Ministrul Educaţiei, parţial nemulţumit de rezultatele de la Evaluarea Naţională

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 30 iunie 2023

Sursa foto: facebook / Ligia Deca

Sursa foto: facebook / Ligia Deca

Pandemia, grevele, reformele şi-au pus din plin amprenta asupra educaţiei, iar acest lucru se vede cel mai bine în rezultatele obţinute la examenele naţionale. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat despre rezultatele la Evaluarea Naţională că, din păcate, a crescut procentul candidaţilor care au medii sub 5, de la 17,7% anul trecut, la 23,8%, dar a remarcat şi faptul că s-a dublat numărul candidaţilor cu media 10, faţă de anul trecut. Ea a arătat că rezultatele finale, după contestaţii, vor fi publicate pe 4 iulie, iar pe 19 iulie vor fi publicate listele cu elevii repartizaţi la licee. Ministrul a spus, despre rezultatele publicate la Evaluarea naţională, că cel mai mare procent de participare s-a realizat la Bucureşti, 99,9%, cel mai mic procent fiind înregistrat în Olt, 88,4%: "Din punct de vedere al rezultatelor, noi le-am prezentat într-un dosar de presă, ceea ce putem constata este odată faptul că s-a dublat numărul candidaţilor cu media 10, faţă de anul trecut, sunt 429 anul acesta, faţă de 221 în anul 2022, iar în 2021 au fost 132 de candidaţi cu media zece. În acelaşi timp, din păcate a crescut procentul candidaţilor care au medii sub 5, de la 17,7% anul trecut, la 23,8%". Ligia Deca a precizat că este de reţinut faptul că "acest lucru nu înseamnă că aceşti copii nu vor fi repartizaţi în învăţământul liceal sau nu pot opta pentru şcoli profesionale". Despre ceea ce urmează după examenul de Evaluarea Naţională, Deca a arătat că rezultatele finale după contestaţii vor fi afişate pe 4 iulie şi apoi etapa de repartizare la unităţile de învăţământ, la licee, această etapă urmând să se desfăşoare în următoarele două săptămâni, cu diferite etape care vizează mai întâi înscrierea pe locurile speciale pentru copiii cu Cerinţe Educaţionale Speciale, pentru copiii romi, apoi completarea opţiunilor în prezenţa dirigintelui pentru a ajuta familiile să ia cele mai bune decizii şi afişarea raprtizării pe fiecare unitate de învăţământ.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că această generaţie de elevi a parcurs şi doi ani pandemici, deci eventualele goluri în învăţare puteau proveni şi din perioadele în care învăţământul s-a desfăşurat fie online fie hibrid. Ministrul a precizat că avem nevoie de o analiză calitativă să înţelegem fenomenul şi a arătat că în noile legi ale educaţiei există un programul naţional de reducere a analfabetismului funcţional care presupune testări anuale, pe o platformă standardizată, pentru a vedea progresul copilului şi an de an să poată adapta modul în care parcurge materia pentru a evita ca în clasa a 8 a să aibă acest rezultat sub nota 5. Ministrul Educaţiei a fost întrebat dacă greva profesorilor a afectat rezultatele elevilor la evaluarea naţională: "E destul de greu de spus pentru că această generaţie a parcurs şi doi ani pandemici, deci eventualele goluri în învăţare puteau proveni cu siguranţă şi din perioadele în care învăţământul s-a desfăşurat fie online fie hibrid. De aceea spuneam că avem nevoie de o analiză calitativă, ca să înţelegem mai bine un fenomen. Eu nu cred că a contribuit un singur factor la rezultatele acestea, cred însă că toate măsurile pe care le luăm acum, fie prin PNRR, sprijin financiar, fie prin legile educaţiei, ne vor face să vedem în viitor performanţă mai bună la examenele naţionale". Ministrul a dat asigurări că acest rezultat nu afectează şansele elevului de a merge mai departe la liceu însă este clar că şi în clasa a IX-a vor avea nevoie pentru aceşti copii de programe remediale.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Rezultatele slabe la examene nu reflecta activitatea ministrului.Nu-i asa?Tu ti-ai facut treaba pentru care ai fost altoita in guvern.

    Constată și-asta cu îngrijorare, ca toți politicienii, că instituția pe care o păstorește nu are rezultate. De parcă ar fi responsabilitatea lui nea Gigi de la colțul străzii nu a ei.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb