Reprezentantul AOAR ne-a declarat: "Este dreptul lor să facă proteste însă nu cred că vor rezolva nimic. În opinia noastră, aceste proteste sunt nejustificate ţinând cont de situaţia economică actuală. În privinţa disponibilizărilor, să nu uităm că din circa 1.400.000 de bugetari, 485.000 sunt secretare, şoferi şi referenţi. În schimb, singurul care produce bani este mediul privat, dar la mediul privat nu se gândeşte nimeni".

Patronatele: "Nu putem oferi un salariu mai mare de 650 de lei"

Organizaţiile patronale consideră că revendicarea sindicaliştilor privind creşterea salariului minim pe economie, în 2010, la 740 de lei este nesustenabilă în contextul economic actual.

"Obţinerea de creşteri artificiale ale salariului minim, fără acoperire în dezvoltarea economică, nu va aduce niciun beneficiu real angajaţilor, ci doar o sumă mai mare de bani, care însă, din cauza inflaţiei, ar însemna mai puţin în termenii puterii reale de cumpărare", susţin patronatele.

Liderul UGIR 1903, Ioan Cezar Corâci, a apreciat că dacă Guvernul va da curs unei asemenea solicitări venite din partea sindicatelor, va încălca, practic, acordul de împrumut cu FMI.

Ioan Cezar Corâci ne-a declarat: "Salariul lunar minim nu poate depăşi suma de 650 de lei fără a declanşa o criză în lanţ în economie. Acum ne împrumutăm să plătim pensiile şi salariile de la nivelul actual. Unde vom ajunge în 2010 dacă facem majorări salariale total nesustenabile?".

Proteste şi în mediul privat?

Organizaţiile patronale se tem că poziţia de forţă adoptată de sindicaliştii din sectorul bugetar ar putea fi preluată şi de către salariaţii din sectorul privat la negocierea contractelor colective de muncă pentru 2010.

"Nu înţelegem poziţia unor lideri ai confederaţiilor sindicale reprezentative care, în condiţiile economice dificile actuale, propun mişcări de protest şi oprirea temporară a producţiei în sectorul privat, fapt care ar putea amplifica dificultăţile economice ale firmelor şi ar fi chiar în defavoarea propriilor membri", spun reprezentanţii patronatelor.

Aceştia susţin că o grevă în sectorul privat va avea consecinţe extrem de nefaste şi au făcut un apel la moderaţie.

"O grevă generală şi în sectorul privat, pe fondul celei începute de către bugetari va avea efecte devastatoare în economie", a afirmat Dan Matei Agahton.

La rândul său, Ioan Cezar Corâci a precizat că "nu există niciul fel de temei" în privinţa izbucnirii unor proteste în mediul privat, însă a menţionat că nu exclude că vor apărea "cazuri izolate" din cauza lipsei de dialog social.

< link >https://www.bursa.ro/on-line/s=politica&articol=64829.html< link2 >Pogea vrea linişte până la alegeri< link3 >

"Singurul care produce bani este mediul privat, dar la mediul privat nu se gândeşte nimeni".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb