MENTALITATEA DE SLUGĂ A AUTORITĂŢILOR CONDAMNĂ ROMÂNIA LA O DEPRESIUNE PRELUNGITĂ Până când îi mai aşteptăm pe americani?

Românii pot ieşi singuri din criză. Singura condiţie ar fi ca statul să-i elibereze din punct de vedere economic. Nu doar socialismul postbelic, ci şi aşa-zisa economie de piaţă din ultimii 20 de ani ne arată că factorul politic este cea mai mare piedică din calea dezvoltării. Statul nu poate oferi soluţii pentru că el reprezintă problema.

Programele "anticriză", indiferent de natura lor, nu vor face decât să ne crească datoria şi să impună o structură economică incapabilă să genereze veniturile necesare rambursării aces-teia. Despre dezvoltare economică nici nu mai poate fi vorba.

Cine să ne mai "ajute" după ce FMI-ul va opri, probabil, acordarea următoarelor tranşe? Letonia ne-a arătat drumul către criză, iar acum, aflată în pragul exploziei sociale, ne arată şi viitorul probabil al acordului cu Fondul Monetar Internaţional. Banii Băncii Mondiale se vor termina în următoarele 12 luni, conform unei declaraţii a preşedintelui Robert Zoellick, iar investiţiile străine se retrag într-un ritm accelerat şi nu există perspective de inversare a tendinţei. Construirea, pas cu pas, a capitalului naţional reprezintă, în aceste condiţii, singura noastră şansă.

Dacă nici guvernul, nici preşedintele şi nici Banca Naţională nu pot scoate România din criză, conform declaraţiilor preşedintelui Băsescu, de ce nu-i lasă aceste "autorităţi" pe români să încerce singuri? Mai aşteptăm să vedem ce pot şi noile "competenţe" de la BNR? Sau noul guvern?

Tot preşedintele a mai declarat că România va ieşi din criză la un an după SUA şi la 6 - 9 luni după ţările din UE. Exactitatea este impresionantă, dar oare America ce spune?

Prognozele oficiale de la Washington sunt, într-adevăr, optimiste. Credibilitatea lor este garantată de Federal Reserve şi administraţia Obama.

În mediul de afaceri domneşte însă pesimismul. Kenneth Langone, co-fondatorul Home Depot şi fost membru în conducerea NYSE, a declarat pentru Bloomberg că Statele Unite se află într-o "furtună economică oribilă", iar guvernul minte populaţia, deoarece răul abia acum începe. În opinia lui Langone, pachetul de stimulare fiscală reprezintă o fraudă.

Este greu să îl contrazici, când presa locală din Rhode Island scrie că banii alocaţi sunt utilizaţi pentru construirea unei piste pentru skateboard-uri, în condiţiile în care oraşul vizat (n.a. Pawtucket, conform cotidianului Providence Journal) are un deficit bugetar de 10 milioane de dolari şi nu mai poate plăti poliţia sau pompierii. Să fie acesta un caz singular de stimulare a economiei?

Indicele activităţii economice din SUA, publicat de Institute for Supply Management, arată o temperare a expansiunii industriei prelucrătoare din SUA, dar în condiţiile unor presiuni de preţ foarte mari. "Îşi vor schimba opinia strategii optimişti de pe Wall Street?", se întreabă David Rosenberg, economistul şef de la Gluskin Sheff. "Dar îi vor lăsa stăpânii lor?", mai continuă acelaşi Rosenberg într-o analiză recentă.

Şansele de redresare reduse ale economiei americane sunt reflectate şi de continua creştere a şomajului, a cărui rată reală a ajuns la 17% în septembrie. Combustibilul economiei Statelor Unite, creditul de consum, îşi continuă declinul accelerat, cu o rată anuală de 4,4% în septembrie, după o scădere cu 4,1% în luna precedentă.

Christopher Whalen, director executiv la Institutional Risk Analytics, vine cu estimări şi mai pesimiste pentru următoarele luni. În opinia sa, "economia reală moare şi toată lumea se refugiază în acţiuni şi obligaţiuni deoarece acestea sunt încă lichide". Whalen prognozează "o baie de sânge" pentru sectorul bancar american în ultimul trimestru din 2009. "Când vezi cum cresc pieţele atunci când economia se contractă, realizezi că redresarea nu va dura", a mai declarat Christopher Whalen.

Opiniile sale sunt confirmate de un raport recent de la Federal Reserve, în care se precizează că băncile americane întârzie recunoaşterea pierderilor din portofoliile lor de credite imobiliare comerciale, ca urmare a îngrijorărilor legate de conservarea capitalului, după cum scrie Wall Street Journal.

În economiile dezvoltate din UE s-a reluat scăderea accelerată a producţiei şi comenzilor industriale, iar şeful Soffin, instituţia care administrează fondul de susţinere a sistemului bancar din Germania, declară că sfârşitul crizei bancare este încă departe.

Cel mai mare pericol îl reprezintă, însă, deficitele bugetare. Pentru anumite economii dezvoltate, dimensiunile acestora fac imposibilă finanţarea fără un val monetar fără precedent, ale cărui efecte nu pot fi decât hiperinflaţioniste.

De aici aşteptăm noi semnalul revenirii economice? În şedinţa de audiere a candidaţilor pentru consiliul de administraţie al BNR, guvernatorul Isărescu aprecia că acordul cu FMI reprezintă un "import de credibilitate", iar finanţarea externă are şansa "să ne dea o brumă de coerenţă în politicile economice". Din păcate, deficitul de credibilitate nu se acoperă aşa de uşor şi de rapid ca cel de cont curent. De două decenii a tot crescut, iar "ajutoarele" externe vor fi o piatră de moară pentru firava noastră "economie".

Dar coerenţa? Indiferent de culoarea lor politică, guvernele postdecembriste nu au arătat că ar înţelege sensul termenului. Mai este şi corupţia, care nu poate fi eliminată fără a elimina statul din economie.

Acest aparat monstruos nu poate acţiona decât pentru sine şi pentru extinderea "atribuţiilor" sale. Într-o republică adevărată, singurul rol al statului este de a apăra dreptul de proprietate, de a menţine ordinea publică şi de a apăra graniţele ţării. Vă întrebaţi cum rămâne cu sănătatea şi educaţia? După 20 de ani de reforme, răspunsul este tot o întrebare: care sănătate, care educaţie?

O dezvoltare economică durabilă nu poate avea loc în România fără o modificare radicală a Constituţiei. Aceasta trebuie să precizeze clar apărarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, asemeni Constituţiei SUA, să nu inventeze drepturi pentru anumite categorii sociale, care impun obligaţii pentru ceilalţi, şi să limiteze drastic rolul statului nu doar în economie, prin impunerea unui echilibru bugetar permanent.

Scriitorul şi filozoful american Eric Hoffer scria că "aceia care deţin suficientă putere nu pot doar să emită profeţii şi să le facă adevărate, ci pot, de asemenea, să mintă şi să-şi transforme şi minciunile în adevăr". Această criză le-a luat autorităţilor privilegiul de a-şi transforma minciunile în adevăr.

Deşi propunerile de mai sus vor induce un puternic impuls prociclic în economie, cu efecte extrem de dureroase pe termen scurt, soluţii uşoare nu există. Alternativa programelor guvernamentale nu promite decât transformarea suferinţei acute într-o suferinţă cronică. Ce vom alege?