Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a organizat, în ziua de 4 martie a.c., în Quito, Forumul de Afaceri România - Ecuador. Din delegaţia ţării noastre, alături de preşedintele Camerei Naţionale, dl Mihai Daraban, şi secretarul general al organizaţiei, dl Ovidiu Silaghi, au făcut parte reprezentanţii a 13 companii româneşti care activează în diferite domenii de activitate, conform unui comunicat remis redacţiei.
Conform comunicatului, forumul de Afaceri România - Ecuador a fost precedat de întâlnirea preşedintelui CCIR, dl Mihai Daraban, cu preşedintele Camerei de Comerţ Quito, dna Monica Heller, prilej cu care s-a stabilit semnarea unui Memorandum de Înţelegere între cele două organizaţii, în scopul revitalizării relaţiilor economice bilaterale.
"România are mare nevoie să reintre pe pieţele din America de Sud, pieţe pe care, nu demult, le consideram tradiţionale. Dar, pentru ca acest lucru să se întâmple, nu sunt suficiente numai forumurile de afaceri organizate de către CCIR. Implicarea Statului Român trebuie să fie una asumată, printr-o diplomaţie economică puternică, lucru care, din nefericire, nu se întâmplă în acest moment. Apreciem, astfel, în mod deosebit, interesul pe care Guvernul Republicii Ecuador îl manifestă pentru Forumul de Afaceri de azi, care, prin prezenţa ministrului adjunct al energiei, ministrul adjunct al construcţiilor şi transporturilor şi ministrul adjunct al dezvoltării locuinţelor, dă un semnal puternic către întreg mediul de afaceri ecuadorian vizavi de oportunităţile de afaceri pe care le pot avea cu partea română. Acţiunile Camerei Naţionale în favoarea revitalizării prezenţei economice a României pe pieţele din America de Sud sunt evidente, aşteptăm însă şi un răspuns pe măsură şi din partea autorităţilor din ţara noastră", a declarat preşedintele CCIR, dl Mihai Daraban.
Forumul de Afaceri România-Ecuador a fost urmat de o sesiune de întâlniri Business2Business (B2B) şi Business2Government (B2G), la care, alături de reprezentanţii companiilor din România, au fost prezenţi şi reprezentanţii a 25 de companii ecuadoriene din diferite sectoare economice, precum: construcţii, dezvoltare imobiliară, energie, soluţii pentru energie verde, transporturi şi infrastructură feroviară, reciclare şi gestionarea deşeurilor, turism şi servicii medicale.
1. Ecuadorul, Peru, Guatemala etc sunt in grave crize
(mesaj trimis de anonim în data de 06.03.2024, 11:07)
Zona Ameticii de sud e intr o instanilitate catastrofala, vecina cu haosul. Si nu numai acolo, si America centrala e sub asaltul bandelor mafiote si a dealerilor de droguri. Peste asta, rebelii Houthi impiedica transportul prin Suez iar canalul Panama e lovit de seceta. Nu inseamna ca daca a fost delegatia asta acolo si incep toti sa ceara garantii si fonduri de la guvrrn pt afaceri fantasmagorice, e criza tetibila.