Moody"s: Solicitarea de garanţii colaterale ar afecta ratingurile Greciei

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 august 2011

Moody"s: Solicitarea de garanţii colaterale ar afecta ratingurile Greciei

Încheierea unor acorduri prin care Grecia ar fi forţată să asigure garanţii colaterale în schimbul ajutorului de la statele din zona euro ar influenţa negativ ratingurile de credit ale statului elen şi ale altor ţări din zona euro care au probleme, a avertizat ieri agenţia Moody"s, citată de Mediafax.

Finlanda a cerut, în urma acordului din 21 iulie pentru al doilea pachet de salvare a Greciei, ca statul elen să ofere colateral pentru garantarea împrumuturilor de urgenţă de la guvernul finlandez. Între timp, Finlanda şi Grecia au ajuns la un acord bilateral prin care statul elen s-a angajat să asigure garanţiile. Ulterior, guvernele din Austria, Olanda, Slovenia şi Slovacia au cerut la rândul lor garanţii similare.

Moody"s precizează că astfel de înţelegeri arată lipsa de voinţă a unor ţări din zona euro, care pune presiuni tot mai mari pe Germania şi Franţa să ia măsuri mai convingătoare pentru a sprijini proiectul european.

Moody"s anticipează că, dacă se va insista pe încheierea unor astfel de acorduri, următoarea tranşă din împrumuturile către Grecia ar putea fi întârziată, împingând ţara către default.

De asemenea, necesitatea unor acorduri pentru colateral ar putea limita disponibilitatea de fonduri pentru eventuale noi programe de salvare, motiv pentru care Moody"s anticipează că, în final, membrii zonei euro vor respinge înţelegerea dintre Finlanda şi Grecia: "Acordul între Finlanda şi Grecia privind colateralul ridică semne de întrebare privind voinţa şi capacitatea unor lideri ai zonei euro de a implementa măsuri care s-ar putea dovedi necesare pentru a conserva stabilitatea uniunii monetare europene. Reticenţa pune mai multă presiune pe Germania şi Franţa să-şi asume o poziţie de sprijin puternic pentru zona euro, cu efecte mai concrete şi mai imediate decât propunerile lansate săptămâna trecută de cele două ţări în sprijinul proiectului monedei unice".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb