MIRCEA GEOANĂ, DESPRE SITUAŢIA DIN UCRAINA: "Cum ar fi fost ca României să îi spună cineva, în urmă cu câţiva ani, că nu poate să adere la NATO sau la UE"

S.B.
Miscellanea / 28 ianuarie 2022

"Cum ar fi fost ca României să îi spună cineva, în urmă cu câţiva ani, că nu poate să adere la NATO sau la UE"

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, afirmă că fiecare naţiune are dreptul suveran de a stabili propria politică de alianţe, el arătând că acesta este un principiu fundamental în ceea ce priveşte organizarea Europei, iar Federaţia Rusă este parte a mai multor tratate care consfinţesc acest principiu, informează news.ro.

"Nu un terţ stat are drept de veto cu privire la viaţa şi destinul unei naţiuni", subliniază Mircea Geoană.

"Nu avem o garanţie cu privire la evoluţia lucrurilor, pentru că nu cunoaştem intenţiile reale ale conducerii de la Moscova. De aceea suntem pregătiţi pentru dialog şi am spus foarte clar lucrurile care sunt inacceptabile pentru noi şi nu sunt lucruri inacceptabile pentru că ne-am adunat noi, 30 de aliaţi, şi în aceste momente complicate am decis că sunt inacceptabile. Nu! Ele fac parte din elemente fundamentale ale sistemului de ordine şi de securitate europeană la care Federaţia Rusă este parte. Atunci când vorbim despre dreptul suveran al naţiunilor europene de a-şi alege sistemul de alianţe din care doresc să facă parte, în mod suveran acesta este documentul final de la Helsinki unde URSS şi succesorul, Federaţia Rusă, sunt parte. Acelaşi principiu este consfinţit în Carta pentru noua Europă de la Paris, de la OSCE, la Istanbul. Deci noi aici nu suntem în situaţia ca într-un moment de criză să decidem că nu acceptăm nişte lucruri pe care le considerăm acum inacceptabile. Ele fac parte din fundaţia, din fundamentul juridic şi de predictibilitate în securitatea europeană la care Federaţia Rusă a achiesat. Noi aici nu venim cu noutăţi, noi spunem că lucrurile acestea nu se negociază", a afirmat Mircea Geoană, joi seară, la B1 Tv.

Geoană a declarat că fiecare stat are dreptul de a alege politica de alianţe pe care o consideră, iar un terţ stat nu poate interveni în această politică.

"Cum ar fi fost ca României să îi spună cineva, în urmă cu câţiva ani de zile, când am aderat la NATO, că România nu poate să adere la NATO sau la Uniunea Europeană pentru că altcineva, un terţ, poate să decidă în locul meu, ca român, unde vreau să merg cu ţara şi unde vreau să mă duc ca alianţă şi sistem de valori? Deci aceste lucruri nu sunt negociabile nu pentru că NATO vine acuma cu o poziţie nouă, sau Statele Unite, pentru că sunt lucruri fundamentale pentru însăşi securitatea europeană. (...) Dar eu - ca român vă spun acuma şi ca lider al Alianţei, să spun Ucrainei nu că intră în NATO mâine, dar să spun că nu are dreptul să îşi aleagă drumul pe care vrea să-l aleagă în mod democratic, este a abdica de la un principiu fundamental. Când va fi Ucraina gata, când va fi NATO gata să primească Ucraina, este o altă conversaţie. Nu un terţ stat are drept de veto cu privire la viaţa şi destinul unei naţiuni", a adăugat Mircea Geoană.

El a explicat că sunt în schimb "zone" în care "există loc, disponibilitate" din partea NATO de a găsi "elemente" care să facă relaţia cu Rusia "mai predictibilă, mai transparentă".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Felicitari ! Sunt votant exclusiv al dreptei de peste 30 de ani dar voi vota Mircea Geoana presedinte in 2024,

    fara cea mai mica retinere !!! 

    Vorbiti cu domnul Ciolacu sa-si bage mintile in cap cu candidaturi imbecile de tipul Rafila sau Firea ... 

    Majoritatea votantilor din grupa +40 de ani nu se vor prezenta la alegeri daca nu candidati dumneavoastra !

    Jos palaria si onoare ! 

    "Cum ar fi fost ca României să îi spună cineva, în urmă cu câţiva ani, că nu poate să adere la NATO sau la UE"...pai ar fi ca acum cand UE si nu Rusia ii spune ca nu poate sa adere la Schengen:-)

    Cu Romania au gresit si de aceea nu ne primesc in senghen... Pretul platit pentru aderare a fost prea mare si a dus la pauperizarea poporului...

    Geonica tata, acum cine mai este dragostea ta: Mihaela sau NATO? Caci Romania, in nici un caz!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb