SUA- AFP şi Reuters (prin Agerpres)-14.03.2022: Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa online plenului Congresului american miercuri, de la ora 13.00 GMT, au anunţat astăzi responsabili democraţi ai Camerei Reprezentanţilor şi Senatului.
"Ne bucurăm să-l găzduim pe preşedintele Zelenski pentru un discurs în faţa Camerei şi Senatului şi să transmitem susţinerea noastră poporului ucrainean, care apără curajos democraţia", au scris Nancy Pelosi şi Chuck Schumer într-o scrisoare către aleşii americani.
Numeroşi democraţi, ca şi republicani, îl presează pe Joe Biden să riposteze mai dur împotriva Moscovei, în replică la invadarea Ucrainei.
Săptămâna trecută, într-un rar exemplu de unitate, aleşii americani au votat un ajutor substanţial de aproape 14 miliarde de dolari pentru Ucraina.
Aceste fonduri sunt, printre altele, menite să permită Ucrainei să-şi protejeze reţeaua electrică, să combată atacurile cibernetice şi să se doteze cu arme defensive. Pachetul cuprinde şi peste 2,6 miliarde de dolari de ajutor umanitar şi peste un miliard de dolari pentru susţinerea refugiaţilor care fug din ţara în război.
Preşedintele ucrainean a discutat deja cu peste o sută de congresmeni americani prin videoconferinţă pe 5 martie, pledând pentru livrarea către Ucraina a unor avioane de fabricaţie sovietică şi pentru o înăsprire a sancţiunilor economice împotriva Rusiei.