Ministrul Mediului şi Pădurilor, în calitatea de Preşedinte al celei de a 19-a Sesiuni a Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă, pregăteşte prima reuniune a Biroului CSD19, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, în calitatea de preşedinte a celei de a 19-a sesiuni a Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă (CSD 19) a avut marţi o teleconferinţă cu Tariq Banuri, Directorul Direcţiei pentru Dezvoltare Durabilă a ONU. În cadrul discuţiilor s-a stabilit programul pentru pregătirea primei reuniuni a Biroului CSD19, ce va avea loc în luna septembrie la sediul ONU, precum şi întâlnirile pregătitoare importante în format CSD ce vor avea loc în februarie şi mai 2011.
"Mandatul de preşedinte al celei de-a 19-a sesiuni a Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă este unul important pentru România mai ales în contextul actual, deoarece 2010 este un an dificil pentru Comisie, trebuie pregătite deciziile politice care se vor lua în 2011 în cele cinci grupuri tematice: produse chimice, minerit, transport, gestionarea deşeurilor, programul pe 10 ani privind consumul şi producţia durabilă. În perioada următoare, Comisia va face un inventar al problemelor actuale din această perioadă şi va avea un rol de negociere şi apropiere a punctelor de vedere, în perspectiva summitului de la Rio din 2012", a declarat ministrul László Borbély.