Ministrul francez de Interne: Franţa îşi reafirmă convingerea că România trebuie să intre în Schengen

C.P.
Ziarul BURSA #Politică / 19 aprilie 2011

Ministrul francez de Interne: Franţa îşi reafirmă convingerea că România trebuie să intre în Schengen

Franţa îşi reafirmă convingerea că România trebuie să intre în spaţiul Schengen, având această vocaţie, iar autorităţile franceze sunt dispuse să ajute România pentru îndeplinirea tuturor criteriilor tehnice, a declarat ieri ministrul francez de Interne, Claude Gueant.

Acesta a declarat, la sediul ministerului Administraţiei şi Internelor, că delegaţia pe care o conduce face o vizită care stă sub semnul cooperării în contextul în care preşedinţii Franţei şi României s-au exprimat public pentru refacerea legăturilor de colaborare între cele două ţări, potrivit Mediafax.

Ministrul francez a precizat că a discutat două teme principale cu Traian Igaş, respectiv aderarea României la Schengen şi cooperarea poliţienească între autorităţile celor două state.

În ceea ce priveşte primul subiect, Claude Gueant a susţinut că Franţa îşi afirmă convingerea că România trebuie să intre în spaţiul Schengen, ţara noastră având această vocaţie.

Ministrul francez de Interne a adăugat că ţara noastră a îndeplinit o serie de criterii tehnice urmând ca perspectiva aderării să fie evocată în Consiliul Europei. Potrivit acestuia, Franţa este dispusă să ajute România pentru îndeplinirea tuturor criteriilor tehnice, ministrul francez menţionând că a fost luată în discuţie crearea unui dispozitiv format din ofiţeri de poliţie detaşaţi pe lângă autorităţile române.

"Franţa este conştientă că autorităţile române au făcut eforturi considerabil pe plan tehnic", a spus Gueant. El a precizat că împreună cu secretarul de stat Marian Tutilescu a vizitat centrul SIS şi că este funcţional, precizând că şi dispozitivele de supraveghere a frontierei sunt gata de funcţionare.

Gueant a mai spus că urmăreşte cu interes rezultatele monitorizării tehnice ale UE, mai ales în contextul în care România va juca rolul de "apărător" al uneia din părţile de intrare în spaţiul Schengen.

Întrebat dacă România mai are şanse de a adera la spaţiul Schengen în 2011, Gueant a răspuns că nu poate face precizări în numele celor 27 de state ale UE dar a subliniat că Franţa este hotărâtă să ajute România să îndeplinească toate criteriile de aderare.

Totodată, referitor la îndeplinirea de către România a criteriilor tehnice, ministrul francez de Interne a spus că mai multe etape au fost îndeplinite şi că au fost eforturi majore din partea autorităţilor române.

"Am convingerea că România va îndeplini toate criteriile", a susţinut Gueant.

La rândul său, ministrul Adminis-traţiei şi Internelor, Traian Igaş, a precizat că cele şapte rapoarte de evaluare ale experţilor europeni arată că ţara noastră a îndeplinit acquis-ul Schengen.

Igaş a spus că din punct de vedere tehnic România este pregătită pentru securizarea frontierelor externe ale spaţiului de liberă circulaţie şi că are toată deschiderea şi disponibilitatea pentru o bună colaborare între România, Franţa, statele UE şi cele Schengen.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb