Ministerul Educaţiei premiază elevii care au obţinut premii şi medalii la olimpiadele internaţionale

S.B.
Miscellanea / 11 decembrie 2023

Ministerul Educaţiei premiază elevii care au obţinut premii şi medalii la olimpiadele internaţionale

Ministerul Educaţiei va premia, în cursul zilei de marţi, elevii care au obţinut premii şi medalii la olimpiadele internaţionale, dar şi pe profesorii care i-au pregătit, informează news.ro.

139 de elevi au primit 164 de medalii, premii şi menţiuni la 26 de olimpiade internaţionale şi olimpiade/concursuri regionale pe discipline. Ei primesc bani, totalul fondului de premiere fiind de 3,9 milioane de lei.

"Ministerul Educaţiei organizează marţi, 12 decembrie, festivitatea de premiere a elevilor laureaţi la olimpiadele internaţionale pe discipline şcolare desfăşurate în anul 2023, a profesorilor care i-au pregătit şi a unităţilor de învăţământ în care elevii studiază/au studiat. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa ministrului Educaţiei, Ligia Deca", anunţă Ministerul Educaţiei.

Instituţia precizează că vor fi premiaţi 139 de elevi olimpici care au obţinut 164 de medalii, premii şi menţiuni la 26 de olimpiade internaţionale şi olimpiade/concursuri regionale pe discipline (juniori şi seniori), 138 de profesori care i-au pregătit şi unităţile de învăţământ (71) de provenienţă.

Dintre cei 139 de elevi merituoşi, 20 de elevi au obţinut 2, 3, 4 sau chiiar 5 distincţii în competiţiile internaţionale.

Din totalul celor 164 de medalii/premii, elevii români au obţinut 6 medalii de aur absolut (cu punctaj maxim), 51 de medalii de aur/premii I, 55 de medalii de argint/premii II, 30 de medalii de bronz/premii III, respectiv 22 de menţiuni/diplome echivalente.

"În conformitate cu prevederile legale privind stimularea performanţei şcolare înalte din învăţământul preuniversitar, Ministerul Educaţiei acordă elevilor medaliaţi, profesorilor care i-au pregătit şi unităţilor de învăţământ de unde provin elevii, diplome şi premii în bani. Cuantumurile acestor premii pentru rezultatele înregistrate la olimpiadele/concursurile internaţionale sunt, începând de anul trecut, următoarele: 20.000 lei - premiul I absolut (cu punctaj maxim), 15.000 lei - premiul I/medalie de aur, 12.500 lei - premiul al II-lea/medalie de argint, 10.000 lei - premiul al III-lea/medalie de bronz şi 6.000 lei - menţiune (sau diplome echivalente)", a precizat ministerul.

Potrivit instituţiei, sumele în bani acordate elevilor care s-au impus în competiţiile regionale/balcanice (seniori şi juniori) sunt: 7.500 lei - premiul I/medalie de aur, 6.000 lei - premiul al II-lea/medalie de argint, 4.500 lei - premiul al III-lea/medalie de bronz şi 3.500 lei - menţiune (sau diplome echivalente).

Pentru profesorul/profesorii care au pregătit elevul/elevii se acordă un singur stimulent financiar, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul din elevii săi/lor premiaţi. În situaţia în care elevul premiat a fost pregătit de doi sau mai mulţi profesori, stimulentul financiar se acordă în părţi egale tuturor profesorilor pregătitori.

Pentru şcoala pe care elevul/elevii o frecventează sau a/au frecventat-o se acordă câte un premiu, în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiat. În acest caz, stimulentele primite se vor utiliza pentru dotări direcţionagte, cu prioritate, disciplinei/disciplinelor corespunzătoare obţinerii performanţei şcolare.

"Ca urmare a aprobării bugetului de premiere înainte de desfăşurarea ultimelor două concursuri din acest an, elevii medaliaţi la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori şi la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori (aceasta din urmă fiind în desfăşurare) vor intra în posesia sumelor aferente performanţelor după desfăşurarea acestei festivităţi", au menţionat oficialii isntituţiei.

Fondul total de premiere alocat în acest an de Ministerul Educaţiei este de peste 3.900.000 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb