Motivul invocat de BEC ca să respingă candidatura lui Georgescu: protecţia democraţiei

M.B.
Politică / 10 martie

Motivul invocat de BEC ca să respingă candidatura lui Georgescu: protecţia democraţiei
  • document ataşat Decizia BEC de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu
    apasă aici pentru a descărca.

    Biroul Electoral Central (BEC) a considerat că atitudinea lui Georgescu în raport cu regulile electorale este "în manifestă contradicţie cu valorile esenţiale ale statului de drept". În motivare se arată că hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, care a dus la anularea alegerilor, este obligatorie şi pentru BEC, potrivit documentului oficial (vedeţi documentul ataşat).

    "În ceea ce priveşte candidatura domnului Georgescu Călin, aceasta nu întruneşte condiţiile de legalitate, întrucât candidatul, prin nerespectarea regulilor procedurii electorale, a încălcat însăşi obligaţia de a apăra democraţia, care se întemeiază tocmai pe sufragii corecte, integre şi imparţiale, în conformitate cu legea, în lipsa cărora este alterat însuşi fundamentul ordinii constituţionale actuale", se arată în decizia Biroului Electoral Central, potrivit aceleiaşi surse.

    De asemenea, BEC a subliniat că, odată ce Curtea Constituţională a dispus anularea procesului electoral şi reluarea acestuia, nu se poate considera că Georgescu îndeplineşte condiţiile pentru a candida din nou. "Anulând procesul electoral în curs şi dispunând reluarea în integralitate a acestuia, inclusiv cu privire la depunerea de candidaturi, Curtea Constituţională a tranşat implicit şi general obligatoriu că această candidatură nu îndeplineşte condiţiile legale. Este inadmisibil ca, la reluarea procesului electoral, să se considere că aceeaşi persoană îndeplineşte condiţiile pentru a accede la funcţia de Preşedinte al României", se mai precizează în document.

    Decizia de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu marchează un nou episod în controversa legată de anularea alegerilor prezidenţiale, cu implicaţii majore asupra procesului electoral şi a validităţii candidaţilor în noul scrutin.

    Opinia Cititorului ( 4 )

    1. Aha, ok, abia acum am înteles. Conform legii alegerile trebuie sa fie "corecte, integre şi imparţiale" si nu neaparat libere. Pai de ce nu a spus CCR-ul asa de la început? Am fi evitat toata tevatura asta de mimare a democratiei : desecretizare sedinta CSAT, perchezitii, etc.

      1. Da, da, nu mai vin rublele!

        Mare drama... 

      :))))))))))))))))))))))))

      Exc elent! 

      Aha. Odata ce , din cauza lui cg s-au anulat alegerile, ar fi culmea sa mai candideze din nou.

      Acum musai "sa-si puna omul lui" cum a spus ca va face, ca are dosare de oprit. 

    Comanda carte
    danescu.ro
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    11 Apr. 2025
    Euro (EUR)Euro4.9774
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
    Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    leonidas-universitate.ro
    energyexpo.ro
    BURSA
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb