MOŢIUNE SIMPLĂ LA ADRESA MINISTRULUI MUNCII Marius Budăi, acuzat de nereformarea pensiilor speciale

G.M.
Ziarul BURSA #Politică / 22 februarie 2023

Sursa foto: Facebook / Marius Constantin Budăi

Sursa foto: Facebook / Marius Constantin Budăi

Reforma pensiilor speciale este un jalon important în PNRR În cazul neîndeplinirii acestuia, ţara noastră riscă să piardă sumele alocate prin PNRR

Marius Budăi, ministrul Muncii, se va afla în centrul atenţiei în plenul Camerei Deputaţilor la începutul săptămânii viitoare când va avea loc dezbaterea şi votul cu privire la moţiunea simplă depusă, ieri, la adresa sa de către deputaţii USR şi Forţa Dreptei. Parlamentarii acestor formaţiuni politice îl acuză pe Marius Budăi că nu a fost în stare să scrie un proiect corect de eliminare a pensiilor speciale, fapt ce atrage un risc imens ca ţara noastră să piardă banii din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, din cauza neîndeplinirii jalonului privind respectivele pensii.

"Marius Budăi trebuia să vină cu o lege care elimină pensiile speciale, aşa cum USR a negociat în PNRR. În schimb, legea trimisă în Parlament nu doar că nu le elimină, dar creează noi pensii speciale. Au crezut că pot păcăli Comisia Europeană cu asta, iar acum riscăm să rămânem fără bani europeni. Nu vrem să aşteptăm până eşuează PNRR pentru a-l demite pe Marius Budăi. Banii pentru modernizarea României sunt mai importanţi decât o mână de speciali din PSD şi PNL", a declarat deputatul Cătălin Drulă, preşedintele USR.

În moţiune, deputaţii opoziţiei îl acuză pe Marius Budăi că este ministrul care a lovit în cei mai săraci dintre români, fiind autorul celei mai mari aberaţii fiscale: să munceşti 2 ore, dar să plăteşti taxe cât pentru 8 ore. Ei afirmă că suprataxarea de către Guvern, prin modificarea Codului Fiscal, a contractelor part-time a lăsat prea mulţi români fără contracte de muncă.

"Marius Budăi, ministrul PSD al Muncii, a avut un singur rol: să salveze pensiile speciale. Să salveze pensia specială de 18.000 de lei a lui Nicolae Ciucă şi a altora ca el. Chiar cu riscul de a pierde banii din PNRR pentru autostrăzi, şcoli şi spitale. (...) El trebuia să plece încă de anul trecut. Nu a făcut-o", mai arată autorii de mai sus.

Referitor la acuzaţia privind contractele part-time, Marius Budăi a publicat o replică pe pagina oficială de Facebook în care arată că, la 20 februarie 2023, în ţara noastră erau înregistrate 6.710.480 contracte de muncă, din care 92,02% pe durată nedeterminată şi doar 7,98% pe durată determinată. Ministrul Muncii mai arată că, din numărul total al contractelor, 5.708.275 (85,07%) sunt cu normă întreagă, în timp ce 1.002.205 (14,93%) sunt cu normă parţială (part-time).

"Aceste date demonstrează încă o dată că măsura taxării contractelor part-time(cu excepţiile deja ştiute) a avut un efect benefic pentru angajaţii ale căror contracte s-au transformat în unele cu normă întreagă", a punctat ministrul Marius Budăi. Conform calendarului stabilit de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă va fi dezbătută luni, 27 februarie, şi va fi votată marţi, 28 februarie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Domnule buda.Daca aveti cojones,SPUNETI romanilor ca,legea pensiilor trebuie să le placa noilor STAPANI ai COLONIEI.!

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb