Ungaria şi Slovacia au cerut Comisiei Europene să medieze o procedură de consultare cu Ucraina, după ce Kievul a pus grupul rus Lukoil pe o listă de sancţiuni, oprind livrările sale de petrol către cele două ţări, a anunţat luni ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, citat de MTI.
Slovacia şi Ungaria - care au cele mai proruse guverne din UE - au intensificat presiunile asupra Kievului după ce susţin că de săptămâna trecută au încetat să mai primească petrol de la Lukoil via Ucraina.
Ungaria, ţară care se află de la 1 iulie la preşedinţia rotativă a Consiliului UE, primeşte anual 2 milioane de tone de petrol de la grupul rus, adică aproximativ o treime din totalul importurilor sale de petrol, a declarat Peter Szijjarto. În cazul Slovaciei, proporţia este de 45 la sută.
"Am vorbit ieri cu ministrul ucrainean de externe, care a spus că permite trecerea oricărui transfer de petrol, dar nu este adevărat", a declarat Szijjarto luni, la Bruxelles.
Peter Szijjarto a caracterizat decizia luată de Ucraina drept "o măsură neaşteptată şi neprietenoasă", care pune în pericol grav aprovizionarea cu energie a Ungariei şi Slovaciei. "Aceasta este o mişcare inacceptabilă şi de neînţeles din partea unei ţări care doreşte să fie membră a Uniunii Europene şi care, printr-o singură decizie, pune în pericol fundamental aprovizionarea cu petrol a două state membre ale UE", a declarat Szijjarto.
Acesta a declarat că, deşi soluţiile temporare au reuşit să stabilizeze situaţia pentru moment, securitatea aprovizionării cu petrol a Ungariei şi Slovaciei nu poate fi asigurată pe termen mediu fără livrările Lukoil.
El a spus că împreună cu Slovacia a iniţiat o consultare cu Comisia Europeană pe această temă. Szijjarto susţine că Kievul încalcă punctul din Acordul de asociere UE-Ucraina care prevede că nu poate întrerupe tranzitul de produse energetice către membrii Comunităţii. În caz contrar, se poate ajunge la reimpunerea de taxe vamale pentru Kiev, a arătat Szijjarto.
"Comisia are la dispoziţie trei zile pentru a da curs solicitării noastre, după care vom aduce problema în instanţă", a spus Szijjarto.
În cazul în care procedura de consultare nu va da rezultate, Ungaria şi Slovacia vor sesiza o instanţă internaţională de arbitraj, la alegerea lor, a precizat şeful diplomaţiei maghiare.
Rusia continuă să furnizeze gaze naturale şi petrol Ungariei şi Slovaciei, ţări fără ieşire la mare, prin Ucraina, în ciuda războiului din această ţară şi a sancţiunilor UE existente asupra ţiţeiului rusesc. Aceste ţări beneficiază de derogări de la sancţiunile privind petrolul, pentru a le acorda mai mult timp pentru a trece la surse alternative de aprovizionare.
Pe de altă parte, atât Slovacia, cât şi Ungaria furnizează, de asemenea, energie Ucrainei. Szijjarto susţine că Ungaria a furnizat luna trecută 42% din importurile ucrainene de energie electrică.
Şi Polonia şi România au furnizat energie electrică Ucrainei, când s-a confruntat cu pene de curent extinse din cauza atacurilor ruseşti.
La rândul său, premierul slovac Robert Fico a declarat la sfârşitul săptămânii că ţara sa a contribuit la aprovizionarea cu motorină a Ucrainei, în comentarii în care a criticat sancţiunile şi a afirmat că Slovacia nu va fi "ostatica" relaţiilor dintre Ucraina şi Rusia.
Luni, ministrul slovac de externe Juraj Blanar a reiterat unele dintre comentariile lui Fico, afirmând că sancţiunile au avut un impact mai mare asupra Slovaciei şi UE decât asupra Rusiei însăşi.
Interdicţia Ucrainei referitoare la Lukoil nu îi afectează pe ceilalţi exportatori de petrol rusesc, al căror petrol este încă autorizat să tranziteze Ucraina.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.07.2024, 19:37)
Tupeu de honved...au blocat si boicotat orice ajutor al UE pentru Ucraina si acum "cer Comisiei Europene să le medieze diferendul cu Ucraina":-)...Ucraina nu trebuie sa le permita furnizarea de petrol si gaz mujic...sa invete sa se comporte civilizat fara tot felul de santaje.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.07.2024, 22:03)
Stai jos, nu intelegi nimic!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.07.2024, 22:30)
Nu mai zice nimic de drepturile honvezilor din Ucraina:-)?...hOrbanu a crezut ca-i merge ca si cu "mamaligarii" mioritici:-)..."ghinion":-)
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.07.2024, 01:57)
Trebuia ca Ucraina sa faca asta mai demult!Asa cum si noi ar fii trebuit sa-l declaram oersona non grata oe orban dupa declaratiile mizerabile de anul trecut de la asa-zisa universitate de vara !Suntem prea toleranți cu mizerabilii si nesimțiții!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.07.2024, 00:44)
Ce misto,
Ucraina e in "mare razboi" cu Rusia,
dar comertul cu energia rusa,curge neincetat,
e drept ca frofitul e sfant si banul nu are "miros"
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.07.2024, 08:27)
Ucraina a oprit conducta, frații tăi
De la budapeșt
Vor petrol sovietic