MINISTERUL JUSTIŢIEI: Horia Georgescu, Marius Iosif, Laura Iulia Scântei, printre cei care au intrat în arhiva SIPA

C.V.
Politică / 25 mai 2017

Horia Georgescu, Marius Iosif, Laura Iulia Scântei, printre cei care au intrat în arhiva SIPA

Actualizare 16:10 Procurorul general: "Informaţiile privind şantajarea magistraţilor cu informaţii din arhiva SIPA sunt speculaţii"

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, joi, după şedinţa CSM, că informaţiile privind şantajarea magistraţilor cu informaţii din arhiva SIPA sunt speculaţii şi a precizat că, în cazul în care se va dovedi că au fost sustrase documente şi va fi depusă o plângere, va începe o anchetă, transmite News.ro.

"Sunt speculaţiile unora, sunt pure speculaţii", a afirmat Lazăr, întrebat despre posibilele şantaje făcute asupra magistraţilor cu informaţii care ar fi provenit din arhiva SIPA.

De asemenea, întrebat dacă se impune o anchetă în cazul în care se demonstrează că s-au sustras documente din arhiva SIPA, Augustin Lazăr a arătat că, dacă va fi depusă o plângere în acest sens, ea va fi rezolvată.

Cu privire la soarta arhivei, procurorul general a afirmat: "Arhiva aparţine Ministerului Justiţiei şi vor lua, nu mă îndoiesc, măsurile legale pentru a rezolva problema. Procurorul general nu poate rezolva această problemă".

(A.I.)

---

Actualizare 15:15 Grindeanu: "Desecretizarea rapoartelor privind SIPA se poate face destul de repede; Toader trebuie să vină rapid în faţa Guvernului"

Premierul Sorin Grindeanu a declarat joi, la Parlament, că desecretizarea celorlalte două rapoarte cu privire la arhiva SIPA se poate face "destul de repede", motiv pentru care ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, trebuie să vină "rapid" în faţa Guvernului, pentru a se adopta acea Hotărâre necesară desecretizării, precizează News.ro.

Sorin Grindeanu a afirmat: "Am avut o discuţie scurtă cu domnul ministru Toader înainte de a veni aici, am înţeles că astăzi s-a făcut un prim pas, un pas important în tot acest proces de desecretizare a arhivei SIPA, era necesar acest prim pas. Vor urma, aşa cum m-a informat domnul ministru, şi alţi paşi (...). Cert este că azi, şi e foarte bine, s-a făcut un prim pas".

Întrebat dacă ar fi necesară o anchetă, având în vedere că a apărut în presă un raport din 2008 care ar fi trebuit să fie secret de serviciu, Sorin Grindeanu a spus că persoanele care au încălcat legea trebuie să plătească.

Prim-ministrul a declarat: "Legea trebuie respectată de toată lumea, indiferent că sunt cei care au dat rapoarte care nu puteau fi date, sunt alţii care vor să fie date, eu nu vreau să intru în amănunte, chiar nu ştiu la ce vă referiţi. Legea trebuie a fi respectată, dacă s-a încălcat, cei care au încălcat-o trebuie să plătească".

El a mai spus că îşi doreşte ca şi celelalte două rapoarte privind SIPA să fie desecretizate, motiv pentru care ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, trebuie să se prezinte rapid în faţa Guvernului pentru a adopta Hotărârea în acest sens, relatează agenţia de presă.

Grindeanu a mai spus: "În funcţie de gradul de secretizare a anumitor dosare, unele dintre ele pot fi desecretizate prin ordin al ministrului, altele prin HG, sunt legi în vigoare pe care toată lumea trebuie să le respecte. Cert este că îmi doresc să se întâmple lucrurile acestea şi eu cred că aceste lucruri pot fi făcute destul de repede, că e nevoie de ordin de ministru sau că e nevoie de Hotărâri de Guvern, dânsul trebuie să vină rapid în faţa Guvernului, dacă e nevoie de HG, cu aceste acte normative, astfel încât să ajungem acolo unde v-am spus".

(A.I.)

---

Actualizare 14:15 Tudorel Toader: "Sunt mult mai multe vizite în arhiva SIPA; voi desecretiza şi celelalte două rapoarte"

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat joi, la Parlament, că au existat mult mai multe vizite în arhiva SIPA, despre care va oferi mai multe detalii după ce va desecretiza alte două rapoarte în acest sens, unul dintre ele având caracter secret de stat şi este nevoie ca Guvernul să adopte o Hotărâre, transmite News.ro.

Întrebat dacă cele 22 de vizite care au avut loc la arhiva SIPA s-au făcut potrivit legii, Tudorel Toader a afirmat: "Toate cele 22 de vizite nu sunt 22, sunt mult mai multe. Cele pe care le-am enumerat eu sunt 22, pe baza ordinelor pe care le-am trecut acolo şi datele. Sunt mult mai multe vizite, sunt şi două rapoarte pe care nu le-am desecretizat, dar le vom desecretiza, cele două din care veţi afla mai multe informaţii şi sigur, mai multe vizite".

Tudorel Toader a mai spus că unul dintre rapoarte are caracter secret de stat, fiind astfel necesar să se emită o Hotărâre de Guvern.

Ministrul a declarat: "Vreau să le văd regimul, unul are caracter de secret de stat. Secretele de stat nu intră în competenţa ministrului de a le desecretiza, ci trebuie iniţiată o HG. Vom iniţia o Hotărâre, va fi adoptată probabil de Guvern, vom desecretiza şi vom publica în maniera pe care deja o ştiţi".

De asemenea, întrebat ce înseamnă mai multe vizite şi de ce nu le face publice, Tudorel Toader a susţinut că "raportul este secret" şi nu are voie să spună nimic din el, precizează sursa citată.

(A.I.)

---

Actualizare 14:12 Toader: "Ar fi păcat să distrugem arhiva SIPA; vom face un fel de CNSAS, format din oameni care au acces la secrete de stat"

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat joi, la Parlament, că ar fi "păcat" să fie distrusă arhiva SIPA, deoarece reprezintă un segment din istoria "mai plăcută sau mai puţin plăcută" a Justiţiei, transmite News.ro.

El a susţinut că va face "un fel de CNSAS", format din oameni care au acces la secrete de stat, pentru a restitui documentele celor de la ANP, necesare dovedirii dreptului la pensie, potrivit sursei citate.

Întrebat ce ar trebui să se întâmple cu arhiva SIPA, ministrul a susţinut că ar fi păcat să se distrugă.

Ministrul Justiţiei a explicat: "E păcat să o distrugem pentru că ea e un segment din istoria mai plăcută sau mai puţin plăcută a Justiţiei. Arhiva SIPA are în ea documente privind activităţile desfăşurate de către funcţionarii cu statut special, cu cei de la ANP. Oamenii ăia nu pot să-şi dovedească vechimea, să aibă pensii, punct de pensie, cum să o distrugi? E dreptul lor la pensie şi la o anumită valoare a punctului de pensie. Arhiva SIPA are a doua categorie, probabil, că eu nu am fost în ea, elemente ce ţin de viaţa privată, pe care o vom respecta şi nu le vom divulga. Are în ea probabil informaţii ce ţin de secretul de serviciu şi care intră în competenţa ministrului şi le voi desecretiza. Celelalte secrete, dacă or fi, sunt de competenţa Guvernului sau poate a CSAT dacă se duce acolo".

Tudorel Toader a mai spus că se va face "un fel de CNSAS", format din oameni care au acces la secrete de stat, pentru a restitui documentele celor de la ANP.

Tudorel Toader a afirmat: "Vom face un fel de CNSAS, vom pune trei, patru funcţionari de la ANP, de la Ministerul Justiţiei care au acces la secrete de stat şi, primul lucru, trebuie să restituie documentele celor de la ANP, să-şi facă dovada dreptului la pensie. Vor vedea care sunt informaţiile, vom urma regimul lor, le vom desecretiza".

(A.I.)

