Mircea Moloţ contestă ordinul de încetare a mandatului de preşedinte al CJ Hunedoara

Elena Deacu
Politică / 10 februarie 2015

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, a contestat în instanţa de contencios-administrativ ordinul prefectului judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu, prin care mandatul său, de ales local, înceta înainte de termen.

Moloţ a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi a pierdut procesul prin care contesta raportul întocmit de inspectorii ANI.

"Tribunalul Hunedoara a informat marţi Instituţia Prefectului Hunedoara că domnul Mircea Moloţ a contestat ordinul prin care mandatul său înceta înainte de termen. Acum el este cu mandatul suspendat de drept, ca urmare a instituirii de către instanţă a măsurii arestului la domiciliu în dosarul penal în care acesta este cercetat", a declarat, pentru Agerpres, directorul cancelariei prefectului de Hunedoara, Dan Terteci.

Practic, Mircea Moloţ rămâne preşedinte suspendat al CJ Hunedoara, până când instanţa de contencios-administrativ se va pronunţa în ceea ce priveşte contestaţia depusă de acesta cu referire la ordinul prefectului.

Prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu, a emis pe 28 ianuarie ordinul prin care se constată încetarea, înainte de termen, a mandatului de preşedinte al CJ Hunedoara pentru Mircea Ioan Moloţ, acesta fiind declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Ordinul prefectului a putut fi contestat de Moloţ în termen de zece zile de la comunicare, în instanţa de contencios-administrativ.

Potrivit ANI, Mircea Ioan Moloţ s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 septembrie 2008 - 30 ianuarie 2009, deoarece a deţinut, simultan, atât funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, cât şi pe cea de preşedinte al Adunării Generale a Acţionarilor, respectiv reprezentant al CJ Hunedoara în adunările generale de la societatea comercială de interes local, SC Drumuri şi Poduri SA Deva.

Mircea Moloţ a contestat, în instanţă, raportul ANI prin care era declarat incompatibil, însă a pierdut procesul la Curtea de Apel Alba-Iulia, în 20 februarie 2013. Recursul judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig de cauză ANI, sentinţa emisă în urmă cu o săptămână fiind definitivă.

În prezent, Mircea Ioan Moloţ este suspendat din funcţia de preşedinte al CJ Hunedoara, după ce a fost pus sub acuzare de DNA pentru fapte de corupţie, el fiind cercetat în arest la domiciliu.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb