MFP a atras o treime din suma vizată prin obligaţiuni pe doi ani

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 15 mai 2012

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut ieri obligaţiuni cu maturitatea la doi ani în valoare de 335 milioane de lei, circa o treime din cât şi-a propus, la un randament mediu de 5,53%, puţin peste cel plătit în aprilie pentru titluri cu aceeaşi scadenţă, de 5,5%.

Băncile au subscris în total obligaţiuni de 1,47 miliarde lei, iar valoarea programată era de 900 milioane lei, potrivit Mediafax.

Unii analişti se aşteptau la un randament apropiat de cel de la operaţiunea precedentă, de 5,5%, deşi condiţiile din piaţă s-au deteriorat, datorită grupului de cumpăratori cu un apetit deosebit pentru aceste instrumente.

Prin licitaţia de ieri, Trezoreria a redes-chis o emisiune lansată în martie, cu scadenţa în aprilie 2014. Ministerul a vândut şi la jumătatea lunii aprilie titluri din aceeaşi emisiune, când a atras 800 milioane de lei.

Trezoreria a planificat pentru luna mai să atragă 3,8 miliarde de lei prin emisiuni de titluri de stat pe piaţa internă, cu 22% sub suma împrumutată în luna aprilie, de 4,9 miliarde de lei.

Următoarea licitaţie este programată joi, când administratorii datoriei publice vor să vândă obligaţiuni pe cinci ani, în valoare de 650 milioane lei.

Finanţele au profitat de randamentele în scădere şi au împrumutat de la începutul anului 33,4 miliarde lei pe piaţa locală. La această sumă se adaugă 2,25 miliarde dolari, finanţare atrasă prin emisiuni de titluri pe piaţa SUA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9756
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5791
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2147
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9195
Gram de aur (XAU)Gram de aur429.7070

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31