---

Actualizare 10:26 Traian Băsescu, despre SIPA: "Oricât încearcă «băieţii veseli» să arunce responsabilitatea la CSAT, nu merge"

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, pe pagina sa de Facebook, că Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA) a fost înfiinţat prin ordin de ministru, a fost subordonat strict ministrului Justiţiei şi nu a primit niciodată priorităţi informative de la Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Traian Băsescu a scris: "În ceea ce priveşte SIPA, oricât încearcă «băieţii veseli» să arunce responsabilitatea la CSAT, nu merge. Acest serviciu a fost înfiinţat prin ordin al ministrului, a fost subordonat strict ministrului Justiţiei, nu a primit niciodată priorităţi informative de la CSAT, nu a fost niciodată analizat în CSAT şi nu a raportat niciodată CSAT sau preşedintelui României. Cu siguranţă, şi Predoiu, şi Cazanciuc au încercat să arunce mizeria justiţiei la CSAT sau, dacă se poate, la preşedintele României. Vă imaginaţi ce-ar fi fost la gura «băieţilor veseli» dacă picam în capcana de a lua eu sau CSAT decizii legat de arhiva SIPA în locul ministrului Justiţiei? Ar fi fost ilegal şi ar fi dat ocazia «binevoitorilor» să ţipe că eu am copiat arhiva. Nu mai vorbim cum ei, guralivii, ar fi fost «siguri» că eu organizez şantajarea judecătorilor şi procurorilor cu documente din arhiva SIPA".

Senatorul PMP le-a transmis celor care afirmă că mapa profesională a unui magistrat este totuna cu dosarul SIPA că este "o minciună".

------

Actualizare 10:23 Cristi Danileţ: "A fost confundată arhiva BDS cu arhiva SIPA"

Judecătorul Cristi Danileţ aduce clarificări, pe pagina sa de Facebook, cu privire la informaţia vehiculată de unele instituţii de presă, potrivit cărora Monica Macovei, fost ministru de justiţie, a primit dosare din arhiva SIPA. Magistratul spune că inclusiv raportul citat este greşit, întrucât a fost confundată arhiva Biroului de Documente Secrete (BDS) a Ministerului Justiţiei cu arhiva SIPA.

Cristi Danileţ a scris: "Mâine veţi vedea o stire rostogolită în toată presa care urăşte justiţia: se va spune că Macovei a primit dosare din arhiva SIPA. Ştirea este falsă.

Dacă veţi citi atent raportul care, chipurile, ar dovedi asta, veti vedea că:

- se vorbeste de niste dosare din cadrul MJ (Biroul de documente secrete), or Arhiva SIPA era în altă instituţie, ANP;

- acele dosare ar fi fost date în 2005, or SIPA se desfiinţează şi arhiva se sigilează in 2007;

- Comisia de inventariere a arhivei SIPA se constituie în 2007 şi niciun document nu a ieşit din Arhiva;

- evident, nu se va spune ce a făcut Macovei cu documentele pe care îşi imaginează unii că le-a primit cu doi ani înainte să existe.

De asemenea, veţi mai vedea o stire privind dispariţia a 17 dosare ale unor fosti magistraţi şi miniştri. Nu se va spune însă că acea «sustragere» este dezvaluita de fostul judecător A turismului care zice că a avut avut loc în toamna lui 2007, or Macovei plecase de la MJ in aprilie, iar ultimii din echipa in luna mai".

-----

Actualizare 10:08 Horia Georgescu: "Activitatea mea în calitate de membru al comisiei SIPA a fost în limita şi mandatul dat de ordinul ministrului"

Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) Horia Georgescu spune, pe pagina sa de Facebook, că, în calitatea sa de membru al comisiei SIPA, şi-a desfăşurat activitatea "în limita şi mandatul dat de ordinul ministrului, cu aplicarea legilor incidente".

Horia Georgescu a declarat: "Nu este nici un secret că am făcut parte din comisia SIPA (a treia) ca membru, alături de alţi colegi din minister, aşa cum am comunicat public şi acum două săptămâni tot la solicitarea unor reprezentaţi mass-media (ordinele miniştirilor de numire şi componenţa comisiilor au caracter public şi pot fi consultate de oricine, la solicitare, în baza legii 544). Activitatea mea în calitate de membru a fost în limita şi mandatul dat de ordinul ministrului cu aplicarea legilor incidente. Am încheiat activitatea în cadrul comisiei când am fost înlocuit de Cătălin Predoiu, care a numit o altă comisie pentru continuarea activitătilor , după numirea sa ca ministru şi detaşarea mea la ANI".

El a făcut aceste precizări pe Facebook, ieri.

-----

Actualizare 09:37 După desfiinţarea arhivei, au fost consemnate 22 de "vizite"

După desfiinţarea arhivei, un număr de 22 de "vizite" au fost consemnate în 22 procese verbale întocmite "cu ocazia sigilării/desigilării spaţiilor în care a fost depozitată arhiva", potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei.

Cele 22 procese verbale consemnează data vizitei, Ordinul ministrului justiţiei prin care a fost permis accesul în arhivă, componenţa comisiei, semnătura membrilor comisiei, precum şi menţiunea "După verificarea şi inspectarea stării documentelor în vederea desfăşurării pe viitor a lucrărilor comisiei s-a procedat la sigilarea ferestrelor, resigilarea uşilor celor două camere precum şi a uşii de acces la acestea", indicându-se şi numărul sigiliului folosit.

Arhiva SIPA a fost desfiinţată prin HG nr. 127/26.01.2006, potrivit sursei citate.

(M.I.)

------

Actualizare 09:06

Lista a fost dată publicităţii pe site-ul Ministerului Justiţiei, care s-a blocat în scurt timp, potrivit Digi24.

Ultima vizită a avut loc în 2013.

22 de persoane au intrat în arhiva SIPSA în perioada 2007-2013, adică după desfiinţarea arhivei. Niciodată nu a intrat o persoană singură în arhivă. Primele vizite din 2007 sunt ale membrilor comisiei înfiinţate de fostul ministru al justiţiei, Tudor Chiuariu, pentru a se ocupa de această arhivă, transmite postul TV.

Vizitele au fost reconstiuite pe baza proceselor-verbale care s-au întocmit cu ocazia accesului în arhiva care se află într-o cameră sigilată cu sigiliul ministrului justiţiei, conform sursei.

(M.I.)

-------

Horia Georgescu, Marius Iosif, Laura Iulia Scântei, printre cei care au intrat în arhiva SIPA, conform listei făcute publice astăzi de Ministerul Justiţiei, transmite News.ro.

Comunicatul de presă redat integral: "Arhiva SIPA a fost desfiinţată prin HG nr. 127/26.01.2006.

I După desfiinţarea arhivei, un număr de 22 de «viziteۘ» au fost consemnate în 22 procese verbale întocmite «cu ocazia sigilării/desigilării spaţiilor în care a fost depozitată arhiva».

Cele 22 procese verbale consemnează data vizitei, Ordinul ministrului justiţiei prin care a fost permis accesul în arhivă, componenţa comisiei, semnătura membrilor comisiei, precum şi menţiunea «După verificarea şi inspectarea stării documentelor în vederea desfăşurării pe viitor a lucrărilor comisiei s-a procedat la sigilarea ferestrelor, resigilarea uşilor celor două camere precum şi a uşii de acces la acestea», indicându-se şi numărul sigiliului folosi

01.06.2007: Iosif Marius, Bura Vasilica, Scântei Laura-Iulia, Mânzală Dănuţ-Marian, Tiliban Nicolae

06.06.2007: Iosif Marius, Bura Vasilica, Armean Doina, Scântei Laura-Iulia, Mânzală Dănuţ-Marian, Tiliban Nicolae

14.06.2007: Iosif Marius, Bura Vasilica, Armean Doina, Istrati Andreea, Mânzală Dănuţ-Marian, Tiliban Nicolae

20.06.2007: Iosif Marius, Bura Vasilica, Armean Doina, Istrati Andreea, Scântei Lura-Iulia, Mânzală Dănuţ-Marian, Tiliban Nicolae

28.06.2007: Iosif Marius, Bura Vasilica, Scântei Lura-Iulia, Mânzală Dănuţ-Marian, Istrati Andreea, Tiliban Nicolae

05.07.2007: Iosif Marius, Bura Vasilica, Scântei Laura-Iuliana, Mânzală Dănuţ-Marian, Istrati Andreea, Tiliban Nicolae

13.07.2007: Iosif Marius, Bura Vasilica, Armean Doina, Istrati Andreea, Mânzală Dănuţ-Marian, Tiliban Nicolae

20.07.2007: Iosif Marius, Armean Doina, Mânzală Dănuţ-Marian, Tiliban Nicolae

01.08.2007: Armean Doina, Scântei Lura-Iulia, Mânzală Dănuţ-Marian, Tiliban Nicolae

31.08.2007: Iosif Marius, Scântei Lura-Iulia, Georgescu Horia, Tiliban Nicolae

07.09.2007: Bura Vasilica, Armean Doina, Georgescu Horia, Istrati Andreea, Tiliban Nicolae

14.09.2007: Bura Vasilica, Armean Doina, Istrati Andreea, Mânzală Dănuţ-Marian, Tiliban Nicolae

04.10.2007: Ungureanu Tiberiu, Popescu Marian-Cornel, Iosif Marius, Fîntână Eugen-Mihai, Tiliban Nicolae, Căruntu Constantin

02.11.2007: Iosif Marius, Georgescu Horia, Istrati Andreea, Tiliban Nicolae

05.11.2007: Iosif Marius, Georgescu Horia, Istrati Andreea, Tiliban Nicolae

09.11.2007: Iosif Marius, Georgescu Horia, Bura Vasilica, Armean Doina, Istrati Andreea, Scântei Lura-Iulia, Tiliban Nicolae

28.11.2007: Iosif Marius, Georgescu Horia, Istrati Andreea, Ignuţă Valentin

05.12.2007: Iosif Marius, Bura Vasilica, Georgescu Horia, Boboc Monica, Istrati Andreea, Mânzală Dănuţ-Marian, Ignuţă Valentin, Ungur Florian

24.01.2008: Iosif Marius, Ungureanu Tiberiu, Popescu Marian-Cornel, Oană Iuliu-Maximilian, Radu Mihaela, Postelnicu Ionel, Tiliban Nicolae

10.04.2008: Iosif Marius, Scântei Iulia, Georgescu Horia, Răduţă Cornel, Ungureanu Tiberiu, Tiliban Nicolae

22.04.2008: Iosif Marius, George David, Iulian Spînu, Tiliban Nicolae

13.12.2013: Andronache Florian-Teodor, Ştef Marius, Oltenaş Adrian, Tiliban Nicolae

II În condiţiile legii se va proceda la desecretizarea Rapoartelor cu nr. 0097/17.04.2008( semnat de către Iosif Marius, Scântei Laura Iuliana şi Georgescu Horia), respectiv nr. 0096/ 17.04.2008(semnat de către Iosif Marius, Scântei Laura Iuliana, Georgescu Horia, Boboc Monica şi Mânzală Dan), prin care "Comisia a identificat nereguli cu privire la evidenţa, păstrarea, procesarea, multiplicarea şi distrugerea informaţiilor secrete de stat, în contradicţie cu prevederile HG 585/2002".

III În aceleaşi condiţii vor fi desecretizate şi procesele verbale întocmite de către comisiile din care au făcut parte: Claudiu Octavian Secaşiu, Marius Oprea, Cristian Danileţ, Doru Dobocan, Florian Ungur, numiţi prin Ordinul MJ nr.790 din 20.03.2006, Paul Dumitriu, numit prin Ordinul MJ nr. 185 din 19.01.2007, Iosif Marius, Bura Vasilica Mihaela, Scântei Laura Iuliana, Oltean Sorin, Mânzală Dănuţ Marian, numiţi prin Ordinul MJ nr. 1348 din 31.05.2007, Georgescu Horia, numit prin Ordin MJ nr.2175 din 27.08.2007, Istrati Andreea, numită prin Ordinul MJ nr. 1489 din 11.03.2007, Scântei Laura Iuliana, numită prin Ordinul MJ nr. 1348 din 31.05.2007, Mocuţa Gheorghe, Dorel Fronea, Boboc Monica, George David, Iosif Marius, Doina Armean, Mânzală Dănuţ Marian, Spânu Iulian, numiţi prin Ordinul MJ nr. 1130 din 15.04.2008, Tănăsescu Gabriel, Ragea Radu Constantin, Ungureanu Tiberiu Firinel, numiţi prin Ordinul MJ nr. 1823 din.30.06.2008

IV Din documentele pe care le deţinem nu rezultă activităţile desfăşurate în 2006".

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Hoppa

    cine sunt oamenii astia? dati un articol ca un fund. sa ma apuc eu acum de google it

    Dupa cum se dovedește de la o zi la alta, tot scandalul cu arhiva SIPA a fost doar o perdea de fum pentru distragerea atenției de la subiecte mai importante.

    1. Da. Cu acest comentariu ai disipat tot interesul. :)

      Se strânge lațul, iar ce ați făcut aici se numește poliție politică. Vișinescu scrie pe voi. 

      Bine nu este perdea de fum...

      Hai sa citim si alte 5 opinii (un site unde se comentează numai dacă ești logat, eu nu am user acolo, deci nu îmi aparține nici o opinie din cele de mai jos): 

      "1. Dupa cum banuiam, acest subiect este un mare "fas", a carui dezbatere are doar rolul de a slabi increderea in Justitie. Atunci cand se da la o parte manipularea tip A3 nu mai ramane nimic. 

      2. Daca Horia Georgescu si Iulia Scantei sunt cele mai rasunatoare nume ale celor care s-au "delectat" cu secrete ale arhivei SIPA, atunci n-am facut nimic. 

      O a doua observatie ! Daca dupa inchiderea arhivei s-a patruns in ea doar sub forma de "comisii" iarasi n-am facut nimic. 

      Pai noi voiam "sange", voiam sa aflam de nume precum Basescu, Blaga, Videanu, Nuti, Tapalaga, Pantazi ! Ma rog, si altele ca sa nu mi se spuna ca sunt partizan ! Hrebe, Ghita, Gadea samd. 

      3. Iulia Scantei, notar este omul lui Tudor Chiuariu,fost ministru AL Capone jUSTITIEI, implicat in dosarul Posta Romana cand s-a furat un teren proprietatea poporului roman si s-a dat la niste baieti.Era pe vremea lui Tariceanu. Chioariu a avut un proces lung. A fost condamnat 3,6 ani cu suspans. Scantei cauta probabil ceva despre judecatorii care erau in chestiune. Arhiva SIPA a fost aur curat pentru avocatii care aveau procese cu judecatorii compromisi de dosarele SIPA 

      4. Acum e clar de ce tariceanu a fost dispus sa rupa alianta DA ca sa scape de Macovei de la justitie? Sigilarea arhivei a fost o miscare geniala din partea ei. dintr-o data toti securistii s-au trezit ca nu mai au acces la dosarele judecatorilor. 

      5. Cat zgomot… cu vizitele in arhivele SIPA. Am crezut ca o sa ii gasim cel putin pe Iliescu, Nastase si Basescu pe lista aia! Iar in final a livrat o lista cu 22 de cvasi-necunoscuti, care in fapt erau membri in comisii desemnate sa se ocupe de aceasta arhiva. 

      In fapt, suntem cam luati de prosti. Adica nu putem avea informatii despre cei care chiar au avut sub control acest sistem secret, atunci cand era functional si spiona judecatori sau procurori si ce a facut cu acele informatii. 

      De exemplu, cat de mult a avut acces la informatii Rodica Stanoiu, ministrul justitiei care a bagat carbuni in acest serviciu secret si pe care il controla direct?  

      Poate multi au uitat: seful SIPA propus de Stanoiu a fost Marian Ureche, care la jumatatea anilor 80 era ....pam, pam, pam ....sef serviciu la Securitatea Municipiului Bucuresti! Misto, nu? Sef la SIPA - un fost securist!  

      Dar de ce ne miram ca Rodica Stanoiu a propus acest om ca sef SIPA. Acel securist a fost seful informatoarei Paula, adica Rodica Stanoiu! Rodica Stanoiu care a facut politie politica in perioada comunista, prin decizia din decembrie 2006 a CNSAS: 18 note scrise cu manuta ei conform expertizei grafologice. 

      Deci nu o sa aflam niciodata ce au facut securistul Marian Ureche si informatoarea Rodica Stanoiu "Paula" cu informatiile obtinute de SIPA si ce fel de informatii sunt acelea. 

      O sa aflam in schimb ca unii au intrat in grupuri de 4 persone in arhiva dupa 2007, si ca oricum faceau parte din diverse comisii care se ocupau cu gestionarea arhivei. 

      Ia uite ce perdea frumoasa de fum scoate Tudorel pe nas! E foarte bun la asta."

      Monica Macovei a folosit arhiva SIPA la discreție. Dezvăluirile recente clarifică cine pe cine ia de proști, iar tu ești foarte activ, dimpreună cu împricinatul Danileț.

      Barvo, ai "nimerit-o" iar :-)

      De pe acelasi site, câteva informatii utile celor ca tine: 

      "am asistat in calitate de consilier la masuri de securizare a arhivei SIPA, operatiune dispusa si realizata de ministrul Monica Macovei, in prezenta unor persoane din conducerea Serviciului.  

      Era intr-o seara de vineri, la inceputul lui 2005, din cate imi amintesc, cand cineva ne-a transmis informatia ca se incearca distrugerea/ incendierea arhivei. Macovei l-a convocat pe seful SIPA, Ovidiu Stoian la minister si am plecat cu totii catre sediul unde se afla arhiva SIPA.  

      Am asteptat pe scari cateva minute bune pana a aparut cineva in fuga cu cheile. Nu mai retin numele celor de la SIPA care s-au prezentat. Au venit in viteza, gafaiau asudati, se holbau speriati unul la altul si nu ne scoteau din “permiteti sa raportez”. Unul cu par grizonant, nu-mi amintesc numele, umbla de colo-colo agitat in pozitia echer incercand sa ne explice ce nu putea fi explicat: devalmasia in care erau tinute dosarele.  

      Ne-am ingrozit cand am vazut zeci si sute de dosare imprastiate pe holurile institutiei, stivuite pe langa peretii unor camere insalubre in conditii neadecvate, intr-o dezordine si haos de neimaginat. Unele pareau in stare avansata de degradare, luasera apa, altele aratau ca mucegaite.  

      Cred ca Macovei le-a reprosat asta, in rest nu prea vorbea nimeni. Nu am vazut continutul dosarelor si nu s-a uitat nimeni in ele. Cei de la SIPA au fost in permanenta langa noi cat am stat acolo. Nu am ramas singuri, noi cu dosarele, nici o secunda.  

      Totul a durat putin, in jur de o ora. Din cate imi amintesc, s-au securizat cateva spatii cu sigiliul ministrului, iar inainte de a pleca cineva a intocmit un proces verbal.  

      Dupa acest episod, la cateva zile, un fost securist de cea mai joasa speta din conducerea institutiei a incercat sa se faca util. L-am poftit afara din birou si de atunci nu l-am mai vazut vreodata. Adjunctii SIPA de la acea vreme fusesera toti colonei sau generali de Securitate inainte de 89.  

      Asa am asistat la primele masuri de desfiintare si ingropare al celui mai sinistru serviciu de informatii, condus pana prin 2003 de Marian Ureche. Potrivit istoricului Marius Oprea, Ureche o recrutase inainte de 89 pe fostul ministru al justitiei, Rodica Stanoiu, sub numele conspirativ Paula. Dupa Revolutie, turnatoarea Paula ajunge in mod paradoxal si cinic sefa securistului care o recrutase desi nu e clar cine conducea de fapt pe cine.  

      Sub guvernarea Nastase (2000 – 2004), n-am nici o indoiala ca PSD s-a folosit din plin de informatiile culese de SIPA despre procurori si judecatori pentru a-i controla. Asa s-a putut naste, de pilda, reteaua de judecatori corupti de la Inalta Curte dirijata de senatorul PSD Catalin Voicu, azi in puscarie.  

      La el apelau toti pesedistii cu probleme in justitie in incercarea de a scapa de anchete sau condamnari. Nu intamplator, Catalin Voicu si-ar fi dorit sa ajunga sef tocmai la SIPA.  

      Pe doi dintre cei care s-au ocupat ulterior plecarii mele din minister de inventarierea si arhivarea documentelor SIPA, judecatorul Cristi Danilet si procurorul Paul Dumitriu, i-am cunosc personal, eram colegi la MJ. Ma indoiesc profund ca vreunul din ei ar fi sustras, copiat sau folosit informatile la care au avut acces. Sunt magistrati onesti, dincolo de orice indoiala.  

      Pe ceilalti, nu-i cunosc si nu stiu cine sunt. Stiu doar ca ministrul Chiuariu, directoarea Ingrid Mocanu si altii care vorbesc competent despre SIPA au astazi tot interesul (poate l-au avut si atunci) sa puna magistratii sub semnul intrebarii. Chiuariu a fost condamnat penal, iar doamna Mocanu e cercetata in vreo doua dosare. 

      Aceasta a fost singura mea tangenta cu arhiva SIPA si singurele detalii pe care mi le mai amintesc. Repet: cu ocazia scurtei vizite acolo, nici eu, nici Macovei n-am vazut continutul dosarelor, note, informari si nici n-am mai calcat vreodata in acel loc. Am fost consilierul Monicai Macovei si purtator de cuvant pentru foarte scurta vreme, din ianuarie pana in aprilie 2005, dupa care am revenit in presa.  

      Sunt consternat cum calaii joaca azi rol de victima iar toti cei care au contribuit la curatarea, asanarea si reformarea sistemului de justitie au devenit tinte. Este uluitor cum albul devine negru si viceversa. Dar acestea sunt vremurile, cand borfasii si avocatii lor din presa conduc Romania in forta, iar cei cativa sustinatori ai justitiei care inca mai misca sunt dusmanii lor de moarte si trebuie compromisi cu orice pret.  

      Dar nu cred ca eu, Monica Macovei sau altii sunt adevarata miza a scandalului SIPA. Cei care au pus acest subiect fals pe agenda publica vor sa sugereze ca s-au folosit informatii compromitatoare din arhivele SIPA pentru a controla magistratii dupa 2005, ca anchetele procurorilor si sentintele judecatorilor sunt grevate de un mare semn de intrebare. Scopul este compromiterea in ochii publicului a intregii lupte anticoruptie din ultimii 10 – 12 ani.  

      Este una din cele mai perfide, ticaloase si josnice atacuri la adresa intregului sistem de justitie, care le-a facut coruptilor din presa si politica viata un iad in ultimii ani. Nu si pe vremea cand SIPA functiona din plin, iar magistratii nu erau liberi, ci controlati de oamenii PSD: Nastase, Stanoiu sau Voicu.  

      Reamintesc ca subiectul fals al arhivei SIPA a mai fost utilizat cu scop denigrator in 2007. Ziarul Ziua al lui Rosca Stanescu l-a folosit cu aceleasi predicate, identice cu cele de azi, in prima campanie de suspendare a lui Traian Basescu.  

      Orice alte informatii false, interpretari abuzive si acuzatii nefondate, barfe colportate fara o minima verificare, le voi considera calomnii si minciuni lansate in spatiul public cu scopul de a ma prejudicia si decredibiliza, prin urmare voi actiona in consecinta." 

      S-au publicat documente care atestă că sluga lui Macovei a fost în beciurile SIPA.

      Amenințările tale sunt securistme ieftine.

      Îți dau și eu o informație utilă, ați intrat în malaxorul media, toți securiștii cu grăunțe în loc de creier. 

      "Cel de-al doilea raport este întocmit în mandatul lui Cătălin Predoiu, conţine informaţii despre modul în care a fost folosită această arhivă şi cum ar fi ajuns documente extrem de importante la Monica Macovei."

      Vasilică, vine valul, amenință-mă tu pe mine, grija mea o mai ai tu. :))))))))))))) 

      "Vasilica mergea prin instante, aduna informatii, dupa care le turna la DNA. "

      Succes în instanță! Te simți calomniat cu informații publice? GHINION! 

      "Raportul intocmit in mandatul ministrului Justitiei Catalin Predoiu confirma sustragerea de documente din arhiva SIPA: „Au ridicat documente din arhiva operativa aflata in cadrul Serviciului de Informatii Clasificate din Ministerul Justitiei pe care le-au predat ministrului Justitiei Monica Macovei"

      "Publicarea raportului Comisiei Predoiu referitor la arhiva secreta SIPA arunca in aer tandemul Basescu-Macovei. Si il poate plasa pe judecatorul Cristi Danilet intr-un scenariu penal."

    Ion Panaitescu: „Prin lege și dreptate, doamna Macovei înțelegea numai ce voia ea să facă. Era drept și legal numai ce ordona domnia sa și slugile sale”.

    Secret : știe Wikileax !

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb