MOTOC S-A ÎNTÂLNIT CU OMOLOGUL CANADIAN  Oficialii au susţinut continuarea şi intensificarea cooperării bilaterale în domeniul apărării

Mina Irina
Politică / 27 octombrie 2016

Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a avut o întâlnire cu omologul canadian, Harjit Singh Sajjan, potrivit unui comunicat de presă.Cei doi oficiali au susţinut, în cadrul discuţiilor, necesitatea continuării şi intensificării cooperării bilaterale în domeniul apărării, în actualul context regional şi internaţional de securitate, caracterizat de evoluţii deosebit de complexe şi preocupante.

În acelaşi timp, a fost subliniată importanţa coordonării poziţiilor la nivel aliat, în vederea implementării deciziilor adoptate la Summit-ul de la Varşovia, cu accent pe cele care vizează realizarea prezenţei avansate a NATO pe flancul estic.

''Ministrul român al Apărării Naţionale a exprimat apreciere pentru solidaritatea şi angajamentul Canadei în consolidarea capacităţii de descurajare a NATO la flancul estic, menţionând prezenţa consistentă a forţelor armate canadiene la exerciţiile desfăşurate pe teritoriul ţării noastre şi în regiunea Mării Negre, pe toate cele trei dimensiuni operaţionale - aeriană, terestră şi maritimă. A remarcat în mod special dislocarea detaşamentului aerian canadian, cu aeronave F-18, în România, atât în 2014, la Câmpia Turzii, cât şi în 2016, la Mihail Kogălniceanu, precum şi prezenţa fregatelor canadiene în Marea Neagră'', precizează comunicatul.

Oficialul canadian a subliniat că autorităţile de la Ottawa abordează unitar întregul flanc estic aliat şi, ca urmare, participă la eforturile de consolidare a posturii de descurajare atât pe segmentul nordic, cât şi pe cel sudic. În context, a subliniat decizia recentă de a contribui cu personal de stat major la efortul de operaţionalizare a Brigăzii Multinaţionale de la Craiova, menţionând inclusiv intenţiile de continuare a dislocării detaşamentelor de aeronave de luptă F-18 şi a fregatelor canadiene pe teritoriul României şi în Marea Neagră, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb