MEMBRII PSD, ABSENŢI LA DISCURSUL PREŞEDINTELUI DE LA STRASBOURG Traian Băsescu acuză opoziţia că îi dezinformează pe socialiştii europeni

Ziarul BURSA #Politică / 28 ianuarie 2011

Traian Băsescu acuză opoziţia că îi dezinformează pe socialiştii europeni

Membrii PSD ai delegaţiei României la APCE nu au participat, ieri, la discursul preşedintelui Traian Băsescu în plenul acestei instituţii. "Prezenţa lui Traian Băsescu la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), o instituţie de promovare şi de protecţie a drepturilor omului, democraţiei şi statului de drept, este o expresie de cinism din partea celui care conduce, în România, un stat poliţienesc", susţine PSD.

PSD mai susţine că "arestarea" preşedintelui Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu, preşedinte al filialei PSD Argeş, pentru "aşa-zise fapte penale de acum 5-6 ani, reprezintă încă o dovadă în acest sens".

Referindu-se la absenţa PSD din plenul APCE, preşedintele Traian Băsescu a acuzat opoziţia că a dezinformat socialiştii europeni: "Puteţi verifica şi aveţi o probă şi astăzi, că parlamentarii socialişti, partidele din opoziţie nu răspund invitaţiilor la dialog, iar astăzi aveţi o probă. Partidele de opoziţie din România nu se află în sală. Nu am avut impresia că, înainte de a veni aici, am cerut partidelor de opoziţie din România să plece din sală. Am înţeles că a fost iniţiativa lor, iar motivaţia lor publică a fost arestarea unui membru marcant al opoziţiei, suspectat de fraudă".

Întrebat de un parlamentar socialist din APCE cum răspunde acuzaţiilor conform cărora a minimalizat rolul Parlamentului, al Justiţiei şi al partidelor de opoziţie, Traian Băsescu a precizat: "Vă asigur că puteţi verifica, numai uitându-vă şi în presa din România, veţi constata că ei nu răspund niciodată invitaţiilor de a avea discuţii cu preşedintele, ca atare, cred că colegii dumneavoastră de familie politică v-au dezinformat şi v-au pus într-o situaţie delicată, pentru că ei nu vor niciun fel de dialog cu preşedintele României. Dacă în ţară poate fi acceptată poziţia ca fiind un joc al opoziţiei, externalizarea unei probleme pe care o au ei nu cred că le face cinste".

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, Constantin Nicolescu, a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii DNA Piteşti, după ce a fost audiat timp de câteva ore într-un caz care vizează o sponsorizare acordată de CJ Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb