Ministrul israelian de externe Israel Katz a îndemnat luni NATO să excludă Turcia după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan a ameninţat că ţara sa ar putea intra în Israel aşa cum a făcut-o în Libia şi Karabah în trecut, relatează Agerpres.
"În lumina ameninţării preşedintelui turc Erdogan de a invada Israelul şi a retoricii sale periculoase, ministrul de externe Israel Katz a dat instrucţiuni diplomaţilor să angajeze urgent contacte cu toţi membrii NATO, făcând apel la condamnarea Turciei şi solicitând expulzarea sa din alianţa regională", a precizat Ministerul de Externe israelian.
Erdogan, un critic dur al războiului Israelului împotriva Hamas în Fâşia Gaza, a declarat duminică într-un discurs: "Trebuie să fim foarte puternici, astfel încât Israelul să nu poată face aceste lucruri ridicole Palestinei. Aşa cum am intrat în Karabah, aşa cum am intrat în Libia, cu ei vom face acelaşi lucru".
Liderul turc nu a precizat la ce fel de intervenţie se referă, notează dpa.
Odată aliaţi regionali apropiaţi, relaţiile dintre Israel şi Turcia s-au deteriorat de mai bine de un deceniu. Schimburile comerciale au reuşit să facă faţă multor furtuni diplomatice, ajungând anual la miliarde de dolari, dar Turcia a anunţat în această lună că va opri toate relaţiile comerciale cu Israelul până când războiul se va încheia şi ajutorul va ajunge neobstrucţionat în Gaza.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2024, 14:39)
There is no mechanism within NATO to expel a wayward member.......il anunta cineva pe acest katz?.....PS - a uitat sa o bage si pe aia cu holocaustul, turcia antisemita si toate bla-bla-urile cu care planeta e tinuta captiva....
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2024, 14:43)
"poate a zis copilul ceva" si merita una dupa ceafa, ca asa merge democratia in "desculti":-)
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2024, 15:12)
Cine tine planeta captiva? Nu soarele, ca eu asa stiam?
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Another anonymous! în data de 30.07.2024, 16:02)
You accept than she is a wayward state ?