Miracolele s-ar putea să nu fie suficiente pentru salvarea băncilor europene

Criza generată de pandemia de coronavirus nu avea cum să prindă pregătite băncile europene. Orice criză, chiar şi mult mai mică, se poate dovedi fatală pentru multe instituţii financiare ale zonei euro, în condiţiile în care sistemul lor "imunitar" a fost puternic erodat de politica monetară a Băncii Centrale Europene din ultimul deceniu.

Acesta este contextul în care extinderea operaţiunilor de refinanţare ale BCE şi a programului de relaxare cantitativă nu a împiedicat indicele EURO Stoxx Banks, care include principalele 25 de bănci din zona euro, să atingă un nou minim istoric (vezi graficul 1).

Pe fondul ineficienţei măsurilor anunţate după ultima şedinţă de politică monetară, BCE a completat planul de stimulare şi cu operaţiuni de refinanţare de până la 98 de zile. Băncile au primit finanţări de 109,1 miliarde de euro în prima tranşă, după cum scrie Bloomberg.

Din păcate, astfel de măsuri nu "vindecă" portofoliile de credite neperformante şi nici nu îmbunătăţesc gradul de capitalizare.

În ciuda unor rate de adecvare a capitalului care se apropie, de multe ori, de 20%, sau depăşesc semnificativ acest prag în cazul băncilor din Scandinavia, capitalul băncilor europene nu pare a fi suficient.

De ce? Pentru că sistemul de ponderare în funcţie de risc a expunerilor "ascunde" adevărata situaţie. De exemplu, obligaţiunile guvernamentale au pondere zero, adică nu este alocat capital pentru acoperirea unor eventuale pierderi la nivelul acestui segment.

Mai mult, ponderile acordate expunerilor imobiliare rezidenţiale sunt foa­rte scăzute, mai ales dacă există şi programe guvernamentale de stimulare sau garantare a creditelor ipotecare, ceea ce înseamnă că o reducere a preţurilor de pe piaţa imobiliară poate avea efecte catastrofale.

Deoarece acţionarii şi alţi investitori s-au dovedit reticenţi în a participa la majorările "clasice" de capital în ultimul deceniu, chiar şi instituţiile financiare importante la nivel continental sau regional au apelat la emisiuni de obligaţiuni convertibile în acţiuni, aşa-numitele CoCo (n.a. Contingent Convertibles).

Piaţa acestor titluri a devenit deosebit de "exuberantă" în ultimele luni, iar recent au apelat la această formă de "recapitalizare" instituţii financiare precum Deutsche Bank sau Piraeus Bank.

În prima parte a lunii februarie 2020, Financial Times a scris că "Deutsche Bank vinde în premieră obligaţiuni AT1 în dolari".

Suma atrasă a fost de 1,25 miliarde de dolari, la un cupon de 6%, fără scadenţă şi opţiune de răscumpărare în octombrie 2025. Finanţarea atrasă a intrat în capitalul de rang 1 al băncii. "Banca a primit cereri de până la 14 miliarde de dolari pentru aceste obligaţiuni", scria atunci FT, care sublinia că "interesul investitorilor pentru cel mai riscant tip de datorie bancară arată o revenire a încrederii".

"O astfel de emisiune ar fi fost de neconceput în urmă cu câteva luni", a declarat un analist de credit pentru Financial Times.

Tot de neconceput este şi deţinerea acestor obligaţiuni acum, la circa o lună de la listarea lor la Bursa din Frankfurt. După tranzacţionarea la o "valoare" uşor peste cea nominală în primele zile, obligaţiunile Deutsche Bank cu ISIN-ul US251525AX97 au intrat pe o traiectorie accelerată de scădere. Cotaţia de ieri a fost sub 56% din valoarea nominală (vezi graficul 2).

Căderea a fost mult mai brutală pentru obligaţiunile emise de Piraeus Bank pentru suplimentarea capitalului de rang 2, cu o valoare nominală totală de 500 de milioane de euro.

Preţul acestor obligaţiuni a ajuns la 40% din valoarea nominală la Frankfurt, de la circa 80% la începutul lunii curente şi 98% la mijlocul lunii trecute.

Recent, Financial Times a scris că "obligaţiunile AT1 de la Deutsche Bank au înregistrat una dintre cele mai mari căderi" şi l-a citat pe un bancher de investiţii, care a subliniat că "oamenii s-au aruncat orbeşte şi fără discriminare la titlurile AT1, iar acum sunt masacraţi".

Publicaţia financiară aminteşte, apoi, un lucru deosebit de interesant: "obligaţiunile AT1 au fost introduse de autorităţile de reglementare după criza financiară pentru consolidarea bilanţurilor bancare". În plus, "titlurile nu au maturitate, au rate ridicate ale cuponului, iar principalul nu trebuie rambursat", dar "aceste obligaţiuni vor genera pierderi totale pentru investitori dacă banca depăşeşte anumite praguri de viabilitate".

Dar problemele băncilor europene nu se opresc aici. De fapt, acestea au căpătat, nu demult, o dimensiune suplimentară, prin introducerea standardului de contabilitate IFRS 9.

"Noile reguli contabile reprezintă o problemă", a declarat un membru al conducerii Băncii Centrale Europene pentru FT, deoarece "conduc la creşterea provizioanelor într-o manieră dramatică", adică "au un efect prociclic".

Oare cum a fost posibilă aprobarea unor astfel de "standarde" care contribuie la accelerarea căderii şi contracţia creditării în perioade de criză? Care a fost "marele tablou" al noii reglementări, cu implicaţiile sale de ordine superioare, mai ales că IFRS 9 presupune utilizarea pe scară largă a unor metode statistice sofisticate?

O cerinţă importantă din IFRS 9 este aceea a constituirii din timp a provizioanelor pentru creditele care pot deveni neperformante în urma "schimbării semnificative a circumstanţelor".

Un bancher de la UBS a declarat că "epidemia de coronavirus va fi primul test real al standardului IFRS 9", iar Asociaţia Băncilor din Germania deja a început activitatea de lobby pentru flexibilizarea standardului, după cum mai scrie Financial Times.

Pe de altă parte, un bancher de la JP Morgan a precizat că "flexibilizarea bruscă a regulilor contabile pentru anumite perioade va avea ca efect reducerea încrederii în sistem".

Este greu de crezut că băncile din ţara noastră nu vor fi afectate de extinderea problemelor în sistemul bancar european.

În ciuda declaraţiilor din ultimii ani ale oficialilor BNR, conform cărora sis­temul bancar este solid şi bine capitalizat, o declaraţie recentă a lui Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, pune sub semnul întrebării adevărata situaţie.

Dacă băncile sunt bine capitalizate, atunci de ce "publicul şi întreaga societate românească trebuie să înţeleagă că urgenţa întâi este să nu cadă băncile", iar "riscurile trebuie împărţite între bănci şi clienţi"?

Iar dincolo de adevăratul risc din sistemul bancar, oare autorităţile naţionale sunt pregătite să dezamorseze "bomba cu ceas" ascunsă în bugetul ţării, adică datoriile contingente aferente programului Prima Casă?