MF: O nouă ediţie Tezaur începe pe 7 octombrie

S.B.
Miscellanea / 4 octombrie

MF: O nouă ediţie Tezaur începe pe 7 octombrie

Românii pot investi, începând de luni, 7 octombrie, în titluri de stat Tezaur cu maturităţi de 1, 3 sau 5 ani şi dobânzi anuale de 5,85%, 6,60%, respectiv 7%, conform unui comunicat de presă al Ministerului de Finanţe, informează Agerpres.

Cifrele înregistrate în cadrul ediţiilor precedente confirmă atât interesul şi încrederea românilor în programul de titluri de stat Tezaur, cât şi succesul acestui program: în cadrul celor 10 emisiuni derulate încă de la începutul anului 2024, peste 240.000 de persoane au investit, deja, mai mult de 12 miliarde lei.

Titlurile de stat pot fi cumpărate online, în perioada 7 octombrie 2024 - 31 octombrie 2024, doar de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului.

Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere sau un cont junior.

De asemenea, titlurile pot fi achiziţionate la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, pe toată durata perioadei de subscriere, între 7 octombrie 2024 - 1 noiembrie 2024; prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A., astfel: între 7 octombrie 2024 - 31 octombrie 2024, în mediul urban; între 7 octombrie 2024 - 30 octombrie 2024, în mediul rural.

Conform MF, veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune şi eventualele modificări ale acestuia sunt publicate la secţiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Disperare!

    datorii pe banda rulanta.

    Sint foarte bine venite.

    1.Dobinda totusi ar trebui putin mai mare, ca si cea cu care se imprumuta de la banci. Plus ca acolo mai au si costuri cu creditele, care nu sint mici. 

    2. Ar trebui corelate perioada emisiunilelor cu scadentele celor anterioare, astfel incit un depozit activ sa-l pot reinnoi repede.Acum durata de la scadenta unui titlu pina la reinnoire este de aproximativ 1 luna.Deci 1 luna banii nu aduc nimic. Practic dobinda ce se anunță pe 1 an e practic pe 13 luni. Ex.cea de luna aceasta:randamentul va fi 5,85%:13×12=5,40%. Desigur ca sint banci care dau dobinzi mai mari, care si dupa impozitare ramin mai mari de 5,40%, dar majoritatea au dobinzi sub 5,40%, care se impoziteaza cu 10%.(In acest ex. La banca din 5,40-5,40x10%=4,86%. Mai recuperezi ceva ca poti reinvesti automat si nu ai timpul mort de 1 luna ca la titluri).Sper sa auda si dl.Nanu !?, chiar daca o fi la pensie.) 

    3. Un alt dezavantaj este acela ca NU SINT CU PRELUNGIRE SI CAPITALIZARE, si trebuie sa " batem drumul" la trezorerie, poate cei care deruleaza titluri prin Posta e mult mai greu. 

    O zi buna, 

    Astept pareri aici.

    1. Iti faci un cont spv anaf si nu mai mergi la posta, iar dc ai timpi morti, faci depozit la banca pe o luna, iei poate 4,5% pe luna respectiva, dar nu e zero.

      prelungire +capitalizare n-am auzit la bonduri , dar dc vrei termen lung, sunt bonduri pe 5 ani, si dobanda reinvestita anual.

      ma da ce probleme au unii ,pfff. 

      astept sa vad si cand pot deschide un depozit la TREZORERIA ROMANA pana atunci ... sunt cea mai buna alegere + FIDELIS

      prelungire +capitalizare ------- capitalizare nu exista la bonduri nici unde pe pamant.. prelungirea nu se face automat ... iei varianta pe 5 ani , astfel putem vb de o ,,PRELUNGIRE"

      Concluzia (mea) este ca titlurile de stat sint instrumente financiare prin care privilegiatii statului, nu doar cei numiti "specialii", spoliaza, a doua oara, buzunarul contributorului de rind.

      Nota de fundamentare:  

      Cetateni (initial normali) care presteaza servicii (aparent de interes public) pentru Statul roman ajung sa se identifice cu Statul (si instrumentele sale). Pentru ca aceasta identificare produce, in timp, handicapuri si dizabilitati (mentale), Statul trebuie sa compenseze sacrificiile respective.  

      Aplicare concreta: 

      Deoarece venitul mediu in sistemul public este mai mare decit in sistemul privat, adica puterea de economisire a (cvasi)bugetarului e mai mare decit a angajatului la privat. este inevitabil ca bugetarul sa-si investeasca excedentul financiar in instrumente puse la dispozitie de angajatorul sau. Care-i securizeaza locul de munca/sursa de venit. 

      Parerea mea. 

      O zi buna. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb