Rusia consideră inacceptabile "speculaţiile" premierului Victor Ponta legate de o eventuală "anexare" a Republicii Moldova, a afirmat ieri ministerul rus de Externe.
Într-o declaraţie citată de agenţia ITAR-Tass, oficialii de la Kremlin susţin că Moscova "este îngrijorată cu privire la declaraţiile premierului Victor Ponta legate de viitorul Republicii Moldova, făcute în cadrul unei întâlniri cu activiştii Partidului Social Democrat la Alba-Iulia, în 14 septembrie: "Aşa cum rezultă din declaraţiile deschise ale candidatului român la alegerile prezidenţiale despre încheierea unei a «doua mari unificări» în 2018, anumite cercuri politice de la Bucureşti concep încă planuri de anexare legate de o ţară vecină suverană".
Rusia consideră "iresponsabile şi inacceptabile" astfel de declaraţii făcute din exterior în contextul campaniei electorale în curs din Republica Moldova. "Ne aşteptăm ca autorităţile de la Chişinău să evalueze corect aceste afirmaţii. Sperăm, de asemenea, reacţii corespunzătoare din partea Bruxellesului şi a capitalelor europene", a mai afirmat ministerul de Externe al Rusiei.
Premierul Victor Ponta a declarat, în discursul rostit în cadrul Congresului PSD, reunit la Alba Iulia, potrivit Mediafax: "Vreau să ne asumăm cu toţii un angajament: în 1918, aici, la Alba Iulia, după ce sute de mii români şi-au dat viaţa în primul Război Mondial, am obţinut cel mai important obiectiv naţional: Marea Unire. Vreau şi vă rog să fiţi alături de mine pentru ca, la o sută de ani, să fim acea ţară mândră, puternică, respectată, pe care strămoşii noştri aflaţi aici în urmă cu 96 de ani şi-au dorit-o. Acesta e angajamentul meu, acesta e apelul meu către toţi românii, să facem împreună a două oară Marea Unire a României".
1. domnul Ponta e secolul 21....
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 17.09.2014, 08:19)
si nu dumneavoastra nu aveti, inca, anvergura unuia care spunand asemenea cuvinte sa primeasca si greutatea semnificatiei lor. Nu sunteti cumva aceeasi persoana, care atunci cand a sosit de la Viena si a fost intrebat despre o anumita stare de fapt a raspuns ca va raspunde in fata Marii Adunari Nationale. Inca n-ati invatat de la doamna Gheorghe ca marimea nu este intotdeauna in avantaj :-). Daca m-ati intreba pe mine si ar trebui sa va raspund as formula intr-un mod simplu si anume acela ca in anul 2018 sa fim in masura ca din punct de vedere economic si social sa fim tara pentru care cetatenii ei sunt la fel de apreciati precum sunt resursele naturale ale acesteia.