Medvedev: "Rusia nu va negocia pacea până când Ucraina nu o imploră în genunchi"

T.B.
Internaţional / 6 august 2023

Medvedev: "Rusia nu va negocia pacea până când Ucraina nu o imploră în genunchi"

Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat duminica aceasta că Moscova nu are nevoie să poarte convorbiri de pace cu Ucraina până când această ţară nu le va cere în genunchi, comentând întâlnirea a aproximativ treizeci de ţări desfăşurată în oraşul saudit Jeddah, în căutarea unei soluţii la războiul din Ucraina, transmite EFE, conform agerpres.ro.

"Nu avem nevoie de niciun dialog. Inamicul trebuie să vină târându-se în genunchi, cerşind milă", a spus Medvedev, comentând totodată - referitor la întâlnirea de la Jeddah - că "este greu de criticat dorinţa de a pune capăt unui război".

El a spus însă că orice propunere de pace poate avea succes doar dacă îndeplineşte trei condiţii de bază.

"Prima: participarea ambelor părţi ale conflictului, lucru care nu se întâmplă", deoarece Rusia nu a fost invitată la respectiva întâlnire, a indicat el.

"A doua: să fie luat în considerare contextul istoric. Şi acesta este: Ucraina nu a existat ca ţară înainte de 1991. Este o aşchie din Imperiul Rus'', a spus el.

În fine, Medvedev a concluzionat că este nevoie "să se ţină cont de realitatea actuală", care în opinia sa este că "Ucraina se află într-o fază de semi-descompunere, iar o parte din teritoriile sale au revenit Rusiei".

"Mediatorul care este dispus să recunoască aceste aspecte evidente are şanse de succes. Ceilalţi, niciuna", a decretat el.

După negocierile de pace eşuate de la Istanbul din aprilie 2022, Rusia a reiterat că nu se opune negocierilor cu Ucraina pentru a pune capăt războiului, dar acuză Kievul că nu este dispus să dialogheze.

Ucraina, la rândul său, cere drept condiţie pentru începerea negocierilor retragerea trupelor ruse la graniţele existente în 1991, care includ peninsula Crimeea anexată, eliberarea tuturor prizonierilor de război şi reparaţii considerabile, solicitări pe care Rusia le consideră inadmisibile.

Opinia Cititorului ( 20 )

  1. Greu e cu bautura asta, offf!

    Medvedev anticipeaza ceea ce de fapt se va si intampla! Bineinteles, doar dupa ce ucrainienii vor constientiza dezastrul in care i-a bagat circarul lor si il vor elimina definitiv!

    1. Corect. Si vom mai contabiliza inca un dezastru gestionat catastrofal la nivel planetar de SUA.

      Băutura ucide neuronul. Paiața lui Putler n-a avut niciodată acces la realitate.

      comentariul 2 si 2.1 - foarte bine punctat. Nu mai poate fi conceput nici un plan de pace fara sa se accepte toate conditiile Kremlinului. Zelenski nu a inteles si in continuare nu intelege ca aliatii deja sau consemnat cu ideea ca Putin a invins.

      Comentariile 2 si 2.1 si 2.3

      Iti raspunzi singur. Rusnacule ai personalitate multipla?

      Daca mai scrii o data PACE o sa-ti aduc aminte de ce a spus Medvedev astazi 

      "Rusnacule ai personalitate multipla?"

      Conversezi cumva cu taica-tu? E clar ca ai gresit adresa! 

      schimba pastilele mascariciule

      Desprece adresa vorbesti?

      Bai, tu sigur nu esti om.

      Pana si un bot este mai destept decat tine 

      De la ce Azil ai evadat? E clar ca nu te-au sedat suficient aia de-acolo!

      Medvedev blufeaza.

      Străjerul lui Putler, megi la medic, rușii fură și ucid, tratează-te!

      ...

    aiurea, ca dc vine si china si arabii si india si brazilia si tarile africane, ue us , canada japonia turcia si ii spun la ruzzia gata ba, respecta granitele recunoscute si in rest negociati problemele cu minoritatile si nato si ce probleme mai au rusii , ce mai poa sa zica putler? ca ramane izolat pe planeta, el si correa de n.

    adica cand toata lume-ti spune ca esti beat, la un moment dat te duci sa te culci 

    1. Dar ce interese ar avea primii din cei enumerați de tine să facă așa ceva? Până acum nu s-au dezis de ruși, de ce-ar face-o acum?

      nu stiu cati are cel cu care vrei sa porti un dialog , dar mintea i- a ramas la gradinita .ii spune lui Putin , Putler si asta spune mult despre puținatatea neuronilor . nu are ocupațe . postatul atat .

      Poate vorbesti despre tine in legatura cu ocupatia, eh?

      Putler n-are ocupație și vă oferă tuturor rusnacilor posibilitatyea de a bălti în prostie, fără ocupație, ca el. :

    de multe ori cand se “anticipeaza” dezastrul… urmeaza contrariul pe termen lung.

    la fel ca in 2019… asa veselie de banet in piata.. asa incazire de banet prin manute… asa o stare de bine si o senzatie de bani si pitere cumparare… ca hop nimeni nu anticipa “frana din 2020”… 

    cum se facea ca unii o anticipau bine din set 15-17 2019 din repor market explozie / crash (cbusa). 

    Plus ca mergea manusa si cu contracte viitoare petrol pe bursa in negativ. 

    ps: conflictul din ucrania nu se finalizeaza asa rapid. acol va ramane apris conflictul pe ceva generatii. chiar si in forma de razboi rece - ceea ce e putin probabil - mai mult sigur militar. 

    Mai sunt de ingropati ultimi comunisti si semi comunisti corupti cu iz de democratie mascata. 

    s c c r e t 

    interesant !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb