Meseriile viitorului vor fi decise în 2012

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Companii / 14 octombrie 2011

Meseriile viitorului vor fi decise în 2012

Există un curent de opinie la nivel mondial conform căruia viitorul nu mai poate fi anticipat dincolo de 2012 şi tocmai de aceea nu se poate prevedea în acest moment care vor fi cele mai căutate meserii - activităţi peste 50 - 100 de ani. Există o "bifurcaţie" care face imposibil acest lucru, sunt două drumuri pe care omenirea o poate apuca, în funcţie de direcţie urmând să fie menţinut actualul trend sau să totul să fie reconfigurat. Calendarul Mayaş, diverse alte previziuni, informările astronomilor, criza economică tot mai profundă, au dus la concluzia că 2012 va fi anul unei mari cotituri pentru umanitate, nu se pune problema dispariţiei rasei în urma unui cataclism natural sau a unei invazii extraterestre.

În cazul în care criza economică e depăşită, exploziile solare nu pun pe butuci comunicaţiile şi toată industria mondială, lumea îşi va continua dezvoltarea. Pe termen scurt vor avea căutare meserii precum programator IT, expert în domeniul online, specialist inginerie, specialist în marketing şi vânzări, expert în consultanţă şi management, specialist în finanţe, specialist în comunicare, expert în domeniul retail, specialist în leadership, medic. Pe termen lung apar posturi noi, vor fi căutaţi piloţii spaţiali sau ghizi spaţiali, jandarmi de carantină, specialişti în inversarea modificărilor climatice. Acestea sunt câteva din cele 110 meserii ale viitorului făcute publice de compania de cercetări Fast Future. Medicina se va axa tot mai mult pe folosirea computerelor şi a roboţilor, intervenţia directă în acest proces a oamenilor fiind redusă la minimum. Cu timpul, conceptul de carieră va dispărea oamenii urmând să aibă în medie aproximativ 10 locuri de muncă de-a lungul vieţii, în 5-6 domenii diferite de activitate, adabtabilitatea şi reconversia profesională rapidă urmând să fie foarte apreciate. Acest lucru are şi o explicaţie evidentă, tehnologiile avansează rapid, industriile se schimbă, iar slujbe care par sigure şi de viitor vor dispărea pur şi simplu de-a lungul unui singur deceniu.

În cazul în care lumea economico-financiară se prăbuşeşte, provocând multiple cutremure la nivel social, totul se reconfigurează. Practic se porneşte de la un moment zero, în care rămăşiţele capitalismului de secol 21 vor fi împletite cu activităţi mai apropiate de epoca evului mediu, destul de aproape de imaginea prezentată de filmele cu acţiunea într-un viitor post-apocaliptic. Cei capabili să inventeze şi să producă diverse aparate mecanice din ceea ce au la dispoziţie, inclusiv res-turile actualelor instalaţii şi maşini, care nu necesită folosirea de energie sau combustibili convenţionali, vor avea viitorul asigurat. Crescătorii de animale, muncitorii agricoli, micii meşteşugari - care sunt capabili să producă bunuri necesare vieţii de zi cu zi (unelte simple, haine...) - vor putea să-şi asigure traiul fără probleme. Aşezările umane vor fi redimensionate la nivelul din urmă cu 500 de ani. Cei incapabili să se întoarcă spre originile muncii, care nu vor putea să producă alimente sau bunuri palpabile, vor fi condamnaţi la dispariţie.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Afirmatiile autorului nu au suport bazat pe o cercetare stiintifica serioasa si sunt cam hazardate. Ele sunt totusi utile ca genereaza unele solutii practice de genul: Ce putem face daca actualul capitalism,pagubos pentru noi romanii, se prabuseste definitiv ? Ne vom lua dupa altii si ne vom vedea de treaba! Scapam ,cu aceasta ocazie, de politicienii ,inclusiv cei jucatori ,care ne toaca zilele si banii . Apropo de bani: poate inventam altceva in loc: trocul sau compensarea valorica a unei marfi cu alta. !

    1. Probabil l/a ajutat CARSTOIU.

      Hazardate dar utile, inventam trocul, desi a fost inventat acum cateva mii de ani si inca e folosit in lume. BUn asa.

      ne vom lua dupa altii... asta am tot incercat sa facem toata existenta noastra si bine am ajuns . tot ce am avut mai bun au luat altii de la noi iar ce a mai ramas s-a furat fara rusine,

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb