Ministrul Mediului: "Suntem obligaţi să protejăm atât apele de suprafaţă, cât şi apele subterane"

S.B.
Politică / 8 noiembrie 2023

Ministrul Mediului: "Suntem obligaţi să protejăm atât apele de suprafaţă, cât şi apele subterane"

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, miercuri, că suntem obligaţi să protejăm atât apele de suprafaţă, cât şi pe cele subterane şi a menţionat că microplastic nu a fost găsit doar în Dunăre, ci şi în Lacul Siriu, care este situat la peste 1.000 de metri altitudine, informează news.ro.

Mircea Fechet a prezentat, miercuri, într-o conferinţă de presă, concluziile unui studiu referitor la cantitatea de plastic care se află în Dunăre.

"Au fost prezentate concluziile unui studiu care m-a îngrijorat profund, respectiv studiul care tratează aceste date, referitoare la cantitatea de plastic, microplastic şi macroplastic care se află în Dunăre şi care se află, din păcate, în stomacurile a peste 90% din păsările care vieţuiesc în vecinătatea Dunării. Peste 48 de tone de microplastic e o cantitate însemnată dacă ne gândim la faptul că aceste particule au dimensiuni foarte mici, de câţiva microni, de cele mai multe ori, dacă ne gândim la faptul că ele nu dispar niciodată şi toate aceste cantităţi de plastic care se află în Dunăre şi care au fost determinate la fiecare din cele trei puncte de prelevare, ne îndeamnă la acţiuni concrete şi bineînţeles că ar trebui să ne îngrijoreze", a afirmat ministrul Mediului.

El s-a referit şi la faptul că trebuie protejate atât apele de suprafaţă, cât şi cele subterane.

"Nu pot să nu vorbesc şi despre schimbări climatice în contextul în care avem spre deosebire de perioada din anii trecuţi când aveam doi, trei ani din zece secetoşi, iar astăzi avem şase sau şapte ani secetoşi, cred că din acest motiv suntem obligaţi să protejăm atât apele de suprafaţă, cât şi apele subterane, cu atât mai mult cu cât această resursă, în contextul schimbărilor climatice este pusă în pericol atât din punct de vedere cantitativ, dar şi din punct de vedere al poluanţilor pe care îi regăsim în aceste ape", a afirmat Mircea Fechet.

El a adăugat că au fost găsite cantităţi de microplastic într-un lac situat la peste 1.000 de metri altitudine.

"Din nefericire, microplastic nu am găsit doar în Dunăre atunci când am făcut aceste determinări, am găsit microplastic şi în Lacul Siriu, un lac de munte, la peste 1.000 de metri altitudine. Iar dacă în lacurile de munte avem cantităţi însemnate de plastic atât în apă, cât şi în sedimentele acelor lacuri, nu a fost o mare surpriză să constatăm că aceste cantităţi se regăsesc şi în celelalte cursuri de apă, Dunărea fiind fără îndoială un astfel de un astfel de curs de apă", a mai transmis ministrul Mediului.

El s-a referit în conferinţa de presă şi la sistemul garanţie-returnare.

"Mai sunt doar 21 de zile până când toate PETurile din România nu vor mai ajunge nici în păduri, nici aruncate pe stradă, nici în gropile de gunoi, aşa cum se întâmplă astăzi şi nici în cursurile de apă. Este un lucru extraordinar că vom reuşi să mutăm, să transferăm aceste mari cantităţi de PET şi de plastic acolo unde le e locul, respectiv în fabricile de reciclare, motiv pentru care sunt încrezător că sistemul garanţie- returnare nu va însemna doar investiţii în economia României, nu va însemna doar locuri de muncă. (...) Dar sistemul garanţiei returnare va însemna ape curate, va însemna o Dunăre mai puţin poluată, o Deltă a Dunării mai puţin poluată şi, bineînţeles, o mare, referindu-mă la Marea Neagră mai puţin poluată. Pentru că pe scenariile unor specialişti se pare că există riscul ca în 2050 sau în 2060, pentru că am citit mai multe astfel de studii, cantitatea de plastic din oceanele lumii să fie mai mare decât cantitatea de peşte din aceleaşi oceane", a mai declarat ministrul Mediului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. eu am deja pesti din plastic

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb