Serviciile de orientare profesională din România vor fi îmbunătăţite printr-un sistem naţional de management privind consilierea în carieră, care va fi dezvoltat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în cadrul unui proiect european, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat al ministerului, la acest demers participă şi Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei, Universitatea Bucureşti şi Universitatea Babeş - Bolyai.
Proiectul are în vedere să ofere ghidare personalizată pentru peste 20.000 de români, precizează sursa citată.
Noul proiect aduce o evaluare clară a aptitudinilor şi competenţelor. Conform ministerului, va fi o platformă digitală accesibilă tuturor, iar participanţii vor primi recomandări despre direcţiile profesionale care li se potrivesc.
Totodată, va fi oferită consiliere gratuită pentru cei care vor să-şi schimbe cariera. Astfel, vor fi 1.000 de specialişti pregătiţi să ajute. 'Consilierii vor folosi metode şi instrumente moderne, aliniate la standarde europene', menţionează reprezentanţii ministerului.
Proiectul cu titlul 'Dezvoltarea sistemului naţional de management privind consilierea în carieră' este cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus, prin Programul 'Educaţie şi Ocupare' 2021-2027.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 35,07 milioane lei, din care 29,95 milioane lei reprezintă valoarea cofinanţării Uniunii Europene (UE).
Opinia Cititorului