Liderul deputaţilor Uniunii Salvaţi România, Ionuţ Moşteanu, a reacţionat luni la anunţul lui Nicuşor Dan cu privire la candidatura la prezidenţiale, afirmând că USR are un candidat pentru Cotroceni - Elena Lasconi, transmite Agerpres.
USR nu exclude însă o discuţie cu Nicuşor Dan pentru a înţelege ''cum vede el alegerile prezidenţiale''.
"Am văzut anunţul candidaturii lui Nicuşor Dan la prezidenţiale. USR l-a susţinut la Primăria Bucureştiului şi în 2020 şi anul acesta pentru încă 4 ani pentru că a arătat că ştie ce e de făcut la Capitală, are un plan şi se ţine de el. E multă treabă de făcut aici şi are toată susţinerea noastră pentru a duce la capăt acest proiect pe care şi l-a asumat în faţa bucureştenilor. Avem candidat la prezidenţiale, ales în Congres, şi anume Elena Lasconi'', a scris Moşteanu, pe Facebook.
Potrivit acestuia, peste 1,7 milioane de români i-au acordat încrederea şi votul şi au trimis-o pe Elena Lasconi în turul al doilea al prezidenţialelor, notează Agerpes.
''Acest vot trebuie respectat. O să-l ascultăm şi pe Nicuşor să înţelegem cum vede el alegerile prezidenţiale. Momentan nici nu ştim când vor fi alegeri. Acum prioritatea noastră e să facem un Guvern dacă vom găsi bună credinţă, asumarea situaţiei bugetare şi curaj pentru reforme la PSD şi PNL'', a spus el.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.12.2024, 20:58)
Lasă ne cu Tanti Lenuța este pt Câmpul lung, o bate Nicușor f număr,
Trimiteți o să facă o facultate serioasă nu una din marele centru universitar DEVA.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Kremlin Georgescu în data de 17.12.2024, 07:47)
Agronomia era o panaramă totală când am absolvit-o eu.
Noroc cu propagandiștii care bagă ceață.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.12.2024, 00:00)
Da, sa vina Lasconi!
3. fără titlu
(mesaj trimis de I am.... în data de 17.12.2024, 06:05)
Aaaaa...ati avut sansa
Era pregatit pe toate palierele....aaaa prostul ala...l at infundat cu tik toake si scandaluri....l ati calcat in picioare....aaaa.nu stie sa vb ,dar trebuia sa l puneti presedinte...din interiorul PNL l au sapat.....CIUCA ,de el era vorba.....acum stati si roadeti unghii
In contextul ce se intampla in Europa si pe mapamond ,faceti caterinca pe televiziuni,pe tik toake,instagram si mass media,sau alte bazaconii si tarile care investesc sau au diabolicul plan -rad sau continua nebunii sau planuri rele.....cine va avea de suferit ...pleava,oamenii de rand
4. Foarte bine
(mesaj trimis de anonim în data de 17.12.2024, 10:15)
Abia candidatura de independent a lui N Dan e foarte clara, distincta de USR.