Mircea Geoană, suspendat din PSD

C.D.
Ziarul BURSA #Politică / 14 decembrie 2010

Mircea Geoană, suspendat din PSD

Mircea Geoană a fost suspendat din PSD şase luni, în urma deciziei de ieri a Biroului Permanent Naţional (BPN) al partidului.

Geoană îşi va păstra funcţia de preşedinte al Senatului, liderii social-democraţi susţinând că îi vor acorda, în continuare, credit fostului preşedinte al partidului.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat: "Am luat această decizie. Este un avertisment foarte clar, este o sancţiune pentru domnul Geoană şi sunt convins că în perioada următoare va avea ocazia să ne demonstreze că vrea să rămână în echipa PSD".

Victor Ponta a precizat, potrivit Mediafax, că nimeni din BPN nu a solicitat retragerea sprijinului pentru funcţia de preşedinte al Senatului pentru Mircea Geoană: "Nu vrea nimeni să îi retragă sprijinul de la Senat, este foarte clar lucrul acesta. Este o altă sancţiune, dacă vă uitaţi în Statut. Erau trei sancţiuni: retragerea sprijinului pentru funcţie, suspendarea pentru şase luni sau excluderea. S-a votat suspendarea pe şase luni, funcţia de la Senat rămâ-ne a PSD şi are în continuare sprijinul domnul Geoană".

Victor Ponta nu a vrut să precizeze natura sancţiunii, motivând că sanc-ţiunea va fi prezentată public după ce va fi redactată.

Geoană: "Decizia este nestatutară"

În replică, Mircea Geoană a declarat că rămâne membru al PSD indiferent de lupta politică care se duce şi a susţinut că decizia BPN de a-l suspenda este nestatutară.

Geoană a arătat că decizia BPN "nu are temei statutar", pentru că o astfel de hotărâre trebuie luată de organizaţia din care el face parte, res-pectiv PSD Dolj.

Fostul şef al PSD a menţionat că nu a atacat partidul, ci doar a făcut referiri la unii membri ai PSD.

Suspendarea lui Geoană vine în contextul în care conducerea partidului îi impusese acestuia un moratoriu prin care nu avea voie, timp de şase luni, să aibă poziţii publice contrare partidului, în caz contrar riscând chiar excluderea din PSD.

Conflictul Geoană-Ponta

Sunt voci care susţin că suspendarea lui Geoană vine după ce acesta afirmase că a fost sfătuit de Victor Ponta, în campania electorală, să nege faptul că a fost în vizită la Sorin Ovidiu Vîntu (SOV).

Geoană a susţinut că a preferat să spună adevărul despre vizita la SOV şi că motivul vizitei a fost acela că avea informaţii că echipa de campanie a lui Traian Băsescu ar fi intrat în posesia întrebărilor care urmau să le fie adresate celor doi în confruntarea televizată. Victor Ponta a deţinut, în campania prezidenţială a lui Mircea Geoană, funcţia de purtător de cuvânt. Ponta a negat afirmaţiile lui Geoană.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Prostanacu' ..... si era gata, gata sa se vrea Presedintele tarii !!. 

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6059
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9635
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.3913

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb