(1) Reducerea aparatului bugetar prin:
- desfiinţarea ministerelor redundante; nu este nevoie de mai mult de 12 ministere şi de mai mult de 50 de secretari de stat; nu este nevoie de alte clădiri ministeriale decât Casa Poporului;
- reducerea la minimul necesar a agenţiilor şi a autorităţilor (aşa-zis) independente; nu este nevoie de agenţii sau autorităţi ale căror "competenţe" se suprapun sau se extind telescopic;
- nu este nevoie, în acelaşi timp, de poliţie, poliţie locală şi jandarmerie, mai ales în condiţiile în care paza şi protecţia se contractează cu privaţi (persoane care, de altfel, sunt fie actuali, fie foşti poliţişti, jandarmi sau securişti); o singură poliţie este suficientă;
- nu este nevoie de 7 rânduri de servicii secrete (care mai fac şi poliţie politică); nu există niciun motiv ca un serviciu secret militarizat, STS, să se ocupe de alegeri, în condiţiile în care există autoritate electorală şi birouri electorale din care fac parte şi magistraţi; nu există niciun motiv ca STS să se ocupe de referendum, când există institut de statistică şi nici de certificate verzi sau digitale, când există drepturi şi libertăţi intangibile, plus ministere si autorităţi dedicate;
- reducerea posturilor de demnitari şi de funcţionari publici excedentari; sunt peste 500 de mii de bugetari care nu se justifică decât prin "nevoia" de a asigura deversări controlate de bani publici în buzunarele hămesite ale milionului de membri de partid comasat român.
(II) Reducerea numărului de comune; nu există motiv serios ca o localitate sau un număr de sate învecinate să fie comună dacă populaţia nu este de minim 5000 de persoane; nu există motive serioase ca oraşul Bucureşti să fie partajat în 6 sectoare cu bugete, clădiri şi aparate administrative proprii, plus o primărie generală.
(III) Stabilirea cu precizie a populaţiei reale a României, rezidente sau cu reşedinţa în străinătate; un număr artificial de mare de cetăţeni înseamnă un număr mai mare de aleşi naţionali sau locali şi de funcţionari publici; nu există motive serioase să credem că, în condiţiile unui referendum (foarte prost organizat şi neconstituţional, de altfel) care a calculat că suntem 19 milioane, putem avea un număr de 18 milioane de alegători.
(IV) Stabilirea prin lege (sau chiar prin Constituţie) a unei proceduri prealabile de legiferare a împrumuturilor publice care depăşesc 1% din PIB; reglementarea severă, sub sancţiuni penale, a obligativităţii ministrului finanţelor şi, implicit, a primului ministru, de a da socoteală în Parlament pentru necesitatea împrumuturilor publice pe care le contractează şi pentru eficienţa cheltuirii banilor astfel obţinuţi; obligativitatea prezentării în Parlament a unui raport asupra motivelor şi justificării deficitelor bugetare care sunt mai mari de 5% din PIB, în cazul unui vot negativ al Parlamentului asupra raportului ministrul finanţelor urmând a fi demis automat.
(V) Subordonarea efectivă a cheltuielilor militare scopului defensiv al NATO.
(VI) Aprobarea prealabilă de către Parlament a oricărui ajutor acordat unor ţări terţe de UE şi NATO.
(VII) Aprobarea prealabilă de către Parlament a oricărui program de împrumut sau sprijin financiar acordat României de către UE, BM, FMI sau alte organisme politice sau financiare internaţionale, dacă valoarea acestor programe este mai mare de 5 miliarde de euro într-un an calendaristic.
(VIII) Aprobarea ulterioară de către Parlament, în maxim 5 zile de la perfectare, a oricărui program de achiziţie de produse sau servicii utilizabile în caz de pandemie, calamitate sau război.
1. fără titlu
(mesaj trimis de sabin în data de 05.07.2024, 13:39)
Nu am crezut in ruptul capului ca o sa-l laud pe acest PI PErea! De data asta jos palaria!
2. fără titlu
(mesaj trimis de Pensionar în data de 05.07.2024, 13:44)
Perfect,perfect , !!!!!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.07.2024, 15:27)
Hmmm… ce doriti / spuneti acolo …. ar insemna suceala gov debt to gdp in fata … si up debt privat si casnic to gdp…
gov pe minime inseamna ca vrem privatii pe maxime cu debt… nu prea cred ca o sa fie asta…
plus ca gov debt are ciclu lung de urcare si coborare… noi abea l-am saltat din sfarsitul lui 2000….
e loc gov debt to gdp sa se duca destul spre 60-80-120% in fata… nu va intristati jucati…
plus ca daca mai da un soc scurt de somaj sau scadere participare nr in munca pe regiuni… sa vezi ce repede se duce gov debt to gdp in sus…
s c c r e t
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.07.2024, 15:30)
indepliniti dorinta din “scurt” … (postarea domnului) si sa vedem sa vedem … ce o sa iasa… suna periculos …. fai cu “govul” jos…. (ca despre asta spunem… cu resucerea aparatului - resucerea gov / sau gov in jos / jos ca procent din piata; cand gov ca peocent din piata e jos privatul si financiarul fac legea mai mare la “saraci”)…..
s c c r e t
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.07.2024, 15:46)
scaderea cheltuielilor statului, plus reducerea taxelor pt toata lumea in afara de multimilionari.
Lasconi-USR
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.07.2024, 17:21)
mai verifica o tura milionari de la USR care se dau si afiseaza saraci…
s c c r e t
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.07.2024, 00:51)
Cei de la usr au făcut milioanele în mediul privat. Și da voi vota usr și Elena lasconi.
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.07.2024, 06:40)
privat in paralele cu ce a varsat tot gov…
adica la “atarnat”…
s c c r e t