Ministrul László Borbély a semnat încă un contract de finanţare în valoare de 120 milioane Euro

F.A.
Comunicate de presă / 5 iulie 2011

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, împreună cu Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat astăzi, la sediul Ministerului Mediului şi Pădurilor, contractul de finanţare pentru proiectul de management "Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Suceava", arată un comunicat remis redacţiei.

"În prezent, România este pe locul întâi la semnarea şi aprobarea proiectelor mari de infrastructură de mediu şi putem să ne mândrim cu acest lucru. În acest moment avem semnate proiecte în valoare de peste 5 miliarde de euro, numai de la începutul anului fiind semnate contracte în valoare de 1,5 miliarde de euro. Deja, din punct de vedere al agendei pe 2007-2011, ne încadrăm în graficul convenit cu Uniunea Eropeană, şi chiar vom depăşi previziunile în ceea ce priveşte semnarea contractelor. Cu toate acestea, cea de-a doua fază, a implementării şi a absorbţiei fondurilor, ce intră în responsabilitatea autorităţilor locale, lasă de dorit. Ne preocupă ce se întâmplă în acest domeniu unde nu suntem mulţumiţi.", a subliniat ministrul László Borbély.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb