MIRELA CĂLUGĂREANU, ŞEFUL ANAF: Sancţiunile aplicate în urma controalelor de anul acesta, de 75 milioane de lei

I.M.A.
Politică / 14 septembrie 2019

Mirela Călugăreanu (Sursă foto: Twitter)

Mirela Călugăreanu (Sursă foto: Twitter)

Sancţiunile şi amenzile aplicate de inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă în urma controalelor derulate anul acesta au condus la încasarea a 75 de milioane de lei, la care s-a adăugat descoperirea de fapte de evaziune fiscală, a declarat, sâmbătă, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Mirela Călugăreanu.

"În legătură cu rezultatele acţiunilor derulate de colegii de la Antifraudă în cursul acestui an - Demetra (sunt verificate circuitele de comercializare a legumelor şi fructelor mai ales la nivel intra-comunitar - n.r.), Integrum (acţiune ce vizează abaterile de la legislaţia financiară-contabilă - n.r.) şi alte acţiuni specifice - au fost rezultate semnificative. Sancţiunile aplicate - sancţiuni, amenzi şi altele asemenea - s-au ridicat la 75 de milioane de lei încasaţi", a spus ea, la Antena 3, conform Agerpres.

Potrivit acesteia, numai la nivelul lunii august au fost organizate 10.000 de astfel de verificări, care au dus la încasarea a circa 300 de milioane de lei.

Raportându-mă la luna august, am avut deja 10.000 de astfel de verificări, care s-au concretizat în încasarea a circa 300 de milioane de lei şi este important de reţinut că am avut şi cazuri în care s-au descoperit fapte de evaziune fiscală. 61 de dosare complexe au fost înaintate organelor de cercetare penală pentru prejudicii estimate de 200 de milioane de lei. Deci, cu cei care doresc să se conformeze, suntem prietenoşi şi aplicăm prevederile legale în materie, dar cei care nu înţeleg că rolul ANAF este de a colecta în mod corect impozitele şi taxele care să susţină cheltuielile publice avem o gamă de instrumente destul de largă pe care o vom aplica. Deci, toleranţă zero la evaziune fiscală", a avertizat Călugăreanu.

Şeful ANAF a atenţionat că aceste controale vor continua până la sfârşitul anului.

"Aceste verificări se vor derula până la finele acestui an. În funcţie de rezultatul lor ne vom upgrada planul de măsuri pentru anul 2020. Nu trebuie să îşi facă grijă niciun contribuabil corect şi a greşi este omeneşte. Legislaţia fiscal permite corectarea erorilor. Deci, cei care doresc să se conformeze vor fi sprijiniţi în acest sens'', a adăugat ea, informează aceiaşi sursă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Felicitari d-na Mirela Calugareanu !

    1. Pentru calugarire ? Adicatelea are de recuperat miliarde si se lauda cu milioane ?

      Asta numai o calugarita face la minastire... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb