Ministerul Sănătăţii (MS) a precizat că lucrează la organizarea unui sistem de distribuţie către populaţie a comprimatelor de iodură de potasiu, acesta urmând să fie operaţionalizat după încheierea campaniei de informare, informează news.ro.
"Comprimatele de iodură de potasiu trebuie administrate către persoanele eligibile în cazul pericolului de expunere la radiaţii ca urmare a unui incident nuclear. Ministerul Sănătăţii lucrează la organizarea unui sistem de distribuţie gratuită către populaţie care va fi operaţionalizat după ce campania de informare publică asupra acestui subiect se va încheia", a transmis, luni seară, MS.
Reprezentanţii ministerului au precizat că secretarul de stat Tiberiu Bradaţan "a prezentat doar un punct de vedere personal, nefiind la curent cu acest subiect".
Precizările au venit după ce, în urmă cu câteva zile, secretarul de stat Tiberiu Brădăţan a declarat că pastilele de iodură de potasiu vor rămâne la Direcţiile de Sănătate Publică.
"Nu vor fi distribuite persoanelor care ar putea fi afectate decât în contextul în care va fi nevoie, lucru pe care nu şi-l doreşte nimeni, adică să avem un accident nuclear sau o astfel de situaţie care să impună administrarea de iod tuturor cetăţenilor. Ele vor fi distribuite în momentul în care vom avea, ferească Dumnezeu, un eveniment de tipul celor nucleare", a afirmat el.
Întrebat dacă DSP-urile vor putea distribui pastilele populaţiei în cel mult şase ore, el a afirmat: "Într-un timp scurt, într-un timp scurt, da".