Adunarea Generală a Acţionarilor companiei de stat Transgaz, un monopol al transportului de gaze, a aprobat alocarea pentru dividende a 545,5 milioane lei, echivalent cu 90% din profitul net din 2016, de 606,05 milioane lei, aşa cum a cerut Guvernul într-un memorandum din ianuarie.
Un raport transmis de Transgaz Bursei de Valori Bucureşti (BVB) arată: "Aprobă repartizarea profitului net al exerciţiului financiar 2016, după cum urmează: profit net de repartizat (inclusiv participarea salariaţilor la profit): 606,05 milioane lei, participarea salariaţilor la profit: 11,49 milioane lei, dividende cuvenite acţionarilor (în procent de 90%): 545,48 milioane lei, dividend brut pe acţiune: 46,33 lei, profit destinat constituirii surselor proprii de finanţare: 49,08 milioane lei".
Adunarea acţionarilor, în care deciziile sunt luate de reprezentanţii Ministerului Economiei, a aprobat un dividend brut de 46,33 lei/acţiune, aferent anului 2016, şi data de 18 iulie ca termen de începere a plăţii dividendelor.
De asemenea, acţionarii au mai aprobat declanşarea procedurii de selecţie a unor membri ai consiliului de administraţie al Transgaz, care vor fi numiţi de noua putere.
AGA a aprobat şi reînnoirea mandatului a trei administratori - Ion Sterian, Petru Văduva şi lui Bogdan George Iliescu, în timp ce mandatele administratorilor Radu Ştefan Cernov şi Andrei Rizoiu nu au fost nreînnoite.
În 27 ianuarie, Guvernul a aprobat un Memorandum prin care companiile controlate de stat şi regiile autonome sunt obligate să transfere la bugetul de stat cel puţin 90% din profitul net realizat anul trecut.
Transgaz este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 58,5% din acţiuni. Compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 4,4 miliarde lei (circa 1 miliard de euro).
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.04.2017, 15:07)
nu am munkaaaaa baaaaaaaa aghefeu panaceu cur-cu-beu ce beu bey [Fragment eliminat, conform regulamentului] nam munka d anumi kaut nam munhaaaaa