MIKE POMPEO:  SUA trebuie să fie vigilente faţă de provocarea pe care o reprezintă China

G.U.
Internaţional / 15 iunie 2020

Mike Pompeo

Mike Pompeo

Secretarul de stat american Mike Pompeo a calificat duminică conducerea Chinei drept o "provocare în creştere" pentru Statele Unite şi pentru "toţi oamenii liberi", transmite dpa, conform Agerpres.

"Trebuie să fim cu toţii vigilenţi faţă de ameninţarea pe care o reprezintă partidul comunist chinez la adresa modului nostru de viaţă", a afirmat Pompeo în cadrul intervenţiei sale în discuţiile primei conferinţe virtuale a Comitetului Evreiesc American.

Tensiunile dintre SUA şi China au crescut pe fondul pandemiei noului coronavirus, secretarul de stat Mike Pompeo şi alţi oficiali ai administraţiei americane învinuind în mod repetat autorităţile de la Beijing că au ascuns informaţii despre izbucnirea focarului epidemiei în Wuhan, la sfârşitul anului trecut.

Secretarul de stat american a coordonat presiunile administraţiei de la Washington împotriva celui mai recent demers al regimului de la Beijing de a impune Hong Kong-ului noi măsuri în domeniul securităţii naţionale.

Mike Pompeo intenţionează să se întâlnească cu reprezentanţi guvernamentali chinezi în Hawaii în cursul acestei săptămâni, conform informaţiilor difuzate de Politico şi CNN, care au citat surse oficiale anonime.

Departamentul de Stat american nu a răspuns imediat la solicitarea de a confirma aceste informaţii.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb