microfonul de caltaboşi

În lipsa unor condamnări definitive, instituţiile de forţă ale statului- poliţia, parchetele, serviciile de informaţii- rămân instrumente de compromitere a unor persoane, iar nu instituţii care să conducă, atent supravegheate, la sănătatea socială. Ultimii trei ani, cei mai gălăgioşi în anchete penale, n-au reuşit să producă nici o condamnare definitivă. Anchete răsunătoare au sfârşit doar în arhivele ziarelor. Cazul Remeş, dincolo de ruşinoasa poziţie în care s-a aşezat un ministru, ridică o problemă de fond: care este finalitatea luptei anticorupţie? Compromiterea unor actori sau condamnarea lor pentru săvârşirea unor fapte de corupţie?

Privind modul în care operează Parchetul General şi DNA, care întâi informează presa, pe surse, şi abia apoi pe cel pe care îl anchetează, putem spune că ziarele, radiourile şi televiziunile şi-au îmbogăţit rezerva de corespondenţi cu procurori, poliţişti sau ofiţeri de informaţii. Toată această luptă împotriva corupţiei tinde să schimbe inclusiv modul în care funcţionează presa de investigaţie, care astăzi nu mai este nevoită să alerge disperată după surse oficiale care să-i confirme scenariul anchetei, căci întâi îi bate la uşă sursa cu documente cu tot şi abia apoi apare ideea anchetei. Dar procurorii, poliţiştii nu vor să rămână doar corespondeţi, căci vărsând aceeaşi informaţie în mai multe publicaţii, ei se substituie şi redactorilor-şefi, propunându-le articolul de fond de a doua zi. Iar în multe zile, publicaţii concurente au aceeaşi informaţie "în exclusivitate" pe prima pagina. Doar titlurile mai diferă câteodată.

Mult timp, Monitorul Oficial era perceput de ziarişti ca fiind cea mai de scandal jurnal din ţară, de aici puteai să afli tot felul de afaceri făcute în şedinţele nocturne ale Guvernului sau prin birourile unor miniştri: acte normative care favorizau afaceri dubioase, scutiri de taxe vamale pentru câteva zile, cât să treacă vama cine ştie ce vagoane sau camioane cu mărfuri, scutiri de taxe şi alte facilităţi, toate ni se înfăţişau parcurgând la o cafea Monitorul Oficial.

Acum, nu mai poţi să bei o cafea în oraş fără să te gândeşti cine te urmăreşte, stai la masă cu oameni care vorbesc în şoaptă şi îşi închid telefoanele sau le fac uitate în maşină înainte să calce pragul restaurantului.

Anchetele penale se bazează tot mai mult pe înregistrările serviciilor de informaţii, de la cazul reţinerii lui Dinu Patriciu, la scandalul "spionajului" în care convorbirile efectuate de nişte consultanţi străini au inundat mass-media, la cazul Remeş, toate au o continuitate: ascultarea telefoanelor sau filajul efectuat de ofiţeri. În loc să organizeze un flagrant care să le uşureze munca şi, implicit să ducă cu celeritate, la condamnarea făptaşului, procurorii fac agenda publică, prin informaţiile pe care le scapă în presă. Când o instituţie cum este DNA pare mai interesată de compromiterea unor persoane decât de condamnarea ei, atunci lucrurile o pot lua razna cu totul. Căci, nu vom şti, de fapt, dacă o persoană este ascultată pentru că a săvârşit o infracţiune sau, dimpotivă, mai întâi este ascultată şi abia apoi, pe baza urmării telefoanelor, i se caută o faptă care să o compromită public. Iar diferenţa dintre cele două moduri de acţiune este imensă, cam cât diferenţa dintre statul de drept şi dictatură. Cu un instrument ca acesta scăpat de sub control, oricine poate fi victimă, mai ales dacă ţinta unor anchete este doar compromiterea persoanei, iar nu condamnarea ei, urmând procedurile permise de lege. Avocaţii lui Patriciu au reuşit să distrugă mare parte din probele prezentate de procurori, prin simplul fapt că înregistrarea convorbirilor telefonice fusese ilegală. Dar s-a trecut prea uşor peste acest amănunt, deşi el ar fi trebuit să zguduie puternic sistemul.

Norocul procurorilor şi de această dată este că întreg cazul Remeş este unul grotesc. Sau poate că este grotesc pentru că aşa a fost prezentat, pe surse?

Pare nefiresc să te mai întrebi cum a ajuns un ministru să fie urmărit şi de ce, când de la înălţimea demnităţii sale, a compus o şpagă cu caltaboşi, pălincă , mii de euro şi o maşină de lux.

Dar dacă ne vom trezi într-o zi că în friptura din farfurie a căzut un microfon din vaza cu flori de alături?