MIŞU NEGRIŢOIU, DESPRE CAZUL CITY INSURANCE: "Pare un faliment acoperit 5 ani"

J.P.
Miscellanea / 20 septembrie 2021

"Pare un faliment acoperit 5 ani"

Mişu Negriţoiu, cel care a fost revocat de la conducerea ASF în mai 2017 după scandalul NN Pensii şi criza RCA din 2016 (falimentele Astra şi Carpatica), susţine într-o declaraţie pentru HotNews.ro că actuala situaţie de la City Insurance "pare un faliment acoperit 5 ani." Acesta spune că a pus City sub un plan de redresare în 2016 şi cu administrare specială, dar după plecarea sa, ASF a hotarât scoaterea City din redresare, în baza unei hârtii fără nici o valoare (extras de cont), care s-a dovedit a fi un fals, conform Hotnews.

"Pare un faliment acoperit 5 ani. City a fost sub plan de redresare în 2016, după un audit cu Big4, solicitat de ASF. La ultima sedinţă de Consiliu la care am participat (aprilie 2017), am retras autorizaţia conducerii societăţii şi am hotărât desemnarea unui administrator special (FGA sau consultat/auditor).

Dupa ce am plecat eu, nu s-a mai întâmplat nimic. Ba mai mult, acelaşi Consiliu a hotarit scoaterea societăţii din regimul de redresare, în baza unei hârtii fără nici o valoare (extras de cont), care s-a dovedit a fi un fals. Asemenea încercari de acoperire cu "quasi cash" au mai fost făcute şi înainte. Nu ASF a descoperit falsul acum, ci auditorul Big4, cu ocazia exercitiului BSR (Balance Sheet Review) solicitat de EIOPA în 2020", a declarat luni, 20 septembrie, pentru HotNews.ro Mişu Negriţoiu, fost preşedinte al ASF.

Hotnews aminteşte că, abia în vara acestui an, după analize mai serioase, ASF a descoperit că City Insurance i-a raportat încă din 2017 că deţine milioane de euro într-o bancă străină, cu care nu ar fi avut, de fapt, raporturi contractuale.

După plecarea lui Mişu Negriţoiu de la conducerea ASF, primul vicepreşedinte al acesteia a condus instituţia. La acea vreme, Mişu Negriţoiu susţine că era vorba de Cornel Coca Constantinescu.

"După ce am plecat eu, conducea ASF-ul primul vicepreşedinte al ASF, Cornel Coca Constantinescu. El a condus şi cred că sub conducerea lui ASF-ul a aprobat ieşirea din programul de redresare şi au aprobat capitalul. Când au adus extrasul de cont eu nu mai eram la ASF", a mai spus Mişu Negriţoiu.

În mod ironic, fostul vicepreşedinte ASF, în mandatul căruia s-a închis redresarea la City, este acum director general la FGA - fondul care va gestiona falimentul City

Contactat luni, de HotNews.ro, pe tema acestor acuzaţii, Cornel Coca Constantinescu susţine că nimeni în ASF nu ia decizii de unul singur.

"D-nul Negriţoiu vorbeşte în necunoştinţă de cauză. Eu l-am înlocuit pentru o perioadă de câteva zile, apoi postul de prim-vicepreşedinte ASF a fost vacantat. Nimeni nu poate lua astfel de decizii în ASF de unul singur. Deciziile nu se iau la sectoare, ci în Consiliul ASF, după ce se avizează de toate direcţiile implicate", a spus Cornel Coca Constantinescu.

Ce s-a întâmplat mai exact în 2016

Într-adevăr, în aprilie 2016, Consiliul ASF, în care Mişu Negriţoiu era preşedinte, a decis deschiderea procedurii de redresare financiara pe baza de plan împotriva City Insurance, iar activitatea de vânzare a poliţelor RCA a fost limitată la maxim 75% din totalul subscrierilor din anul 2015.

Ce probleme a constatat ASF în 2016 la City Insurance:

Gradul ridicat de subadecvare a rezervelor de dauna, de 43%

coeficient de lichiditate de 0,83 pentru activitatea de asigurari generale

Întarzieri importante la plata despagubirilor aferente daunelor Carte Verde, fiind inregistrate la B.A.A.R. cereri de chemare in garantie, cu consecinte negative asupra intregii piete de asigurari RCA din Romania;

o datorie semnificativa aferenta cedarii in reasigurare a riscurilor incluse in clasa 10 - RCA, reprezentand aproximativ 85% din totalul datoriilor fata de reasiguratori;

o expunere ridicata la risc, reprezentand totalul sumelor asigurate pentru politele in vigoare, raportat la valoarea activului net inregistrata de societate la aceeasi data, la clasa 15 - Asigurari de garantii, incheiate pe teritoriul Romaniei si in Spatiul Economic European;

absenţa unei evaluari, pe o baza prudenta, a sumelor de incasat de la societati afiliate si diversi debitori, cu valori si vechimi semnificative, fara a tine cont, de asemenea, de deprecierea creantelor respective.

Ulterior, în data de 20 iulie 2017, după revocarea lui Mişu Negriţoiu, Consiliul ASF a închis procesul de redresare financiară la City Insurance.

La acea dată, preşedinte al ASF era Leonardo Badea (cel care anterior fusese deputat PSD), iar prim-vicepreşedinte ASF era Ovidiu Wlassopol (fostul soţ al Olguţei Vasilescu).

Pe de altă parte, la acel moment, Cornel Coca Constanescu era vicepreşedinte ASF responsabil de sectorul asigurărilor.

"Membrii Consiliului au fost informaţi despre restabilirea situaţiei financiare a asigurătorului la data de 31 martie 2017, în baza documentelor prezentate de către societate şi a verificărilor efectuate de către direcţiile de specialitate din cadrul ASF, cu privire la acordarea de către acţionarul principal existent a unui împrumut subordonat, în numerar, în sumă de 50 milioane de euro.", se arăta în comunicatul ASF de la acea dată.

Interesant de menţionat că City Insurance a atacat în instanţă decizia luată în aprilie 2017 de Consiliul ASF, condus de Mişu Negriţoiu, iar în acest an, City a câştigat definitiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie acest proces împotriva deciziei de atunci a ASF, potrivit Profit.ro.

Situaţia City Insurance s-a agravat din 2017 până în prezent. Cine s-a aflat la conducerea ASF

În noiembrie 2018, Plenul Parlamentului a votat o nouă conducere pe 5 ani la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituţie care reglementează pieţele de capital, asigurări şi pensii private, sectoare cu active de peste 20 miliarde de euro, şi în care şefii au venituri nete de până la 14.000 de euro pe lună.

Leonardo Badea a fost reales preşedinte al ASF, iar vicepreşedinte responsabil de sectorul asigurărilor a fost numit Cristian Roşu. Acesta a negat la acel moment că ar fi rudă (văr) cu liderul PSD, Liviu Dragnea, în urma informaţiilor vehiculate în spaţiul public.

În luna octombrie 2019, Leonardo Badea a demisionat din funcţia de preşedinte al ASF, pentru a putea ocupa funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României, unde se află şi acum. (https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-23415263-leonardo-badea-demisionat-din-functia-presedinte-asf-pentru-putea-ocupa-functia-viceguvernator-bancii-centrale.htm)

În tot acest timp, sectorul asigurărilor din ASF a fost condus de vicepreşedintele Cristian Roşu.

Primele reacţii după falimentul demarat la City sunt în roz: Conducerea ASF nu-şi găseşte nicio vină, iar asigurătorii cred că se va trece şi peste acest moment

Cu preţuri crescute la RCA, service-uri care nu îţi primesc maşina la reparat dacă arăţi poliţa de City Insurance, mii de reclamaţii şi procese în care oamenii aşteaptă bani de la acest asigurător, oamenii din conducerea ASF, plătiţi cu zeci de mii de euro pe lună, nu au nimic a-şi reproşa. Ba chiar, Nicu Marcu, preşedinte ASF din vara anului trecut, asigură că efortul său de stopare a neregulilor va continua, deşi sancţiuni mai dure a luat abia în primele luni din acest an. Îngrijorări din industrie, măcar? Nu - trecem şi peste asta!

Scurta declaraţie de presă a preşedintelui ASF

În seara în care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat că i-a retras autorizaţia de funcţionare a City Insurance şi a demarat procedura de deschidere a falimentului, instituţia a transmis următorul mesaj de la preşedintele ASF, Nicu Marcu:

"Din prima zi a mandatului meu de Preşedinte al Autorităţii, mi-am propus aplicarea fermă a legii şi stoparea neregulilor din piaţa asigurărilor şi vă asigur că efortul meu va continua. Toate deciziile au la bază ample investigaţii de specialitate, dovezi concrete şi sprijinul instituţiilor de aplicare a legii din România, precum şi din alte state" - Nicu Marcu, preşedinte ASF.

E drept că acesta a fost numit la conducerea ASF la jumătatea anului trecut, dar primele sancţiuni le-a aplicat în primele luni din 2021, multe contestate uşor.

Sancţiuni mai dure ASF a aplicat abia în iunie 2021.

De altfel, pentru a arăta că nu a stat degeaba, în comunicatul de presă cu decizia falimentului City Insurance, ASF a inclus şi amenzile aplicate în ultimii ani la acest asigurător, în care se vede clar că amenzile au venit abia în prima jumătate din acest an.

Nicu Marcu, preşedinte al ASF de la sfârţitul lunii iunie 2020, este plătit cu circa 13.500 de euro pe lună.

Colegul său mai vechi în funcţie, Cristian Roşu, vicepreşedinte ASF responsabil de sectorul asigurărilor, declara în 2019 pentru HotNews.ro că "City Insurance îndeplineşte toţi indicatorii de solvabilitate şi, cel puţin la momentul acesta, nu există niciun motiv rezonabil care să ducă spre o idee de faliment."

Abia anul acesta, după analize mai serioase, ASF a descoperit că City Insurance i-a raportat încă din 2017 că deţine milioane de euro într-o bancă străină, cu care nu ar fi avut, de fapt, raporturi contractuale.

Anul trecut, Cristian Roşu a încasat de la ASF venituri în valoare de 651.602 lei (echivalentul a 54.300 lei/lună - peste 11.200 euro/lună).

Cîţu, despre City Insurance: Trebuie să ne obişnuim ca în economiile de piaţă să dea şi faliment companiile, e o chestie naturală. Trebuie să vedem dacă a fost fraudă acolo

Prim-ministrul Florin Cîţu a precizat sâmbătă, întrebat fiind despre intrarea în faliment a celei mai mari companii de asigurări, City Insurance, că "trebuie să ne obişnuim ca în economiile de piaţă să dea şi faliment companiile.", potrivit News.ro.

"Există un reglementator (n.a ASF). Guvernul tocmai de aceea nu ar trebui să mai intervină, pentru că există un reglementator. Aş vrea să văd exact care a fost evaluarea şi cum de s-a ajuns aici. Mă voi asigura că clienţii de la City Insurance nu vor avea de suferit de pe urma acestei situaţii. Asta vom vedea dacă şi-a făcut ASF-ul treaba, nu am în acest moment acest răspuns. Vreau să văd exact evaluarea celor de la ASF pe situaţie şi după aceea vom lua o decizie, dar de aceea avem reglementator, a afirmat, sâmbătă, primul ministru Florin Cîţu.

Cum vrea Guvernul să rezolve criza City Insurance: FGA să poată face plăţi imediat ce ASF deschide procedura de faliment, fără să se mai aştepte decizia definitivă în instanţă

Guvernul pregăteşte o Ordonanţă de Urgenţă care să permită Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) să poată face plata despăgubirilor către asiguraţi imediat ce ASF retrage autorizaţia City Insurance şi deschide procedura de faliment, fără să se mai aştepte ca falimentul să fie declarat prin decizia definitivă în instanţă.

Ministerul de Finanţe a publicat miercuri, 15 septembrie, proiectul de OUG: FGA poate plăti în 60 de zile de la publicarea în Monitorul oficial a deciziei ASF de retragere a autorizaţiei de funcţionare a asigurătorului.

O altă modificare importantă este că păgubiţii care au de recuperat despăgubiri de la o firmă de asigurări intrată în faliment vor putea primi cel mult 500.000 de lei pe fiecare contract pe care îl au la o astfel de firmă în faliment. Acum, suma maximă este de 450.000 de lei şi se acordă de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) per creditor, şi nu pe fiecare contract de asigurare.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Nea Mishu baga shishu cum stie el mai bine, adicatelea gura nu-mi pute a usturoi ca eu am papat verzisori !

    Asf-ul este cangrenat în totalitate.

    Sa ne amintim ca anul trecut ati scris despre plângerea penală la DNA depusă de un angajat ASF de pe sectorul de asigurări. Sper ca si procurorii sa realizeze cat de important este sa isi faca treaba pt ca chestia asta cu City demonstrează cât de grave sunt consecințele si cat de periculoși sunt acești iresponsabili din ASF.

    Mișu Negritoiu este geniu în comparație cu impostorii aia doi de Badea si Marcu.

    odata Tiriac ca el prefera un hot in locul unui prost (si multi l-au injurat), pt. ca dupa un hot mai ramane ceva, dupa un prost nu mai ramane nimic...Misu se incadreaza perfect la categoria hot, ceilalti...

    1. Ceilalti sunt facuti gramada. Leo Badea este un semidoct plin de el, o caricatura, Coca Constantinescu este un smecher de doi bani, Ovidiu Wlassopol, sotia inselata a cuplului Olguta Vasilescu + Manda este o inteligenta submediocra iar Marcu este un monument de incompetenta. Toti astia au dus la falimentul City si la falimentul de imagine a Romaniei. Cah!

      ai postat mai mult de 3 cuvinte prostule ? nu ti-ai scrantit creierul de musca ?

    ASF a permis existenta tranzactiilor frauduloase in Harinvest si, se pare, si la alte SSIF-uri. Intrebat Mircea Ursache nu a vrut sa comenteze. Daca ASF isi facea datoria prapadul de la Harinvest nu ar fi avut loc!!!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb