MINISTRUL BRITANIC AL APĂRĂRII: "Este improbabil ca Putin să reuşească vreodată să ocupe Ucraina"

V.G.
Internaţional / 11 august 2022

"Este improbabil ca Putin să reuşească vreodată să ocupe Ucraina"

Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a declarat astăzi că este improbabil ca Vladimir Putin să reuşească vreodată să ocupe Ucraina, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Ben Wallace a spus că invazia Rusiei în Ucraina "a slăbit" şi "începe să eşueze", în contextul în care a promis mai mult sprijin financiar şi militar pentru apărarea Ucrainei.

Danemarca s-a alăturat Regatului Unit în suplimentarea ajutorului pentru Ucraina la o conferinţă de la Copenhaga de astăzi, coprezidată de Ben Wallace.

Ministrul britanic al apărării a spus că este important să se înţeleagă că luptele şi pierderile de vieţi continuă să aibă loc, dar a adăugat că Rusia "începe să eşueze în multe zone".

"Au eşuat până acum şi este improbabil să reuşească vreodată să ocupe Ucraina", a adăugat el.

"Invazia lor a slăbit şi este în mod constant modificată până acolo încât se concentrează numai în părţi din sud şi din est, la mare mare distanţă de aşa-numită operaţiune specială de trei zile", a mai spus Wallace.

"Trei zile sunt acum peste 150 de zile şi aproape şase luni, cu pierderi uriaşe atât de echipament, cât şi, într-adevăr, de personal rusesc", a mai spus ministrul britanic al apărării.

"Preşedintele Putin a pariat că odată ce va veni luna august (...) şi ne vom fi plictisit cu toţii de conflict şi comunitatea internaţională va pleca în direcţii diferite. Iată, ziua de astăzi este o dovadă a contrariului", a dat el asigurări.

"Am ieşit din această întâlnire cu mai multe angajamente de finanţare, mai multe angajamente de instruire şi de ajutor militar, toate menite să ajute Ucraina să câştige, să ajute Ucraina să lupte pentru suveranitatea ei şi să se asigure că ambiţiile preşedintelui Putin vor eşua în Ucraina, aşa cum şi trebuie", a mai spus Wallace.

Ministrul apărării de la Londra a mai spus că aliaţii vor trebui în curând să cumpere arme din alte ţări sau "să dea comenzi la fabrici pentru a creşte aprovizionarea cu muniţie a Ucrainei", în contextul în care propriile lor stocuri de rezervă sunt consumate.

Ministerul Apărării a confirmat anterior că va trimite mai multe arme Ucrainei pentru a o ajuta să se apere împotriva invaziei Rusiei. Printre acestea se numără sisteme de lansatoare multiple de rachete, precum şi rachete ghidate de precizie care pot lovi ţinte la 80 km distanţă, menite să asigure apărarea împotriva artileriei grele ruseşti.

"Sprijinul nostru continuat trimite un mesaj foarte clar: Marea Britanie şi comunitatea internaţională continuă să se opună acestui război ilegal şi va fi alături de Ucraina, furnizându-i ajutor militar defensiv pentru a se apăra de invazia lui Putin", a mai afirmat el.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Pt Mama Omida de la Ministerul Britanic al Apararii, in urma cu ceva timp acest fapt era imposibil, astazi e improbabil, maine va fi probabil, iar peste putin timp va fi sigur!

    1. Foarte tare!

      Pt Mama Trolilor de la Ministerul Rus al Propagandei, in urma cu ceva timp evacuarea militarilor rusi din Crimeea era imposibila, astazi e improbabila, maine va fi probabila, iar peste putin timp va fi sigura!

      Foarte tare sa vezi cum se chinuie popaganda rusa

    Putin nu va ocupa Ucraina, dar Ucraina nu va putea fi ocupata nici de britanici sau .... Aceasta tara va fi multi ani de acum incolo, un nou punct fierbinte pe harta lumii, cu bombardamente, atentate, partizani, ocupanti si...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb