Ministrul Mediului şi Pădurilor: "Nu trebuie să creştem costurile deşeurilor pe spinarea cetăţenilor"

C.P.
Politică / 30 iulie 2010

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a efectuat, ieri, o vizită oficială în judeţul Buzău. László Borbély s-a întâlnit cu reprezentanţi ai autorităţilor locale printre care Preşedintele Consiliului Judetean, Prefectul, Primarul oraşului Buzău, precum şi cu cei din insitituţiile subordonate MMP.

"Este foarte important să dăm mesaje corecte şi concrete autorităţilor locale , astfel încăt primarii să ştie, într-un an de recesiune cum e 2010, ce să facă" a subliniat Borbély, în cadrul unei conferinţei de presă.

În ceea ce priveşte judeţul Buzău există două programe importante, a arătat ministrul: în primul rând "Sistem integrat de deşeuri", în cazul căruia László Borbély a făcut apel "la toţi consilierii judeţeni, indiferent de culoarea politică, să aprobe masterplanul şi să finalizeze demersurile pentru locaţia gropii de gunoi. Îi invit săptămâna viitoare pe toţi cei interesaţi la Bucureşti, să clarificăm aceste probleme, altfel, dacă într-o lună de zile nu se va aproba master planul, judeţul Buzău este în pericol de a pierde 35 de milioane de euro destinaţi implementării acestui sistem. Nu putem creşte costurile sistemului de gestionare a deşeurilor pe spinarea cetăţeanului", a declarat Ministrul Mediului şi Pădurilor.

Un alt proiect deosebit de important pentru judeţul Buzău este "Reabilitarea staţiei de epurare a sistemului de canalizare şi a reţelei de distribuţie a apei, în judeţul Buzău", proiect ISPA cu o valoare de 36 de milioane de Euro, care trebuie finalizat până la sfârşitul acestui an.

László Borbély a făcut apel la cetăţenii judeţului Buzău să aibă încredere în ceea ce priveşte derularea programului Casa Verde, "toţi cei care vor să participe la acest program vor primi finanţările aferente". Tot în acest context, ministrul Mediului şi Pădurilor a atras atenţia că în judeţul Buzău autorităţile locale nu au participat la Programul Casa Verde, ceea ce ar putea soluţiona problemele de termoficare a spitalului judeţean sau a şcolilor.

La întrebările presei, László Borbély a prezentat Strategia "naţională de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung", subliniând că trebuie să existe o viziune clară în acest domeniu: "Nu putem să îndiguim toată România pentru că nici nu sunt suficienţi bani şi ar fi şi ilogic. Trebuie văzut unde este nevoie de renaturare, unde trebuie finalizate lacurile de acumulare, unde pot fi realizate poldere sau unde e într-adevăr nevoie de constuirea digurilor". Ministrul Mediului şi Pădurilor are convingerea că în două săptămâni va fi aprobată Strategia în şedinţă de guvern.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb