MFP a împrumutat, ieri, 275 milioane lei de la bănci

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 septembrie 2018

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, ieri, 275 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni, cu maturitatea la 38 de luni, la un randament mediu de 4,19% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii de ieri a fost de 500 milioane de lei, iar băncile au subscris 420 milioane de lei.

Pentru astăzi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit ieri.

MFP a planificat, pentru această lună, împrumuturi de la băncile comerciale de 3,935 miliarde de lei, din care 3,5 miliarde de lei prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 435 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat, conform Agerpres. Faţă de luna august, împrumuturile programate de MFP sunt mai mari cu 1,105 miliarde de lei.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb