Membrii Executivului şi-au depus declaraţiile de avere

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 4 ianuarie 2007

Membrii Executivului şi-au depus declaraţiile de avere

Premierul a investit anul trecut în acţiuni

Conturile în valută ale primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu au scăzut anul trecut, dar şeful executivului a investit în acţiuni, conform declaraţiei sale de avere reactualizate. Astfel, dacă în mai 2006, primul-ministru deţinea la HVB România un cont de 9.305 euro, la sfârşitul anului trecut, şeful executivului nu mai avea în acest cont decât 23 de euro. De asemenea, în aceeaşi perioadă, contul în lei, deschis la aceeaşi bancă, a scăzut de la 30.936, 85 lei la 11.133,5 lei, iar contul în dolari al premierului s-a micşorat de la 43.180 la 37.782 de dolari. Doar contul în euro, deschis la ING România, a crescut aproape nesemnificativ, de la 79.789 de euro, în mai 2006, la 80.522 euro.

O explicaţie a reducerii acestor conturi poate fi faptul că primul-ministru şi-a dublat acţiunile la Clubul Vinului SRL, cumpărând încă 129 de acţiuni pe lângă cele 129 de acţiuni pe care le deţinea deja.

Dacă funcţia de prim-ministru i-a adus în 2006 lui Călin Popescu-Tăriceanu venituri salariale nete de 54.958 lei, dividendele încasate de premier în acelaşi an de la firma Automotive Trade Services, la care este principalul acţionar, cu 90% din acţiuni, s-au ridicat la 260.970 lei. De altfel, premierul deţine dividende repartizate şi neîncasate de la aceeaşi firmă în valoare de 1.898.117 lei. Conform declaraţiei de avere, Automotive Trade Services a avut în 2005 un profit nerepartizat de 5.436.169 lei.

Veniturile familiei Tăriceanu s-au completat şi cu salariul soţiei premierului, Ioana Tăriceanu, angajată chiar la firma Automotive Trade Services. Ioana Tăriceanu a câştigat în 2006 venituri salariale în valoare de 36.900 lei.

Sebastian Vlădescu şi-a cumpărat motocicletă

Ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, şi-a cumpărat în 2006 o motocicletă Husaberg, de aproape 7.000 de euro şi şi-a majorat veniturile cu aproape 180 de mii de lei din activitatea de preşedinte al comisiilor de privatizare de la CEC şi BCR. Conform declaraţiei de avere pentru anul 2006, ministrul finanţelor a achiziţionat în leasing o motocilcetă Husaberg, în valoare de 7.000 de euro, creditul având scadenţa în 2008.

Din 2006, Alexandru Vlădescu a devenit angajat la compania PUB Euroconsulting SRL, la care tatăl său, ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, este acţionar. Alexandru Vlădescu a câştigat în 2006 3.600 de lei. Vlădescu a rămas şi în 2006 cu trei apartamente, un autoturism ARO din 1975 şi o motocicletă Honda cumpărată în 2004. Depozitele la BCR au crescut, de la 26 mii lei la 50 de mii lei, dar au scăzut cele de la Egnatia Bank de la 12.748 euro la 8.657 euro.

Bogdan Olteanu a câştigat peste 139.000 lei din participarea la privatizarea BCR şi CEC

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a câştigat, anul trecut, potrivit noii sale declaraţii de avere, 139.372 de lei, datorită faptului că a făcut parte din comisiile de privatizare ale BCR şi CEC. Liberalul a obţinut, conform declaraţiei sale de avere depuse pe 29 decembrie 2006, suma de 112.610 liei de la comisia de privatizare a BCR şi 26.762 lei de la comisia pentru privatizarea CEC.

Preşedintele Camerei Deputaţilor s-a îmbogăţit în 2006 şi cu un cont de aproape 93.000 de lei, deschis la o bancă românească.

Olteanu a mai obţinut indemnizaţii de la guvern şi de la parlament în valoare de aproape 54.000 de lei. El a primit 9.829 de liei de la executiv pentru funcţia de ministru delegat pentru relaţia cu parlamentul, iar de la parlament a primit indemnizaţii în valoare de 43.992 lei. El îşi menţine datoria pe care o are la bancă în urma împrumutului din 2005, de 60.000 de euro, bani pe care i-a împrumutat tatălui său, Dănuţ Olteanu. Şeful deputaţilor nu a vândut, în 2006, nici un teren, nicio casă şi niciun autoturism. Ultimul imobil vândut de deputat a fost un apartament în valoare de 97.00 de euro, care a fost înstrăinat în august 2005.

Marko Bela a moştenit un teren de 1,8 hectare

Preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), vicepremierul Marko Bela, a moştenit, anul trecut, un teren de 1,8 hectare în comuna sălăjeană Almaşu şi un apartament de aproape 47 de metri pătraţi în Cluj-Napoca. Participaţiile pe care liderul UDMR le are la Editura Mentor din Târgu -Mureş au crescut de la 1,568 de euro la 3.200 în intervalul martie-decembrie 2006.

Ministrul delegat pentru lucrări publice, Borbely Laszlo, şi-a deschis un depozit bancar, anul trecut, în valoare de 37.000 de lei, urmând, la fel ca şi Marko Bela, să-şi completeze declaraţia de avere după încheierea anului financiar.

Radu Berceanu şi-a consolidat averea cu 800.000 de euro

Ministrul transporturilor, democratul Radu Berceanu, a fost liderul democrat cel mai prolific în anul care a trecut, acesta consolidându-şi averea cu 800.000 de euro. Potrivit declaraţiei de avere din 18 decembrie 2006 de pe site-ul guvernului, banii reprezintă o rată din vânzarea unui teren a cărui valoare este de 1,344 milioane de euro.

108.000 lei - câştiguri la nunta fiului ministrului Educaţiei

Ministrul educaţiei, Mihail Hărdău, a câştigat, după cum arată în declaraţia de avere depusă în 28 decembrie 2006, 97.169 de lei din vânzarea unui teren, 10.000 de lei din cea a unei Dacii, şi 6.200 de euro din vânzarea unor acţiuni. În acelaşi document, ministrul a mai consemnat suma de 108.000 lei, câştiguri de la nunta fiului său, Andrei.

Sorin Frunzăverde a vândut trei maşini

Ministrul apărării, Sorin Frunzăverde, şi-a depus, în 1 noiembrie 2006, declaraţia de avere la guvern din care reiese că, între lunile martie şi august, a vândut trei maşini, o Dacie pentru care a primit 13.000 de lei, un Audi şi un Volkswagen Polo pe care le-a dat cu suma totală de 13.500 de euro.

Gheorghe Barbu a câştigat din arendarea a două terenuri 3.100 de lei

Ministrul muncii şi solidarităţii sociale, Gheorghe Barbu, a cumpărat, împreună cu soţia sa, anul trecut, un teren în intravilanul Devei a cărui valoare de impozitare a declarat-o ca fiind de 5,5 lei, soţia sa a obţinut 1.360 de euro din închirierea unui apartament în acelaşi oraş. Potrivit declaraţiei de avere depuse la guvern, la 27 decembrie 2006, ministrul a mai câştigat din arendarea a două terenuri suma totală de 3.100 de lei.

Varujan Vosganian şi-a mărit de trei ori contul din bancă

Ministrul Economiei şi Comerţului, Varujan Vosganian, şi-a mărit, în anul 2006, de trei ori contul din bancă, deţinând suma de 356.000 lei la Alpha Bank, potrivit declaraţiei de avere completate la sfârşitul lunii decembrie.

Astfel, dacă la începutul lui 2006 Vosganian deţinea un cont la BCR în valoare de 118.000 lei, acesta a fost transferat la Alpha Bank adăugându-i-se alţi 170.000 lei din vânzarea unui teren deţinut de tatăl său în judeţul Focşani şi 58.000 lei din alte surse. Împreună cu soţia sa, Varujan Vosganian mai deţine un imobil în Bucureşti, o casă moştenită de la părinţi în satul Coţofeneşti, un teren forestier în comuna Voluntari în valoare de 17.500 euro şi un autoturism Renault Laguna achiziţionat în 1999.

Potrivit declaraţiei de avere, familia Vosganian a realizat în anul 2005 un venit de aproximativ 120.000 lei proveniţi din salariile de senator, vicepreşedinte la Uniunea Scriitorilor şi activităţii la Uniunea Armenilor, drepturi de autor şi salariul de cadru didactic universitar al soţiei.

Ministrul Economiei a lăsat necompletată secţiunea referitoare la plasamente şi investiţii directe sau alte active aducătoare de venituri anuale nete mai mari de 5.000 euro, deşi s-a declarat un jucător pasionat la Bursă.

Winkler - venituri de circa 126.000 de lei în urma funcţiilor deţinute la MEC şi la Eximbank

Ministrul delegat pentru comerţ, Iuliu Winkler, a achiziţionat, pe parcursul anului 2006, un autoturism Volkswagen Passat şi a avut venituri de circa 126.000 de lei în urma funcţiilor deţinute la MEC şi în Comitetul Interministerial al Eximbank, potrivit declaraţiei sale de avere.

Ministrul delegat pentru comerţ, Iuliu Winkler, conduce un autoturism Volkswagen Passat, fabricat în 2006 şi cumpărat pe parcursul aceluiaşi an. Potrivit declaraţiei sale de avere completate la 31 decembrie 2006 şi publicate pe site-ul Ministerului Economiei şi Comerţului (MEC), ministrul delegat a primit, anul trecut, un venit aferent funcţiei sale în cadrul MEC echivalent cu 46.953 lei. Mai mult, în calitate de vicepreşedinte al Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior al Eximbank, Winkler a obţinut un venit de 78.946 de lei în 2006. În acelaşi interval, Winkler şi-a lichidat un credit de 3.000 de dolari deschis la BCR Hunedoara. În declaraţia actuală de avere figurează un depozit bancar de 30.000 de lei la BCR Hunedoara şi un cont curent de 20.000 de lei la aceeaşi bancă, în timp ce bilanţul averii dobândite în 2005 indica faptul că depozitul bancar de la BCR Hunedoara era cu 10.000 de lei mai mic, iar contul curent de la aceeaşi bancă era de 15.000 de lei. În schimb, în 2006, Winkler a lichidat un alt cont curent, în valoare de 15.000 de lei, deschis la BCR Bucureşti.

Iuliu Winkler mai deţine trei imobile în Hunedoara, care figurau şi în declaraţia anterioară. Tot similară cu cea din documentul precedent este şi categoria referitoare la împrumuturile acordate, respectiv o persoană fizică din Hunedoara îi datorează ministrului delegat 7.000 de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb