Mitul crahurilor bursiere în provocarea recesiunii economice

Falimentul holdingului Lehman Brothers, salvarea AIG prin credit lombard, valul de achiziţii al băncilor şi structurarea JP Morgan şi Goldman Sachs în holdinguri bancare şi ca bănci universale (comerciale şi de investiţii) sunt semnele unei recesiuni economice întârziată artificial de FED de vreo 3 ani prin scăderi repetate ale ratelor dobânzii. Deocamdată, nu se poate cuantifica cu rigoare efectele acestei recesiuni, în egală măsură nici impactul noilor măsuri adoptate de FED (Federal Reserve System). Dar, percepţia ca un crah la bursa de valori New York - NYSE ar produce o depresiune economică trebuie total eliminată. Crah bursier s-a mai produs şi în octombrie 1987 când bursa a pierdut puncte mai mult decât în 1929 şi economia americană nu s-a prăbuşit. Faţă de evenimentele din 1929-1930, perioada economică pe care o traversăm este total diferită, atât sub aspect macroeconomic, cât şi instituţional şi tehnologic, chiar dacă Dow Jones Industrial Average s-a umflat în ultimii ani, cât în 50 ani. Dar, adoptând o abordare ciclică a economiei, anticipez că SUA nu va trece printr-o depresiune economică, deşi este posibil să traverseze o recesiune sau stagflaţie, economia având o evoluţie asemănătoare cu perioada 1973-1981. Criza de lichiditate pe termen scurt este singurul element comun între ceea ce s-a întamplat în 1929 cu ceea se petrece acum sau ceea ce a fost în 1987. Dar, cum greşelile trecutului sunt bine învăţate, acest aspect pare să fie pe cale de rezolvare. Dar pentru a-mi susţine afirmaţia că nu vom trece printr-o nenorocire, ar fi bine, să descriu, în termeni cât mai simpli, ce s-a petrecut în anii 1929-1939, pentru a face o comparaţie cu evenimentele care se petrec în prezent, pentru ca apoi să pot face şi o periodizare corectă a ciclului Kondratieff, de care se face caz în presa americană de un an încoace.

Marea depresiune din 1929 - 1930

Depresiunea economică ar putea fi împărţiă în 3 perioade. Faza premergatoare apariţiei recesiunii economice din 1929, faza a doua, ce a culminat cu crahul financiar din octombrie 1929 şi faza a treia care a durat cel mai mult, adică din 1933 până în 1939.

Faza I: 1921-1929

Faza premergătoare debutează în 1921 şi se întinde până în prima jumatate a anului 1929. Sigur nu este nici o criză, dar este o perioadă care aduce criza. Intervalul analizat se caracterizează printr-o politică monetară strictă, cu rate scăzute a indicelui preţurilor de consum (a inflaţiei) cuprinsă între -6% (1922) şi 0% (1929), ceea ce indică un proces deflaţionist. Preţurile bunurilor intermediare înregistrează un declin în intervalul 1922-1929 cu o rată de 0,9% pe an, iar preţurile bunurilor de consum cresc în acelaşi interval cu o rată de 0,4% pe an. Perioada menţionată cunoaşte o creştere a producţiei industriale şi agricole interne nu în egală măsură cu cererea internă, ţinând cont de oferta scăzută de bani (M2) de pe piaţă. Reţeaua bancară se extinde exagerat ajungând la 25.000 bănci în 1929, în condiţiile în care ieşirile de pe piaţa erau de aprox. 1000 bănci pe an. Creditul acordat brokerilor de pe piaţa de capital se măreşte în detrimentul creditului industrial pe intervalul 1925-1929 cu 92%. La Bursa de Valori din New York-NYSE volumul tranzacţiilor cu titluri corporative creşte de la 433 milioane titluri în 1925 la 757 milioane în 1929. Investiţiile la bursa devin treptat mai profitabile decât economiile în bănci. In acea perioadă există însă şi o altă faţă a SUA. Salariile majorităţii americanilor erau reduse. Acestea au crescut în intervalul 1923 -1929 doar cu 8%, în timp ce profiturile companiilor s-au majorat cu 62%, iar dividendele cu 65%, ceea ce menţinea o mare discrepanţă între veniturile populaţiei.

(continuare în numărul următor)