Ministrul Agriculturii: "Cred că în anul 2025 agricultura din România va fi una performantă"

A.D.
Politică / 15 octombrie

Sursa foto: internet

Sursa foto: internet

Consumul intern la grâu, porumb, floarea-soarelui şi orz va fi asigurat din producţia de cereale obţinută în acest an, chiar dacă încă nu a fost finalizat recoltatul la anumite culturi, iar anul viitor agricultura din România va fi una performantă, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, conform Agerpres.

"La grâu avem o depăşire faţă de anul 2023 cu peste un milion de tone, iar la floarea-soarelui avem grad de autosuficienţă de 100%. Practic, consumul nostru este de undeva la 800.000 tone şi avem peste 1,3 milioane de tone recoltate. Avem la porumb în momentul de faţă 3,5 milioane tone recoltate, dar s-a recoltat doar jumătate din suprafaţa agricolă însămânţată cu porumb. Bineînţeles, aşteptăm recoltele foarte mari în zona unde avem sistemul de irigaţii din România, dar şi din partea de vest şi din Ardeal, unde se recoltează mai târziu. Nu avem probleme de grade de autosuficienţă la produse şi vorbim de porumb, grâu, floarea-soarelui, orz, unde chiar am avut o depăşire faţă de anul 2023", a explicat Barbu, într-o conferinţă de presă.

Barbu afirmă că pentru anul viitor se aşteaptă ca agricultura din România să fie una performantă, având în vedere datele primite de la anumite agenţii internaţionale de mediu care au anunţat prognozele meteo în perioada care urmează.

"Cred că în anul 2025 agricultura din România va fi una performantă, iar producţiile vor fi unele foarte mari. Bineînţeles, am şi date concrete de la anumite agenţii şi de la Agenţia de Mediu din Londra. Vor fi precipitaţii în anumite zone ale ţării în perioada următoare, iar deficitul de apă din sol s-a reglat. Se anunţă o iarnă destul de grea, cu căderi de zăpadă, asta înseamnă că se va reduce deficitul de apă în sol. Vom continua în zona sistemului de irigaţii şi nu vom sista apa gratuită şi nu vom închide echipamentele de irigat până nu va da îngheţul. În continuare ne dorim ca fermierii să fie protejaţi. Vor avea toţi sprijinul pe care noi l-am acordat în anul acesta şi a fost un sprijin consistent. Dacă vorbeam mai devreme că au fost plăţi directe de granturi, în afară de cele de la Comisia Europeană, de 1,91 miliarde de euro, în alţi ani sprijinul a fost undeva la 200-300-400 de milioane de euro. Fermierii români merită să beneficieze de sprijinul total al Guvernului României şi al Ministerului Agriculturii şi de munca depusă de mine ca şi ministru, dar şi de colegii mei cu care am făcut echipă de un an jumătate de când sunt în fruntea MADR", a precizat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), producţia vegetală a crescut în 2023 cu 2,1%, până la valoarea de 66,26 miliarde de lei în preţuri comparabile, în timp ce producţia animală a scăzut cu 2,5%, consemnând o valoare de 40,65 miliarde de lei, informează Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb