Ministerul Economiei repune în dezbatere proiectul privind Legea resurselor hidrominerale

Mina Irina
Politică / 15 octombrie 2017

Ministerul Economiei repune în dezbatere proiectul privind Legea resurselor hidrominerale

Ministerul Economiei a repus în dezbatere publică, în urma consultărilor, proiectul privind Legea resurselor hidrominerale, publicat iniţial în luna august.

În cea mai mare parte, proiectul de act normativ priveşte prospecţiunile, explorarea, exploatarea şi transportul apei, potrivit news.ro.

Documentul arată: "Apa minerală naturală şi apa de izvor, aşa cum se prezintă la sursă, nu pot fi supuse nici unui alt tratament, adaos sau dezinfectare, decât în condiţiile prevăzute în normele tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale".

În plus, acesta menţionează că apele minerale naturale, apele de izvor şi apele de masă îmbuteliate, destinate consumului uman, trebuie să respecte calitatea apei potabile, prevăzută în actele normative în vigoare, indiferent de procedeele de tratare sau condiţionare.

Contractele de concesiune de explorare pentru resurse hidrominerale se acordă pe o perioadă de maximum cinci ani, în timp ce comtractele de exploatare se acordă pentru maximum 49 de ani, arată proiectul privind Legea resurselor hidrominerale, publicat în dezbatere pe site-ul Ministerului Economiei.

Nerespectarea contractelor de concesiune se sancţionează cu amenzi pornind de la 3.000 de lei şi ajung la 50.000 lei.

De asemenea, executarea de activităţi specifice fără permis sau contract de concesiune se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani.

Titularii contractelor de concesiune sau a permiselor sunt obligaţi să plătească la bugetul de stat o taxă pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor hidrominerale, precum şi o redevenţă.

Taxa anuală pentru activitatea de prospecţiune este de 1 euro/ha, în timp ce taxa anuală pentru activitatea de explorare este de cinci euro/ha.

Taxa anuală pentru activitatea de exploatare este de 100 euro/ha.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb