Mircea Dogaru: Desfiinţarea CC, ANI, DNA a fost discutată cu liderii USL

Ziarul BURSA #Politică / 27 iulie 2012

Colonelul în rezervă Mircea Dogaru, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, a declarat, ieri, că obiective precum desfiinţarea Curţii Constituţionale, a ANI, a DNA şi a CNSAS au fost discutate cu liderii USL. "Materialul este din ianuarie, l-am discutat cu liderii USL până în luna aprilie, urmând să-l semneze ei atunci. Lista a rămas neschimbată, iar ei l-au semnat, iar o parte din obiective au fost îndeplinite", a declarat colonelul în rezervă Mircea Dogaru, citat de Mediafax.

El a precizat că liderii USL nu au avut obiecţii asupra niciunui punct cuprins în acest document.

"Curtea Constituţională, ANI, DNA sunt instrumente staliniste politice. Noi spre exemplu suntem în proces cu Curtea Constituţională de doi ani negându-i dreptul la existenţă pe baza faptului că legea de funcţionare a Curţii Constituţionale excede Constituţia. Toate legile apărute cu aprobarea acestor indivizi, care nu au nicio legătură cu justiţia, sunt nule de drept", a subliniat Dogaru.

Întrebat dacă cei de la USL sunt de acord cu aceste puncte, liderul SCMD a spus că cei de la USL sunt de acord cu toate punctele cuprinse în lista de obiective. Mai mult, el a susţinut că cei de la USL au avut la dispoziţie documentul patru luni de zile.

"Ei au avut patru luni acordul la dis-poziţie, l-au semnat şi nu au avut nicio obiecţie. Curtea Constituţională dublează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA dublează Parchetul General, nu se justifică. Sunt instituţii bugetivore, care nu se justifică şi care dublează instituţii ale statului şi arme politice în mâna unora şi altora. Le-a făcut Năstase pentru el şi au încăput pe mâna altora, dar asta e altă problemă. Ei au semnat protocolul cu noi. Materialul respectiv l-au avut la dispoziţie patru luni", a declarat, pentru gandul.info, Dogaru.

El a spus că nu contează că Uniunea Europeană a spus că nu se pot desfiinţa instituţii precum Curtea Constituţională sau DNA.

"Cei de afară fac o gravă confuzie între Curtea Constituţională şi Curtea Supremă din alte state. O să le explicăm că avem o Curte, se numeşte ÎCCJ. Nici o problemă, o să le explicăm noi. O să-i explicăm lui Barroso că a fost ales cu votul a 22% din electorat lui madam Merkel că a fost aleasă cu 34% din întregul electorat şi numai ruşii mai au baremul de 50% plus unu. Aceşti europeni la care ne uităm ca la nişte dumnezei sunt de fapt nişte copii mari, care gândesc mai puţin decât noi pentru că au mai multă tehnică la dispoziţie. Când le spui că în România res-pectăm democraţia ei spun «vai dar trebuie respectată»", a fost punctul de vedere exprimat de colonelul în rezervă Mircea Dogaru.

USL: Anexa nu face obiectul acordului

Uniunea Social Liberală (USL) a menţionat ieri că anexa la protocolul semnat de USL şi CNSC prezentată în presă nu face obiectul acordului de colaborare, nu a fost adusă la cunoştinţa conducerii Uniunii şi foarte multe din punctele incluse pe această anexă nu vor fi recunoscute de USL.

Un comunicat de presă precizează: "Uniunea Social Liberală condamnă manipularea mizerabilă promovată în media, din zona preşedintelui suspendat Traian Băsescu, cu privire la acordul semnat între USL şi Consiliul Naţional al Societăţii Civile (CNSC). O privire, nici măcar foarte atentă, arată oricui că ceea ce a semnat conducerea USL cu CNSC este o declaraţie de intenţie şi nu are nicio legătură cu documentele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate. Anexa prezentată în presă nu face obiectul acordului de colaborare! Ea nu a fost adusă la cunoştinţa conducerii USL şi foarte multe din punctele incluse pe respectiva Anexă nu vor fi recunoscute de USL".

USL afirmă "în mod ferm" că "cel puţin o parte din aceste puncte sunt inacceptabile pentru a fi parte a unei înţelegeri între organizaţii care îşi des-făşoară activitatea într-un stat democratic".

"USL susţine în mod ferm activitatea independentă a DNA, ANI şi Curţii Constituţionale, precum şi integritatea acestor instituţii, dar şi a întregului sistem de justiţie din România. Activitatea şi integritatea acestor instituţii nu pot face obiectul niciunui protocol", se mai arată în comunicat.

Daniel Chiţoiu: Condamn cu fermitate acţiunea de manipulare legată de acordul de principiu USL-CNSC

Preşedinte interimar al Partidului Naţional Liberal, Daniel Chiţoiu, a declarat ieri că acordul semnat de conducerea USL şi Consiliul Naţional al Societăţii Civile (CNSC) priveşte calendarul dialogului cu această structură asociativă, până la debutul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, şi nu are nicio legătură cu anexa prezentată de presă ca aparţinând Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate.

Daniel Chiţoiu a spus: "Condamn cu fermitate acţiunea de manipulare a opiniei publice legată de acordul de principiu semnat de către conducerea USL şi Consiliul Naţional al Societăţii Civile, reprezentat de colonel Mircea Dogaru. Anexa prezentată în presă nu face obiectul acordului de colaborare! Ea nu a fost adusă la cunoştinţa mea, ca preşedinte interimar al PNL, şi nici la cunoştinţa conducerii USL. Prin semnarea acestui acord, nu am angajat nici PNL şi nici USL asupra vreunui obiectiv anume solicitat de entităţile componente ale CNSC".

El a adăugat că nu ar fi semnat acest document dacă între obiectivele negocierilor s-ar fi aflat desfiinţarea unor instituţii fundamentale ale statului de drept, precum Curtea Constituţională, DNA, ANI şi CNSAS, deoarece ar fi fost în totală contradicţie cu valorile şi principiile pe care PNL şi România şi le-au asumat atunci când au ales drumul european al libertăţii şi democraţiei. "Orice acord negociat în numele Partidului Naţional Liberal va fi supus procedurilor prevăzute în statutul partidului".

Victor Ponta: Intoxicare de presă

Premierul Victor Ponta califică drept intoxicare PDL că ar fi semnat pentru desfiinţarea CC, DNA, ANI

"Este o intoxicare tipică de campanie a PDL-ului disperat că pierde la referendum. Eu am semnat un acord de o pagină în care se spune foarte clar că, începând cu 18 iulie şi până la debutul campaniei electorale parlamentare, deci până în noiembrie, fiecare punct va fi redactat de comun acord în baza discuţiilor cu reprezentanţii fiecărei structuri. În rest, nimic altceva nu am discutat, iar nebunii din astea cu desfiinţat Curtea Constituţională şi... sunt băgate de la PDL şi de la Băsescu, disperaţi fiind că pierd referendumul. E tipic, intoxicările tipice de la PDL de natură securistă", a spus Ponta.

Întrebat dacă USL intenţionează să desfiinţeze Curtea Constituţională, ANI şi DNA, premierul a răspuns negativ.

"Nici vorbă, cum să luăm în calcul aşa ceva, dar acolo sunt 53 de asociaţii şi avem timp până în noiembrie să discutăm cu fiecare. Cum să desfiinţezi DNA şi Curtea Constituţională? Fiecare om mai exaltat poate să ceară orice, dar noi am semnat că am fost de acord cu un singur lucru: că o să dis-cutăm până la începutul campaniei electorale parlamentare. Nu am semnat nimic altceva şi nici nu ne-a fost prezentat niciodată nimic altceva", a mai spus Ponta.

Daniel Constantin: Nu suntem de acord cu desfiinţarea DNA, CC, ANI

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a respins, ieri, acuzaţiile potrivit cărora ar fi semnat împreună cu Victor Ponta şi Daniel Chiţoiu un document prin care ar fi convenit desfiinţarea DNA, CC, ANI, CNSAS, arătând că nu a fost şi nu va fi niciodată de acord desfiinţarea acestor instituţii.

"Lucrurile nu stau deloc aşa. Am semnat un document cu un ONG, aşa cum semnăm cu toate ONG-urile, un acord pe o singură pagină privind începutul unor discuţii. Nu am fost niciodată de acord cu desfiinţarea aces-tor instituţii. Nu suntem de acord şi nu vom discuta cu nimeni desfiinţarea acestor instituţii", a precizat, pentru MEDIAFAX, Daniel Constantin.

El a spus că acordul are o singură pagină, celălalt document reprezentând ceea ce dorea ONG-ul să dis-cute.

"Documentul are o singură pagină, iar anexa cuprinde câteva principii pe care probabil că ONG-ul respectiv vrea să-l folosească ca bază de discuţii cu noi, dar noi niciodată nu ne-am exprimat în legătură cu desfiinţarea acestor instituţii şi nu suntem de acord cu desfiinţarea lor", a adăugat Daniel Constantin.

Andrei Chiliman i-a scris lui Daniel Chiţoiu

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, i-a trimis, joi, o scrisoare deschisă preşedintelui interimar al PNL, Daniel Chiţoiu, în care îi cere să spună dacă, în numele partidului, a semnat un document ce prevede "desfiinţarea unor instituţii democratice fundamentale ale statului român".

"Ca simplu membru al partidului pe care îl conduceţi cu titlu interimar, consider că ne datoraţi explicaţii mie şi sutelor de mii de liberali din România cu privire la autenticitatea acestui protocol şi, mai ales, cu privire la eventuala angajare a Partidului Naţional Liberal în susţinerea unor măsuri care sunt în contradicţie flagrantă cu principiile, valorile şi programele politice asumate de noi încă de la reînfiinţare, din decembrie 1989. Aceste măsuri sunt, mai grav, în contradiţie flagrantă cu valorile şi principiile pe care România şi le-a asumat atunci când a ales drumul european al libertăţii şi al democraţiei", continuă Andrei Chiliman.

El îi adresează trei întrebări lui Chiţoiu: "V-aţi pus semnătura pe acest document care prevede desfiinţarea unor instituţii esenţiale pentru democraţia din România şi pentru sănătatea morală a societăţii româneşti, instituţii de a căror existenţă a depins însăşi integrare ţării noastre în Uniunea Europeană?"; "În cazul în care răspunsul la întrebarea de mai sus este afirmativ, înainte de a semna acel document, aţi consultat documentele noastre programatice sau măcar statutul Partidului Naţional Liberal?"; "În aceeaşi ipoteză, înainte de a vă pune semnătura pe un asemenea document, v-aţi gândit măcar un moment la implicaţiile asumării unui asemenea obiectiv de către un partid aflat la guvernare într-o ţară membră a Uniunii Europene, mai ales de către partidul cu cea mai bogată tradiţie de afirmare şi aplicare a valorilor libertăţii şi democraţiei, a valorilor europene, din România?".

"Indiferent de răspunsurile pe care le voi primi de la dumneavoastră, în virtutea calităţii mele de membru al Partidului Naţional Liberal din 28 decembrie 1989 şi de om cu experienţă de viaţă şi politică ceva mai bogată decât a dumneavoastră, îmi permit să vă atrag atenţia asupra unor realităţi pe care nimeni nu îi poate permite să le ignore", îi mai scrie Andrei Chiliman lui Daniel Chiţoiu.

Astfel, Chiliman aminteşte că principiile şi valorile libertăţii şi ale democraţiei, asumate şi promovate de PNL, pentru care atât de mulţi români şi-au sacrificat vieţile, "nu se negociază", ci "se afirmă şi se respectă", în orice situaţie, "fie ea şi de război politic" şi, mai ales, "indiferent de interesele politicianiste ale unora sau altora".

"Oricât ne-am fi obişnuit, în ultimii doi ani, să fie încălcat statutul Partidului Naţional Liberal în răfuielile politicianiste cu indezirabilii din interior, ne este interzis să facem acest lucru când este în discuţie responsabilitatea noastră faţă de români şi faţă de Româ-nia! Vă amintesc faptul că, potrivit statutului nostru, toate deciziile care vizează politicile publice promovate de PNL trebuie dezbătute şi votate în Delegaţia Permanentă a partidului", continuă Chiliman.

"Cu convingerea că sunt în asentimentul sutelor de mii de liberali din România, care cred în valorile libertăţii şi ale democraţiei, îmi exprim speranţa că nici dumneavoastră, şi nici vreun alt lider al partidului al cărui membru simplu sunt, nu veţi întreprinde nicio acţiune de natură să pericliteze destinul european al României şi nu veţi pune interesul politicianist mai presus de interesele românilor", adaugă edilul Sectorului 1 scrisoarea pe care o încheie astfel: "Cu profundă îngrijorare, Andrei Chiliman, membru al Partidului Naţional Liberal".

Emil Boc: Scrisoarea USL, ultima lovitură dată democraţiei

Fostul preşedinte al PDL Emil Boc consideră că "acordul semnat de USL cu CNSC privind desfiinţarea unor instituţii reprezintă ultima lovitură dată democraţiei, cireaşa de pe tort a compromiterii democraţiei şi statului de drept din România". "Ultima lovitură dată democraţiei o reprezintă scrisoarea angajament a liderilor coaliţiei şi a primului ministru de desfiinţare a CCR, ANI, DNA şi CNSAS. Este cireaşa de pe tort, în termeni negri, a compromiterii democraţiei şi statului de drept în România. Practic, este verdictul final al condamnării democraţiei şi a perspectivei statului de drept în România şi al pierderii definitive a credibilităţii externe a liderilor coaliţiei cu privire la aceste elemente", a spus Boc.

Monica Macovei: "Lovitură mortală dată sistemului de justiţie din România"

Monica Macovei a declarat, joi, că obiectivele cuprinse în documentul semnat de liderii PNL, PSD şi PC "ar fi o lovitură mortală dată sistemului de justiţie din România" şi arată că inamicul public numărul unu al USL este reprezentat de instituţiile fundamentale ale statului.

Macovei a spus, într-o conferinţă de presă, că acest document semnat de conducerile PNL, PSD şi PC, inclusiv de premierul Victor Ponta, "arată că USL doreşte distrugerea României" şi că aceasta este miza referendumului de duminică.

"În acest document, cei trei s-au angajat în scris să desfiinţeze Curtea Constituţională, instituţiile care asigură justiţie şi integritate în România, adică DNA, ANI şi CNSAS. Aceasta ar fi o lovitură mortală dată sistemului de justiţie din România. Până acum am crezut că vor doar să controleze justiţia, acum vedem că vor să o distrugă total. Acest document ne arată că inamicul public numărul unu al USL este compus din instituţiile fundamentale ale statului pe care vor să le desfiinţeze CC, DNA, CNSAS şi chiar organizaţie neguvernamentală GDS - Grupul pentru Dialog Social", a apreciat Monica Macovei.

Ea a spus că Victor Ponta a semnat acest document pe 13 iulie, adică a doua zi după ce a venit de la Bruxelles unde a promis că va respecta jus-tiţia.

"Victor Ponta a semnat acest document prin care se declară de acord cu desfiinţarea CC, DNA, ANI, CNSAS. Ponta minte cum respiră, practică dis-cursul dublu şi să nu se mire că nimeni din Europa nu are încredere în el. Astăzi Victor Ponta a fugit din faţa presei când a trebuit să răspundă pentru această semnătură, s-a pus pe sine şi instituţia primului ministru într-o situaţie foarte umilitoare, aşa cum aceas-tă umilinţă se răsfrânge asupra noast-ră, pentru că e, din păcate, primul ministru. Avem un premier laş, avem un premier trişor, care trebuie să demisioneze imediat", a adăugat Macovei.

Ea a arătat că Mircea Dogaru, liderul sindicatelor cadrelor militare disponibilizate, "confirmă realitatea acestui document".

"Mai mult, lista obiectivelor prevăzute în acest document, printre care sunt şi desfiinţarea CC, DNA, ANI şi CNSAS, pe care Ponta le neagă, minţind, se află pe site-ul acestor organizaţii încă din 12 iulie. Această listă este identică cu documentul pe care l-am prezentat", a precizat Macovei care a ţinut în mână în timpul conferinţei de presă şi le-a arătat ziariştilor o copie a documentului semnat de PSD, PNL şi PC.

Monica Macovei a arătat că în fiecare zi vin dovezi îngrijorătoare care arată miza reală a USL şi a referendumului de duminică, aceasta fiind, în opinia sa, "distrugerea României, desfiinţarea justiţiei, scăparea de la închisoare a politicienilor infractori şi desfiinţarea societăţii civile".

"Românii nu trebuie să dea girul desfiinţării ţării lor, referendumul are acest unic scop. De aceea, rog toţi românii să aibă ochii deschişi şi urechile mari şi să înţeleagă ce se întâmplă, să înţeleagă că miza USL inclusiv la referendum, inclusiv din acest document este să distrugă România. Ca atare, să nu mergem duminică la vot, pentru că nu vrem să distrugem România, obiectivul nostru este să ne menţinem ţara în UE, să menţinem CC, ANI, DNA, CNSAS, societatea civilă, libertatea de exprimare şi tot ce am câştigat în aceşti 22 de ani", a mai spus Monica Macovei.

Cristian Preda: Nu este o surpriză

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda a declarat, joi, că nu este o supriză că USL ar fi subscris obiectivelor privind desfiinţarea DNA, CC, CNSAS, ANI, în condiţiile în care liderii USL s-au exprimat deja pentru schimbarea CC.

Întrebat în legătură cu informaţiile că USL ar pregăti un plan de desfiinţare a CC, DNA, CNSAS, ANI, Cristian Preda a spus: "Nu e surpriză în condiţiile în care liderii USL s-au exprimat deja pentru schimbarea componenţei CC. (...) Nu e o surpriză că au subscris obiectivelor acestei ligi a militarilor disponibilizaţi, care cuprind între altele desfiinţarea DNA, CC, CNSAS, ANI, aceste instituţii care le-au impiedicat controlul puterii în dispreţul justiţiei".

El a spus că "esenţa USL este dorinţa de a exercita puterea în mod necontrolat în dispreţul justiţiei şi intimidându-i pe cetăţeni".

"De aceea suntem aici, pentru a organiza rezistenţa împotriva acestei agresiuni. Dacă această rezistenţă va presupune apărarea instituţiilor CC, DNA, ANI care au apărat până acum interesul cetăţenilor în numele justiţiei, o vom face. Aşa cum pentru acest moment vom cere cetăţenilor să nu participe în niciun fel la validarea, cauţionarea acestei agresiuni a statului îndreptată împotriva intereselor lor", a mai spus Preda.

FACIAS declară că nu a semnat acordul

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) susţine că nu a participat la discuţiile purtate la ultimele întâlniri ale CNSC şi nici la cele cu liderii USL, iar documentul conţinând propunerile pentru o viitoare guvernare nu poartă ştampila FACIAS.

"FACIAS nu a participat la discuţiile purtate în cadrul ultimelor întâlniri ale CNSC şi nici la cele ale CNSC cu reprezentanţii USL. Documentul prin care s-au făcut propunerile conducerii USL nu poartă semnătura şi ştampila directorului FACIAS", precizează organizaţia referindu-se la "acordul încheiat între conducerea Uniunii Social Liberale şi Consiliul Naţional al Societăţii Civile (CNSC) prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), dat publicităţii joi.

FACIAS este membră a Consiliului Naţional al Societăţii Civile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5124
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7993
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.8318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb