MINISTERUL DEZVOLTĂRII: Primele contracte din ţara noastră finanţate prin PNRR au fost semnate

F.D.
Politică / 7 iunie 2022

Primele contracte din ţara noastră finanţate prin PNRR au fost semnate

Primele 7 contracte din ţara noastră, finanţate din Planul National de Redresare şi Rezilienţă, în valoare de peste 92 milioane de lei, au fost semnate, astăzi, de ministrul dezvoltării, Cseke Attila, în prezenţa prim-ministrului Nicolae Ciucă, potrivit unui comunicat de presă.

Contractele încheiate între autorităţi publice locale şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei vizează renovarea integrată a clădirilor, iar valoarea totală a acestora este de 92.796.724,19 lei.

"Am invitat la Palatul Victoria reprezentanţi ai autorităţilor din teritoriu să semneze, împreună cu domnul ministru Cseke, finanţarea proiectelor de creştere a eficienţei energetice pentru obiective publice locale. Este semnalul susţinerii pe care Guvernul României o acordă comunităţilor locale, aflate cel mai aproape de cetăţeni. Avem nevoie de un parteneriat strâns pentru ca resursele europene să ajungă la comunităţi, la români.

Felicit primăriile şi consiliile judeţene care au semnat, azi, şapte proiecte care vor primi finanţare de peste 92 de milioane de lei. Însă, asemenea lor, alte 1.430 de proiecte din toată ţara vor avea la dispoziţie peste 2,4 miliarde de euro, din PNRR şi din surse naţionale, pentru reabilitarea blocurilor de locuinţe şi a şcolilor, unităţilor sanitare şi clădirilor publice din toată ţara", a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

"De la punerea în transparenţă a ghidului solicitantului, acum mai puţin de patru luni, am ajuns, într-un timp record, la semnarea contractelor. Guvernul României,prin Ministerul Dezvoltării, a pus la dispoziţia autorităţilor locale proceduri transparente şi o platformă digitală pentru depunerea cererilor de finanţare, care au asigurat o procedură expeditivă. Felicit autorităţile locale pentru promptitudinea şi profesionalismul de care au dat dovadă. În curând, vom vedea primele clădiri care intră în renovare" - a declarat Cseke Attila.

Contractele de finanţare semnate astăzi vizează:

renovarea integrată a corpurilor de clădire C1 şi C2 ale Liceului Teoretic "Mihail Kogălniceanu" din comuna Mihail Kogălniceanu (jud. Constanţa) - 15.478.862,07 lei;

reabilitarea şi modernizarea Şcolii gimnaziale Băcel dincomuna Chichiş (jud. Covasna) - 2.692.694,26 lei;

reabilitarea, modernizarea şi dotarea sediului Primăriei din comuna Bârca (jud. Dolj) - 6.233.394,48 lei;

renovarea integrată şi consolidarea sediului Primăriei din comuna Brebeni (jud. Olt) - 2.676.339,86 lei;

reabilitarea şi eficientizarea termică a clădirii Primăriei din municipiul Fălticeni (jud. Suceava) - 6.784.047,70 lei;

renovarea integrată a Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" Bacău - 29.680.208,66 lei;

creşterea eficienţei energetice a sediului administrativ al Consiliului Judeţean Satu Mare - 29.251.177,16 lei.

Ministrul a amintit: în perioada 1 aprilie - 30 mai 2022, au fost depuse peste 1.437 de cereri de finanţare, iar fondul total de peste 2 miliarde de euro a fost accesat integral şi depăşit.

După cum este cunoscut, prin Componenta C5, ţara noastră beneficiază de fonduri pentru eficientizarea energetică, asigurarea siguranţei seismice şi la incendiu a 4.333 blocuri de locuinţe şi clădiri publice. Ministerul asigură şi o supracontractare cu 30% a acestor fonduri, în vederea accesării integrale de către România a finanţării europene. Termenul estimat pentru finalizarea etapei de verificare este 31 iulie 2022.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb