O delegaţie a Ministerului Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri condusă de ministrul Andrei Gerea va participa în perioada 1- 5 noiembrie, la Riad, în Arabia Saudită, la cea de-a VI-a Conferinţă Ministerială "Carbon Sequestration Leadeship Forum (CSLF)", transmite un comunicat al MEIMMMA.
"Membrii delegaţiei vor lua notă de propunerile reprezentanţilor statelor participante la Grupul de lucru, se vor consulta şi se vor coordona cu aceştia şi vor susţine poziţiile ministerului în conformitate cu politica energetică a Guvernului României privind energia curată, schimbările climatice, abordarea mecanismelor de colaborare în vederea dezvoltării de tehnologii eficiente pentru stocarea şi captarea carbonului", precizează comunicatul.
De asemenea, delegaţia MEIMMMA va avea în vedere şi alte subiecte de importanţă majoră pentru România, cum ar fi exploatarea şi valorificarea resurselor energetice de cărbune prin tehnologii avansate. În acest sens, vor avea loc întâlniri cu reprezentanţi ai ţării gazdă, ai CSLF şi statelor participante la această Conferinţă Ministerială.
Din delegaţia ministerului Energiei mai fac parte Mircea Toader, consilier personal al ministrului Gerea, şi Daniela Angela Barbu, şef Serviciu Resurse Energetice.
România a aderat recent la Carbon Sequestration Leadeship Forum (CSLF) ceea ce îi permite să beneficieze de sprijin financiar, de asistenţă tehnică în dezvoltarea politicilor publice sau de cooperare în cercetarea şi dezvoltarea capacităţii tehnologice la nivel naţional.
Carbon Sequestration Leadeship Forum (CSLF) este o iniţiativă internaţională la nivel ministerial privind schimbările climatice, axată pe dezvoltarea de tehnologii eficiente pentru separarea şi captarea dioxidului de carbon (CO2), pentru transport, utilizare şi depozitare în condiţii de siguranţă pe termen lung. Structura CSLF include 22 de ţări şi Comisia Europeană. Printre membri se numără: SUA, Germania, Marea Britanie, Franţa, Canada, Australia, China, India, Brazilia, Africa de Sud, Uniunea Europeană şi Polonia.