Microplasticele, ameninţare pentru Antarctica

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 9 februarie

Microplasticele, ameninţare pentru Antarctica

English Version

Poluarea pe scară largă a apelor lumii de către milioanele de tone de deşeuri a inundat oceanele cu microplastice. Acestea sunt rezultatul degradării fizice şi chimice a obiectelor, proces care durează sute de ani. Consecinţele acestui fenomen au fost studiate abia de la începutul anilor 2000, dar sunt încă puţin cunoscute. Potrivit cercetătorului columbian Paulo Tigreros, aflat la la bordul ARC Simon Bolivar, o navă a marinei columbiene destinată studierii naturii, microplasticele sunt deja "omniprezente" în oceane, efectele lor putând fi fatale pentru animale şi ecosisteme. "Considerăm Antarctica drept un continent total izolat" de activitatea umană, dar "reflectă problemele de mediu" ale planetei, explică Jorge Tadeo Lozano, cercetător la Universitatea din Bogota, care a însoţit această a zecea expediţie ştiinţifică a marinei columbiene. Cercetările efectuate în 2019 de Universitatea Canterbury din Noua Zeelandă au relevat existenţa microplasticelor în zăpada din Antarctica, în timp ce peste 430 de milioane de tone de plastic sunt produse în fiecare an în întreaga lume, potrivit ONU. În pofida distanţei sale, "continentul alb" este foarte expus ameninţărilor externe, a avertizat Tigreros. Este posibil ca particulele să fi ajuns acolo în mod natural, purtate de curenţii oceanici care se îndreaptă spre sud. De asemenea, se pot transmite prin atmosferă sau prin excrementele mamiferelor marine şi peştilor care, în anumite perioade ale anului, migrează spre tropice şi revin câteva luni mai târziu. Calota de gheaţă a Antarcticii, cu pinguini şi foci, este afectată de ani de zile din cauza creşterii temperaturii globale. Potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care tocmai a lansat o expediţie cu Argentina pe acest subiect, microplasticele ar putea deteriora şi mai mult marele continent alb "prin reducerea reflexiei gheţii, prin modificarea rugozităţii suprafeţei", stimulând "activitatea microbiană" şi acţionând ca izolator termic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb